Despre Mall-uri şi magazine mari.

         Personal, iubesc magazinele mari, cum ar fi hypermarketurile sau anumite magazine din Mall, nu toate.
         Este enervant să intri într-un magazin micuţ, cum ar fi Kendra sau Sevda, să spunem. Intrasem recent cu o prietenă în BSB de la Shopping City Galaţi să mă uit după nişte fuste albastre şi bocanci cu ţinte. Marfa era amestecată şi trebuia să cauţi fustele printre blugi, şube, pantaloni şi alte minunăţii, dar aveau doar una în tot magazinul. Şi aia urâtă. Iar apoi te mai întreabă şi dacă te pot ajuta cu ceva şi mai mult îţi ia să le explici ceea ce cauţi şi că, oricum, nu au în magazin.
          Vânzătoarele vor sta şi te vor privi de la casă cu mare atenţie sau îţi vor sufla în ceafă, urmărindu-te să nu furi ceva. Şi de asta nu prea au clienţi magazinele mici. Mai ales vechea întrebare, în timp ce cauţi printre haine, rimeluri, bocanci sau etc. :
-Vă pot ajuta cu ceva?
         Şi mult mai enervant este când încep să răscolească împreună cu tine:
-Dar ce zici de asta? Asta îţi place? Hmm, poate asta?
          Sau acum şapte ani, parcă. Eram prin clasa a şasea, era iarnă, (Am o memorie bună) mă plimbam cu o colegă şi am trecut pe lângă un magazin din ăsta cu îmbrăcăminte de prin oraş. Intrăm noi, dăm bună ziua, întrebăm dacă putem să ne uităm la haine.
-Puteţi, dacă nu cumva sunteţi nişte spărgătoare.
           Am zâmbit şi am zis nu, dar lor li se părea că avem feţe de spărgătoare, aşa că au stat cu ochii pe noi. Nu am stat mult şi am plecat. În plus, nu erau cine ştie ce produse Nike sau Blackwindow.
           Aşa, la magazinele de tip Deichmann, Carrefour, C&A, ai spaţiu şi timp suficient pentru a căuta ceea ce vrei, fără să fii abordat de toţi ciudaţii. Ăia de la casă ar trebui să te ajute DOAR dacă sunt solicitaţi, în orice caz.

XoXo.

Vă pupă Danny. :3

Fac şi eu 18 ani.

                 Aveam un fel de listă cu lucruri ilegale pe care trebuie să le fac înainte de 18 ani, ca în filmul Greta. Diferenţa e că eu nu am de gând să mă sinucid la împlinirea vârstei majoratului, desigur. Şi că veni vorba, mi-am sărbătorit ziua ceva mai devreme pentru că anul ăsta cade într-o mâine, deci marţi. Fusesem cu mama acum vreo două săptămâni la cumpărături şi ea era gen:
-Gata, nu îţi mai cumperi haine negre că ai destule.
-Bine. Îmi cumpăr gri spre negru sau roşu spre negru.
                 Şifonierul meu e plin de astfel de specimene negre. Şi când cauţi un anumit tricou, e greu să îl găseşti pentru că toate arată la fel, împăturite. Şi pentru că ieri îmi făcusem ziua, prietenii mei care mă iubesc şi mă cunosc cel mai bine, ce credeţi că mi-au luat? NUMAI haine negre, bune de pus la colecţia mea.
                 Şi cred că îmi va fi dor să mai fiu micuţă pentru că, după cum îmi zic unii, părinţii vor fi:
-Ai 18 ani. La muncă cu tine!
                  Şi asta ca o paranteză, dar mi-a plăcut să am 17 ani. Şi conform notaţiilor englezeşti, încă sunt adolescentă până la 19 ani (EighTEEN, NineTEEN) Dacă stau şi analizez bine de pe 22 iulie anul trecut, am avut parte de tot felul de stări, aventuri, noutăţi şi nu în ultimul rând, lecţii. Am avut parte de prima mea chitară, am fost pentru prima oară într-un club, am fost la patru majorate, am făcut headbang pe manele la unul din ele, m-am eliberat de persoanele nocive ale căror prezenţă îmi mânca nervii, m-am îndrăgostit de patru ori .. şi acum sper că îmi va fi cel puţin la fel de bine anul ăsta ca cel trecut.

Peace şi.. ne auzim după ce fac 18 ani . 

Aventură cu manele.

          Şi tot atac lumea şi mi se reproşează că într-una fac asta, dar cum să mă abţin unei asemenea tentaţii?
          Mă aflam în situaţia în care stăteam cu încă două prietene la cataramă pe holurile şcolii ascultând Theory of a Dead Man - Bad girlfriend, o melodie al naibii de perversă cu versuri al naibii de explicite. Ritmul pe măsură, alert de-ţi vine să îţi injectezi plumb în vene şi să mai bei şi un butoi mare cu alcool. Nu era dată la maxim pentru că bun simţ, suficient cât să ascultăm doar noi. Apoi mai erau şi două progenituri necoapte de clasa a noua, printre care una se holba ca şi cum are apendicită oculară. Mă uitam eu, întorcea privirea, apoi privea insistent sprijinindu-se de bara scării şi lingând o îngheţată. Actul în sine mă ducea cu gândul mult mai departe, dar mult mai departe. Pornografie infantilă.
          Revenind la turma noastră de ţapi şi capre, nu erau singure domnişoarele, ci însoţite de doi mânzi de la a doişpea, un puradel mic şi negru cu decolteu în formă de v şi creastă de mop. Apoi mai era un mastodont mutant cu ochii şui şi gura deschisă, să-i atârne balele când dă rateuri creieru'. Şi ăştia doi, ca nişte neandărtalieni eleganţi, băteau uşa de la hol pe ritmuri de manele, până când puradelul se uită spre noi şi zice:
-Bă, am nevoie de o lamă!
La care răspunsul genial al infantei de clasa a noua:
-Şi eu mă gândeam la acelaşi lucru ! ( Te rog să îmi prezinţi istoria muzicii metal şi să îmi prezinţi tot ce ştii despre el sau să îmi traduci versurile melodiei )
           Probabil neuronii ţâganului sunt în vacanţă-n Hawaii de prin anii '90 că altfel nu îmi pot explica de ce ţi-ai exprima intoleranţa într-un mod mârlănesc, fără substanţă. Frăţâcăăă, vii la mine şi îţi exprimi nemulţumirea într-un mod logic şi corect, iar eu sunt dispusă să te ascult. Cum eu sunt datoare să vă ascult scursurile de conductă ce poartă denumirea de manele, uneori de jale, (Scursuri de conductă de jale, frumos! ) fără a-ţi reproşa nimic, aşa să faci şi tu. Plimbi ursul, îl bagi în bârlog şi pui bolovan la peşteră să moară acolo.
           Nu ştiu de ce ţi-ai tăia venele din cauza unei melodii, mai ales din cauza unei melodii cu versuri precum "I like to strip her down, she's naughty to the end" . E chiar jalnic. Mai degrabă m-aş tăia verticală pe "Citesc biblia şi plâng".

