Influență negativă-n clasa a doua?

                  Prin clasa a doua, când abia trebuia să mă mut, am avut câteva probleme de adaptare la noul mediu și câteva probleme în familie despre care învățătoarea știa. Habar nu am cum reușea, dar își băga mereu nasul în străchinile noastre și agrava situația oricând avea ocazia. Și nu am idee ce nație de relații avea cu anumiți părinți, dar pe plozii lor îi ținea numai în puf și îi lăuda la ședințe de doamne-doamne ce odrasle fenomenale au unii! Nu am avut probleme de învățare, doar că îmi era silă să merg la școală datorită diferențelor și faptului că mă pocnea dacă greșeam. Nu același lucru se întâmpla și cu super