Cam atât pentru azi. See you. Dana.

Am rămas fără dorinţe.

                Am participat la un concurs de ecologie şi am câştigat, pe lângă locul II, 100 de lei pe care-i puteam folosi pentru:
a)A cuceri lumea.
b)A pune momeală să prind un parlamentar şi să-l fac animalul meu de casă.
c)Să îmi îndeplinesc o micuţă dorinţă.
               M-a luat tata după ore să îmi caut cizme şi să îmi caut un drăguţ de capodastru că mă simţeam complexată că nu am şi eu unul. Şi am descoperit câteva chestii odată aflată la destinaţie.
-Toate vânzătoarele zic"Poftiţi, intraţi! Vă putem ajuta cu ceva?" şi parcă numai de-al dracului nu cumperi, nu pofteşti nimic şi nu vrei niciun ajutor.
-Unii peşti de la pescărie sunt încă vii şi mor în chinuri lângă rămăşiţe de alţi peşti şi caracatiţe.
              După ce tata a luat câteva kilograme de caras, mă gândeam că ar fi minunat să avem un animal de companie şi, de ce nu, un caras că şi aşa era în viaţă. După multe promisiuni că îl voi hrăni în fiecare sâmbătă, îl voi numi Gheorghe şi îi voi da bătaie dacă e rău, nu m-a lăsat să adopt micuţa creatură aflată în agonie în sacoşă. Bine, că erau toţi vii săracii. Şi acum că mi-am cumpărat capodastru, nu mai am nicio dorinţă. Nu mai am niciun scop. Am nevoie de una nouă. Mă voi mai gândi. Păcat de caraşii ăia! Am fi fost prieteni buni.

Meh, cam atât cu dorinţele.

See you guys. Dana.

Oracolul cu melodii deocheate.

               Nu vă așteptați ca un oracol să cânte dacă asta a fost prima voastră impresie. Când eram în clasa a patra, toate prietenele mele aveau un oracol. Fata profei de info mai stătea uneori cu noi, așa că a făcut și ea unul. Cum ea era mult mai mică decât noi și extrem de enervantă ( Miss Lady Baba o numeam ), s-a decis un prieten să îi completeze și el oracolul.
               Stăteam pe balcon la mine cu ei și ea fericită, toată numai un zâmbet, îi spune :
-Muscă, îmi completezi și mie oracolul?
               Numai atât a trebuit să audă că a și început să-l completeze.

Cum te numești?

Fritz Futerman.

Câți ani ai?

69.

Ai vrea să călătorești? Unde?

La p*****ul cât găleata.

Care e cel/cea mai bună prietenă?

Mioara Muierescu.

               Și lista a continuat tot așa până la pagina amintirilor unde el trebuia să lase un desen și a desenat un mădular cât foaia. Aia nu înțelegea ce e.
-E o rachetă.
                Evident că maică-sa a văzut desenul și ceea ce scria în oracol și, ca de obicei, a dat vina pe mine. Mie nu mi-a păsat. În felul ăsta balconul rămânea mult mai liber pentru persoanele care într-adevăr trebuiau să stea acolo că era foarte mic și încăpeam maxim 8, îngrămădiți și toată ziua stăteam să completăm oracole, caiete de prietenie, cu abțipilduri, bucăți de revistă bravo, caiete de melodii sau caiete cu tot felul de bazaconii.

               Mde, melodia în cauză. Sper că nu sunt prea vulgară. :D

XoXo. Dana.

Influență negativă-n clasa a doua?

                  Prin clasa a doua, când abia trebuia să mă mut, am avut câteva probleme de adaptare la noul mediu și câteva probleme în familie despre care învățătoarea știa. Habar nu am cum reușea, dar își băga mereu nasul în străchinile noastre și agrava situația oricând avea ocazia. Și nu am idee ce nație de relații avea cu anumiți părinți, dar pe plozii lor îi ținea numai în puf și îi lăuda la ședințe de doamne-doamne ce odrasle fenomenale au unii! Nu am avut probleme de învățare, doar că îmi era silă să merg la școală datorită diferențelor și faptului că mă pocnea dacă greșeam. Nu același lucru se întâmpla și cu super-plozii. Ei erau genii, dom'le, la 7-8 ani și li se vorbea frumos. Când venea mama de la ședință, deja știam că o să mă certe și o să mă pună să fac teme la mate toată ziua. Și eram un copil bun, învățam, dar scorpia nu era mulțumită. Stresul și frica erau la ordinea zilei. Că așa se educă un copil, tanti educatoare. Cu pumni în cap și palme peste față.
                   Știu că aveam o oră numită Kraft, numită după o carte pe care o primeam la școală. Partea a doua că eu aveam altă variantă, albastră pe care mi-a luat-o și pe care și-a însușit-o. I-am dat-o într-o oră sau mi-a luat-o de pe bancă și a băgat-o-n dulap. Când am întrebat dacă mi-o înapoiază, după o lună mai exact, mi-a zis:
-Asta e a mea dom'le. Și o flutura în fața mea.
                     Revenind, într-o oră din asta a fost un dialog de genul:
-Vreau să vă întreb despre influențele voastre negative astăzi. Dana, de exemplu, care sunt influențele tale negative?
-Mmm păi, am niște vecini în bloc care înjură și sunt prieteni cu mine.( Pentru că înainte de a mă muta, nu am fost atinsă de vulgaritatea din noul mediu )
-Dar tatăl tău nu este o influență negativă?
-Ummm.. (Zâmbet scârbit).... (Ezitare)... Mmm ba da..
*Copil fiind și având frică de faptul că dacă nu-i răspund cum își propune mă pocnește, am înghițit în sec. Tata nu era o influență proastă, ci doar influențabil. Din cauza influențelor a luat-o cu băutura pe o cale greșită. Dar mă iubea. În copilărie, se juca toată ziua cu mine până și cele mai tâmpite jocuri posibile.*
                    Se presupune că a vorbi despre un subiect nu înseamnă să tragi de limbă un copil din cine știe ce motive și apoi să treci brusc mai departe cu ce avea de predat, dar fix asta s-a întâmplat. Ce a vrut să arate? Ar fi avut o plăcere denigrându-mă-n fața tuturor colegilor? În fond, nu ezita vreo ocazie de a mă face pe mine și încă o colegă să arătăm a cazuri sociale. Karma se întoarce. Amândouă știm de ce.

Secvență din viața Danei.

Concurs ''Desene pe asfalt'' - Metin2.

                     În acest an, s-a organizat un concurs găzduit de Metin2Ro care făcea legătură cu ziua de 1 iunie. Cel care m-a anunţat a fost prietenul meu. Nu am acceptat din prima provocarea, dar am zis că nu am nimic de pierdut şi m-am dus să îmi cumpăr cretă.
                 Behind the scenes: Următoarea zi m-am dus în cartierul alăturat, dar m-am gândit că nu mai apuc să desenez nimic pentru că a plouat destul de mult, aşa că a trebuit să desenez pe o rampă de ciment din spatele blocului prietenului meu. Am făcut o schiţă cu cretă albă, apoi am îngroşat cu un cărbune care se tot rupea şi oricum l-aş fi ţinut, mă făcea ca o purcică pe degete. În plus, a trebuit să mai adun culorile, aşa că a trebuit să le amestec cu buricul degetelor şi ustura destul de tare. Norocul meu a fost că era puţin ud cimentul şi suprafaţa era mult mai moale decât în alte locuri. Mi-a luat maxim o oră să îl termin, dar a meritat efortul. Pe desen, fiecare porţiune a fost întinsă cu degetul, deci vă puteţi imagina cât m-am abţinut să nu urlu şi să înjur de toţi dracii.
                 Apoi, l-am trimis pe email lui HalfOp şi am aflat de concurs abia după 4 zile. Nu îmi apărea în noutăţi şi nici nu puteam vedea capodoperele celorlalţi, dar bănuiam că desenul meu este numărul 5 din descrierile persoanelor care au votat. Şi mulţumită lor am luat locul 2 şi am primit un cupon de 10 euro pe care îl pot folosi în joc. 1 iunie rulz.

Articol publicat de Dana.

Fobia mea atrage cocalari.

                   Bine. Am o mare, mare fobie. Chiar mai mare decât cea de clowni şi de păianjeni: Să merg singură pe stradă. Cred că unii simt frica altora sau, habar nu am, dar oricât de înfiptă şi de indiferentă aş încerca să par, sunt un magnet pentru cocalari. Timpurile sunt aşa cum sunt şi chiar nu mai ai de unde să ştii cine te ia în râs sau are intenţii bune. Nu port decolteuri, colanţi, tricouri fosforescente, machiaj strident sau cine ştie ce lucruri obscene. Stilul meu în sine este vulgar, cu ţinte, culori închise sau pierce-uri, dar nu indecent. Deci, haideţi să râdeţi cu mine şi de mine.
                  În vară, m-am dus până la magazin şi când m-am întors, un tip s-a aşezat în faţa mea. Mergeam cu capul în jos, dar odată ajuns în faţa mea, ăla mă întreabă: -Ce faci, dragă? Mă gândeam că este un tip pe nume Dani deoarece vocea semăna, dar era un ţâgan care pornise tovărăşeşte la agăţat prin 40. Mergea în sens invers în faţa mea şi i-am zis cu o moacă fioroasă: -Dă-te!, l-am privit insistent, m-am oprit şi a plecat.
                  Duminica trecută, ducându-mă la bibliotecă, am văzut un grup de băieţi şi deja îmi ziceam în minte că e clar că măcar unul va dori să impresioneze şi aşa a fost. S-a oprit, a făcut un semn cu mâna ca şi cum poftiţi şi cică:- Poftiţi, domnişoară? Nu i-am răspuns, însă, unde? În casa domnului? E spaţiu public, nu la tine acasă ca să fiu poftită.
                  În toamnă, un tip nu m-a lăsat până când nu îi dau numărul de telefon, dar m-am uitat în scârbă la el şi i-am zis: -Te rog frumos, lasă-mă şi tu în pace! Evident, m-a lăsat să trec.
                  Astăzi, aşteptam la semafor şi un băiat cu ochelari a trecut pe roşu. Avea doi trandafiri la el. S-a uitat la mine şi m-a întrebat: Vrei şi tu unul? Zic nu. Pe bune, nu vrei? Nu, nu vreau. Oricum, urăsc florile.
                  Întorcându-mă din parc Ultimul Leu astăzi, am văzut iar un grup de mai mulţi tipi şi din nou aveam o presimţire. De această dată am zis să încerc să merg încrezătoare, dar nu a mers. Un tip avea o minge şi se apropia tot mai mult de mine. Când a ajuns în dreptul meu, cică: -Nu te las să treci. Uite ce bine joc fotbal! şi oarecum încerca să mă ia în braţe, aşa că l-am împins şi am zis: -Pardon. Bine-nţeles că nu m-a lăsat să trec decât foarte greu, dar după ce am reuşit să trec de namilă, un cocalar dintre ei exclamă: - Ce terorizată! Dar ce voiai, Nelly? Să iau în braţe libidinosul anonim? Nu voiai să îl şi pup? Orice reacţie aş fi avut, ar fi fost greşită, oricum.
                   În momentul de faţă mă simt bulversată de evenimentul cu mingea. Cred că nu mai aveam mult şi făceam o scenă dacă nu pleca ăla. Acum puteţi râde de mine, puteţi să simţiţi milă. Nici măcar eu nu ştiu ce reacţie ar trebui să am. Dacă şi vouă vi s-a întâmplat, m-aş simţi mai bine să ştiu că nu sunt singura!

Articol publicat de Dana.

                  

Mai mult decât blog, voce interioară.

                   Când am intrat astăzi pe ID să văd ce îmi mai scrie lumea, am găsit un offline de la un tip din Galaţi de 27 de ani care mă ruga să discutăm. Am acceptat pentru că m-am gândit că este un cititor şi că mi-ar plăcea să mai împart diverse opinii, însă el a înţeles că acest ID este făcut pentru a-l lua toţi cocalarii, iar eu sunt obligată să merg la întâlnire cu ei. Domnul de 27 de ani din Galaţi era interesat dacă am prieten şi i-am zis că da (Am o relaţie de 4 ani care nu se încheie aici), iar din acel moment i s-a rupt filmul. Mi-a demonstrat cât de arogant şi incult poate fi un bărbat în toată firea la vârsta lui. Urarea lui suna de genul: Cine îţi citeşte blogul, să-şi piardă timpul că eu nu îmi pierd timp cu toate prostiile. Replica am considerat-o jalnică şi mi-am exprimat dezacordul, spunându-i cât este de arogant, dificil şi antipatic, aidoma unui ţânc de 5 ani. Şi apoi.. nu că am mai multă facultate decât tine, bla bla. Genul ăsta de proşti fuduli găsim. Aşezare umană să fie!
                  Pentru cei care cred că blogul este făcut de o "horny bitch" care este în căutare de "nasty things", nu, dragilor. E făcută de o fată de aproape 17 ani care şi-a găsit pasiunea pentru scris la 10, din nou la 13, apoi definitiv la 14 şi iată-mă! În alte cuvinte, blogul acesta este vocea mea pe internet, cheia către "Priviţi-mă! Exist!" Sunt adolescentă şi sunt în criză de identitate. Încă îmi caut acel EU, acel cine sunt, ce mă definitivează, de ce sunt uneori aşa sau nu sunt. Este o perioadă normală, de aceea acest site este mai mult decât o pierdere de timp sau o simplă pasiune. Este un pas înainte, o modalitate de a-mi întări bazele vieţii, un mod prin care mă descarc de tensiuni. În spatele Glasului Bârfei, există viaţă definită prin cea mai pură sinceritate. Sinceritate atât despre mine, cât şi despre restul lumii.
                    Pentru contact: Glasul_barfei@yahoo.com. Nume pe Facebook: Glasul Barfei. Nume pagină Facebook: Glasul Barfei.
                   Mă puteţi contacta oricând doriţi dacă mă găsiţi online ! Sau mai simplu: Lăsaţi comentarii pe blog sau la secţiunea de contact pe care azi am adăugat-o. Nu vă fie ruşine pentru că eu apreciez ! :) Apreciez să văd că VOI îmi apreciaţi munca şi mă susţineţi. Şi vă mulţumesc pentru asta!
                  Articol publicat de Dana.

Vacanţa mare versus Bendeac?

                  Să ne amintim puţin de anii '90, respectiv 2000 când pe marile ecrane rula un serial de comedie numit Vacanţa mare. Din câte îmi amintesc, era în fiecare duminică la ora 20:00 şi eu abia aşteptam să îl văd. Nu ratam niciun episod pentru că ştiam ce mă aşteaptă: O oră şi jumătate de comedie cu Leana şi Costel Pârţag, iar eu şi tata râdeam cu lacrimi când ne uitam. Mama nu se dădea în vânt după ei. Îi considera idioţi şi nu ştiu cum de nu o făceau niciodată să râdă.
                  Cum eu îi semăn 99% tatălui meu, evident că şi la amuzament, trebuia să fim la cataramă şi râdeam de se auzea toată strada, ne tăvăleam ţinându-ne de burtă şi uneori ajungeam şi la lacrimi. (Nu de tristeţe, evident) Şi mă durea până şi ficatul uneori, iar fazele amuzante rulau una după alta la intervale de maxim 15 secunde şi nu aveai timp să te calmezi: Făceai spume, clăbuci şi turbai în stil periculos. Niciun alt serial nu a reuşit să mă facă să râd atât de tare. Bine.. să nu uităm de Mister Bean şi Doru Octavian Dumitru pe care eu îl botezasem pe atunci Tataia Gigi.(Ca şi bunicul meu care era un maaare măscărici şi ştia să mă amuze cu eforturi nu foarte mari) Cred că în acea perioadă, comedia a atins cel mai înalt punct, punând-o în Balanţă cu Bendeac sau Cronica Cârcotaşilor. Să fim serioşi ! Iată câteva episoade!

Articol publicat de Dana.

Experienţe cu ciori.

                    În general, dacă v-aţi obişnuit cu stilul meu, v-aţi dat seama că am o pasiune pentru lucrurile ceva mai ciudate. Nu spun că ciorile sunt ciudate, din contra. Sunt nişte animale amuzante cu care am avut multe experienţe remarcabile.
                   În primă fază, la vârsta de 8 ani eram o mare fană a serialului anime Inuyasha, o chestie care mi-a bulversat mintea atât de tare încât îmi doream ca eu să fiu Inuyasha. Şi cum personajul principal se lupta cu un fel de drăcovenii care semănau cu ciorile, dar numai ciori nu cred eu că erau la ce făţău aveau, încercam şi eu să îmi caut propriile mele ciori. La ce m-am gândit eu atunci? Cum ar fi cel mai genial să spinteci o cioară dacă nu cu mâinile goale, aşa ca la televizor? Şi am căutat eu o cioară vie, dar nu am găsit. Nici nu mai spun că voiam să mă urc în copac. Era plop. Am găsit o cioară moartă pe care am început să o.. modelez oarecum. Şi ce a ieşit din drăcovenia aia.. că numai a cioară nu semăna, nimeni nu ştie. Cert era că a fost cel mai deformat animal posibil.
                    În iarnă, am mereu un stol de ciori în spatele blocului cu care mă confrunt în fiecare seară. Cum eu sunt depăşită numeric de cele 319 ciori(atât am numărat), nu prea am cum să le atac. Aşa se face că în iarna asta, spălându-mă pe dinţişori, am aruncat un ochi pe geam ca să văd dacă mai ninge. Bine, nu ningea, dar cum eu am privelişte la liceul Dumitru Moţoc, vedeam cum se tot mişcă plasa de deasupra terenului de fotbal. Când colo, lighioana era prinsă cu cracii de plasă şi se tot chinuia să zboare. E urât din partea mea să râd de eşecul ei, dar poziţia ciorii era memorabilă. Bine, că după 3 zile a crăpat în ciuda eforturilor şi până când a început şcoala, a rămas paralizată în aceeaşi poziţie. Amin.

Articol publicat de Dana.

Concursurile primei mele călătorii în tabără

           Mi s-a întâmplat când aveam 10 ani şi tabăra de vară îmi bruia toată rutina, astfel încât nu am putut să adorm în noaptea aceea. Nu mai auzisem despre tabără decât în desenele animate cu Lazlo. Nici nu puteam visa la aşa ceva. Ştiu că mă îndrăgostisem de un tip pe nume Octav Cârlan care urma să fie partenerul meu de dans. Când am auzit asta, am fost încântată! Vedeam stele verzi şi făceam spume la bot de bucurie, dar când am ajuns faţă în fată, panică! Eram prea ruşinoasă şi ţin minte că el încerca să mă facă să îmi treacă, dar mă simţeam oarecum deocheată. Altfel nu pot defini starea pe care o aveam. Salivam pe interior când mă gândeam că ceilalţi colegi dansează între ei. Mă simţeam ca o campioană. În ciuda acestui fapt, tipul a fost nemulţumit de rezultatele concursului, astfel încât s-a supărat când a văzut că nu am luat decât un loc III.

Poză de la vârsta de 10 ani.

              Dacă tot am dat-o în bară în noaptea aceea, a trebuit să îmi iau revanşa faţă de demnitatea mea. Cum pe atunci era un subiect tabu dansul între băieţi şi fete, mi-am zis că mă voi descurca mai bine pe propriile mele picioare şi-i voi demonstra domnului Octav că nu-s chiar aşa de incapabilă. M-am înscris la concursul de miss şi am încercat să arăt cât mai drăguţă posibil. Nu că mi-ar fi păsat mie pe atunci cum arăt, dar o linie de creion verde şi una de negru mă făceau să mă simt ca prinţesa tărâmului, aşa că am prins încredere în mine. Parcă îmi amintesc şi acum cum sună descrierea mea spusă pe fugă, cu acel accent rapid şi chinuit al meu: "Mă numesc Chirpac Daniela, sunt din Galaţi şi visez să devin voleibalistă''. Nu ştiu ce am făcut să merit locul I la acest concurs, dar l-am luat. Cum e imposibil ca o victorie să nu trezească spirit animalic în alţii, învăţătoarea a încercat să îmi schimbe mie premiul cu o colegă care a luat menţiune. Nu a reuşit, dar m-a lăsat DIN NOU cu un gust amar. Persoana căreia i-a fost atribuită acea menţiune pur şi simplu nu era făcută pentru asta. A bocit atât de tare încât dacă îi puneai microfonul la gură, cred că auzeau şi rudele mele de la Galaţi. Învăţătoarea nu mai ştia ce să facă pentru că se întreba ce va spune mama ei când va afla că a luat locul III. Normal.. de ce să te gândeşti şi la mititica de Dana? Că doar ea.. lasă.. că se descurcă, n-are nevoie ea de premii.
Articol publicat de Dana. 
Nu uitaţi să vă abonaţi, să daţi like pe facebook, să vă lăsaţi părerile. Mă puteţi contacta pe glasul_barfei@yahoo.com

Nebunia e nebună?

                   Nimeni nu te poate acuza de nebunie mai bine decât te poţi acuza tu însuţi. Să fim serioşi! Nebunia nu apare la vegetarieni cu aparat dentar şi nici neapărat la monştrii din Loch Ness. Trebuie să accepţi că eşti nebun aşa cum şi alţii au acceptat şi trăiesc fericiţi la ora actuală. Cel puţin, eu mă bucur de nebunia mea tot timpul. Să mă gândesc la chestii nebuneşti din viaţa mea..

• Încă mă mai uit la desene animate.
• Nu pot să dorm fără ursul meu de pluş.
• Am dat foc scării împreună cu o prietenă acum 6 ani.
• Am convins toţi plozii că tabăra în care eram cazaţi e bântuită şi chiar l-am făcut pe unul să vadă fantome şi să meargă la psiholog a doua zi.
• Când mama face mâncare care se papă cu mămăligă, eu o mănânc şi cu pâine.
• Nu stau în poziţie corectă la calculator sau la masă. Mereu stau cu picioarele sub mine.
• Am o obsesie pentru Satana doar pentru că lumea îşi face cruci sau mă mângâie cu agheasmă când mă aude.
• Când eram mică, am aruncat mâţa într-un WC adânc de.. 20-25 de metri.
• Încă aduc mâţe puricoase în casă pe ascuns când tata e plecat. Uneori dorm cu ele. Ironic faptul că încă nu am purici.
• Am tuns o căţea, am dat-o cu ojă şi am machiat-o sub pretextul că.. o ducem la bărbaţi.
• Când eram mică, aveam o formaţie Monster Girls. Ironic e faptul că niciuna dintre noi nu ştia să cânte.
• Pereţii WC-ului sunt mâzgăliţi cu chat-uri private cu vecinii mei anonimi.
• Mă duc la biserică o dată pe an, dar nu intru în biserică. Se face chetă şi bem ... Suc, desigur. Glumesc. Bere.
• Mereu verific să văd dacă am pantalonii pe mine atunci când claxonează vreun şofer sau se uită cineva la mine.
• Am fost împreună cu un drogat două zile.
• Nu îmi prind părul niciodată. Mi-a ajuns cât l-am ţinut prins în clasele primare.
• Am dansat cu un băiat de care îmi plăcea doar ca pedeapsă că a aruncat cu orez în balcon.
• Voiam să stau în copac şi să omor ciori doar pentru că aşa am văzut la Inuyasha.
• Am un ochi căprui şi unul negru. Mereu trebuie să editez unul în poze să nu arăt ciudat.

             Presupun că am făcut mult mai multe la viaţa mea. Deh, mie nu îmi e ruşine să povestesc nimic din prostiile pe care le fac. Nimănui nu ar trebui să îi fie.
Articol publicat de Dana.

În spatele scenei, realitatea e cruntă.

                      Ne reprezentăm şcoala pentru a părea cât mai buni, dar ştie cineva câtă prostie cu două picioare circulă pe holurile unui liceu ? Nu mă refer la varul de pe pereţii, construcţia sau cadrele didactice din acea şcoală, ci la specimene. De la începutul săptămânii, am avut zile în care am urât ORICE.
                 1. Am avut o activitate cu numele Spring Day în cadrul căreia fiecare clasă prezenta o ţară prin tradiţii, obiceiuri, imn, momente artistice, mâncare. Clasa noastră a avut România şi am fost destul de apreciaţi de persoanele care, într-adevăr, au mai mult decât un creier în cutia craniană. Încă îmi amintesc unele replici JALNICE din partea unora:
Bleaaaaah. România. Yuuuck. Şuncăăă. P.S. Drăguţă, şi tu trăieşti în România cu toate că nu eşti româncă şi nu cred ca voiai să îţi aduc ţie caviar în mod special. Ca să nu mai reamintesc şi că ulterior am mâncat, la propriu, din aceeaşi strachină.
Ia uite-i şi pe ăştia cu România. Fasole bătută. Hm, da. Mămică-ta nu ţi-a gătit niciodată aşa ceva? Sau era ocupată să o culeagă? Nu îţi mai lăsa suportul de creier în fasole data viitoare când vrei să vorbeşti cu mine.
Oricum, noi ne-am distrat în ciuda cârcotaşilor de la Mircea Eliade şi am reprezentat ţara într-un mod frumos, mândri că suntem români! Şi da, sunt revoltată pentru că sunteţi ca nişte surzi cu ureche muzicală. Nu ai cu cine vorbi, de aceea e bine să cântaţi jalea numai pentru voi.
                  2. Am fost de serviciu pe şcoală şi doamna directoare m-a rugat să merg din clasă în clasă, numai că la 9B am avut o întâlnire foarte neinteresantă cu o profesoară.
''Bună dimineaţa! Ce clasă sunteţi? Câţi absenţi, bla bla?''
''Dar tu cine eşti?''
''Eleva de serviciu.''
''Păi trebuia să te prezinţi mai întâi şi să dai bună ziua că e un cadru didactic în această clasă.'' Nu am dat bună ziua, ci bună dimineaţa. Am avut bun simţ. Şi oricum, nu pot face chestii malefice cu numarul de absenţi de la 9B, aşa că ar fi o pierdere de timp. În plus, sunt antisocială, deci nu vă chinuiţi să vă ador. Desigur, frazele au continuat şi nici nu m-am mai obosit să răspund pentru că, oricum, nu am cu cine. Nu stau să mă prezint la fiecare 22 de săli în faţa tuturor claselor, mai ales că eu îi întrebam câţi sunt în clasă şi ei îmi vorbeau de plăcinte.
                  3. Am avut o activitate legată de dietă la chimie şi m-am implicat şi eu. În clasa noastră s-a desfăşurat activitatea împreună cu cei de la 10D. Voi începe prin a spune mulţumesc celor care au avut bunul simţ să urle ca la oi pentru că restul de vreo 90% vorbeau ca la spart seminţe. Una dintre domnişoare a asociat termenul castravete cu un penis. Drăguţa mea, vorbele reflectă psihicul. De aici, deduci şi tu cât de serioasă eşti. Tot aceeaşi spunea Chiar dacă câştigă ei, 10D sunt mai tari ca ei* Nu e corect cuvântul ca. Este corect decât. Se vede cât eşti tu de tare.
O probă a constat în a ne contraargumenta. Ei au asociat această probă cu vorbitul gen No yo domnu fuck you ya ya you.
În plus, voi eraţi musafiri în acea clasă şi de aceea trebuia să păstraţi linişte din respect, bun simţ şi educaţia primită de la părinţii voştri. Mi-aţi lăsat un gust amar.
Am făcut acest articol pentru că eu cred în descărcare prin artă. Dacă vă simţiţi ofensaţi, înseamnă că mi-am atins scopul. Dacă faceţi spume şi sunteţi revoltaţi că am fost prea directă, perfect. Muriţi în iad!
P.S. Nu îmi este ruşine de niciun cuvânt folosit mai sus şi nici frică de revolta voastră.
Articol publicat de Dana.

Căţelul cu lăbuţele moi

                     Avea bucăţele de gheaţă pe blăniţă. tremura şi schelăcăia privindu-mă cu ochi blânzi. Nu era un căţel de rasă. Era un câine ca toţi ceilalţi, un câine căruia nu i se oferă nicio şansă de a trăi printre noi. Era foarte blând şi m-a privit de la distanţă. Zăpada era mare, ningea într-una şi era un ger de îngheţam până şi eu. Micuţul căuta un loc în care s-ar putea adăposti, aşa că l-am chemat la mine şi, astfel, a acceptat invitaţia.
                      Era timid şi ţinea capul în jos, aşa că m-am aplecat eu spre el ca să îi arăt că pentru mine este un suflet bun şi cald care caută afecţiune, nu un monstru. M-a privit şi schelăcăia în timp ce ridica lăbuţele. Nu puteam înţelege de ce le tot ridică şi plânge. I-am luat lăbuţa în mână şi era bocnă. Mi-au îngheţat mâinile până la os, dar nu l-am putut abandona pe acel frig. În timp ce i-o încălzeam, m-a lins pe mână, apoi mi-a dat şi cealaltă lăbuţă. Mi le-a dat pe rând şi m-a lins de fiecare dată. După ce l-am încălzit şi l-am scuturat de zăpadă pe micuţ, dădea din codiţă şi mă privea ca şi cum ar vrea să îmi spună ceva. Puiuţule, stai fără grijă! Am înţeles ce vrei să spui! Nici eu nu te voi uita vreodată!
Articol publicat de Dana.

Sentiment interior care mă macină!

                      Mi s-a întâmplat ca atunci când ascult o anumită melodie, să mă simt una cu ea, ca şi cum o cunosc din totdeauna. Când o ascult, îmi imaginez o noapte târzie de vară, răcoroasă, iar în cameră este lumină de la lună. Lumină mult mai copleşitoare şi nostalgică decât becurile electrice. Este o cameră spaţioasă, aranjată excepţional, balconul este deschis, iar vântul mişcă perdeaua spre interior.
                       Mă face să mă simt copil, mă face să mă simt ca şi cum e melodia unei morţi tragice, unei vieţi melancolice, melodia care a declanşat un puternic deja-vu în mine. Îmi pare atât de cunoscută şi atât de dragă şi mă face să mă contopesc spiritual cu ea. Nu aş putea explica ceea ce simt. Sunt prea sărace cuvintele pentru această melodie.

Ce e cu atâta concediu la Dana asta, bre?

                Mi-am luat un concediu ceva mai mare cum nu mi-am mai luat până acum. Lucrurile sinistre care m-au măcinat în ultima vreme mă cam împingeau să fac articole funebre, aşa că m-am abţinut până când ... Voila ! Sunt pregătită să aduc noi subiecte în acest an.
               Cum nu am putut face promisiuni de anul nou pentru că aş fi jurat că primul lucru era să ucid o fucking whore, îl fac astăzi şi sper să nu fie prea târziu. Iată ce îmi propun pentru acest an:
- Vreau să răspund atunci când ştiu că pot, cu toate că multora nu le va plăcea şi nu vor fi de acord.
- Vreau să zic DA oricărei provocări. Am început cu olimpiada la română şi nici nu m-am aşteptat să trec mai departe, dar am avut o idee destul de inspirată de compunere, aşa că am trecut mai departe.
- Voi încerca să nu mai fiu aşa de smiorcăită. Voi fi mai dură pentru că am observat că atunci când eşti bun şi laşi de la tine, progeniturile mutante sar să îţi fure TOT ce ai de oferit sau.. nu.
- Încerc să nu mai fiu atât de rece cu prietenii apropiaţi. Totuşi, rămân cuminţică la prima vedere, ca de obicei. Schimbarea va fi atunci când îmi vezi coada ieşind din pantaloni şi tragi de ea sau mi-o calci. *Îmi creşte păr pe burtă şi mă transform în.. ops! Mă-ta!* Scuzaţi limbajul. Mi s-a părut amuzant.
-Voi citi mai mult. Mă voi uita la documentare. NU voi renunţa la desene animate, dragilor.
-Am de gând să bat un record de 4 ani de relaţie şi vreau să îmi petrec foarte mult timp cu cea mai importantă persoană din viaţa mea, Kevin.
-Voi spune în faţă ceea ce gândesc. Cum nu am apucat să îi zic lu' Măr în faţă că o macină ruşinica, TE URĂSC, fumeio ! Inclusiv pe blog voi fi mai directă. Nu e nevoie să ascund un cuvânt vulgar dacă simt că pe acela îl vreau.
- Prietena mea cea mai bună, singura fată cu care mă înţeleg şi cu care mă potrivesc mănuşă rămâne Ramona. Nu vreau să o schimb.
           

Poveşti cu şi despre gândaci.

                  Nu am mai postat de mult în secţiunea de Jurnal, ce-i drept. Aş avea multe să spun de când am lăsat-o la naftalină, iar acum o scot şi îi suflu praful. Are şi pânze de păianjen, dar pentru ele există periuţă de spălat Wc-ul, mănuşi galbene de bucătărie de maximă securitate şi spray îndulcit cu o mică flăcărică de foculeţ pentru ca în urma proceselor chimice să rezulte păianjeni crocanţi. Mai exact, voi relata întâmplările mele cu insectele.
                  În vară, când toate geniile se află în vacanţă pentru a-şi recăpăta energia pentru un nou an de studiu cu materie mai consistentă ca slănina de porc, am rămas singură acasă, părinţii mei fiind plecaţi la ţară peste noapte. Se întâmpla ca eu să stau cu geamurile deschise pentru a-mi hrăni micile odrasle feline din spatele blocului. Atunci s-a întâmplat nenorocirea! O muscă mare cât cheia de la casă a intrat înăuntru. Adevărul este că era atât de obeză încât se deblasa cu un centimetru la oră şi bâzâia ca o dita mai dihania de ţânţar. Zbura numai lângă mine şi era atât de înspăimântătoare încât jumătate de tub de spray i l-am donat de i-am distrus rinichii! Haaaa! Iar apoi am filmat momentul în care drăcovenia îşi dădea duhul cu telefonul.
                 În toamnă, când pe la 3 noaptea am mers la baie, o specie de arahnidă făcea năniţă pe faianţa mea din baie. Ăsta nu era mare cât cheia de la casă, ci cât casa. Inimioara mea abia mai respira, săraca! Aşa că am luat peria de spălat wc-ul şi i-am tras o pieptănătură americană micului vizitator. Apoi.. s-a ascuns şi cred că poate fi oriunde pentru că asta s-a întâmplat.. IERI!
                 Acum 1 an, când era vară şi geniile îşi recăpătau iar forţele, m-am întors de la plimbărică. Am aprins becul imediat ce am urcat în casă şi când să mă descalţ de şuzii mei (Adidaşi), am văzut un dita' mai carcalacu' bulindu-şi antenele parabolice la mine. Stătea nemişcat, pe covor, şi mă privea atent. Am luat un papuc în mână mişcându-mă la fel de agil ca în Matrix şi am vrut să îl pălesc în căpăţână. I-am pus numele Bulion micuţului care era mare cât un şobolan de canalizare urbană. Gluma-i glumă cu numele, dar adevărul este că nu am închis un ochi toată noaptea pentru că mă gândeam că poate fi oriunde.
Articol publicat de Dana.

Marea stropeală - Galați 2012 (1)

Nenea care ne-a oprit apa.

            Din câte am înțeles, este o idee originală pentru că nu se întâmplă în multe orașe ale țării, dar, în același timp, pot spune că gălățenii sunt norocoși pentru că dispun de 6 locuri în care se pot uda.
            Inițial, evenimentul avea să fie la Păpădie și așa a și fost până când a venit poliția și a înconjurat locul cu pricina fluierând. Am fost nevoiți să plecăm din cauza gaborilor, dar nu înainte ca unii dintre noi să îi huiduie pe copoi așa cum meritau. A trebuit să mergem la mall, dar acolo nu era apă, așa că am mers la Potcoava cu 2 autobuze pentru că eram atât de mulți încât nu încăpeam într-unul. Știu că tremuram de frig pentru că apa începea să se usuce, dar când am ajuns acolo, câțiva băieți ne-au udat de... „Bun venit !” și mi-a mai trecut din frig.

Eu la Păpădie. :)

            Partea bună în tot acest eveniment a fost că puteai uda pe oricine voiai, cu toate că nu îl cunoșteai, căci nimeni nu se supăra. Distracția noastră a continuat până când un nene ne-a oprit apa și toți au început să îl ude. Tot mai era apă, dar nu pot spune că era același efect de... fântână arteziană. Fie că motivul a fost acel nene, fie că era seară, din acel moment am început să plecăm acasă.
             P.S. Dacă vreți să participați la viitoarele bătăi cu apă, mai sunt pe 5 august și 2 septembrie.
             Articol publicat de Dana.   

Telefonul misterios.

                 Era o noapte de vară, 28 iulie 2012 la ora 00:06, iar Dana făcea nani pentru că era obosită după o zi grea petrecută cu prietenașii ei, când deodată sună un anonim frustrat cu număr ascuns și o trezește.
                 Gata cu intro-urile ciudate. Continuăm ! Am ca ringtone melodia Disturbed-Stricken care nu este chiar așa de agreabilă în toiul nopții, mai ales când faci nani. Știi cum este atunci când te trezești și nu gândești ce spui ? Ei bine, tipul a început conversația cu „-Ce faci, Pisi?” sau așa ceva și mi-am dat seama cu mintea mea aflată în pauză de gândire că are chef de „caterincă la telefon”, așa că, în loc să fiu diplomată, am fost o vacă pentru că l-am înjurat. Nu este nimic ! Mă voi spovedi la biserică pentru ceea ce i-am spus tipului. După ce i-am dat un sfat foarte jignitor la adresa igienii lui, tipul, fiind frustrat, a sunat iar, numai că a răspuns mama și a spus că intră peste mine în casă și mă omoară. [ =)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))) ] În acel moment mi-am dat seama că am fost o văcuță în ceea ce privește vocabularul meu pentru că bufneam în râs. Un tip cu voce de... pițigoi să mă amenințe cu moarte. Adică... cu ce m-ar putea ucide ? Cu o păpușă Barbie ? Cred că era Pedobear. Și a trecut noaptea, dar încă nu îmi pot răspunde la următoarea întrebare:
                 „-Oare m-a ucis azi-noapte ?”
Articol publicat de Dana.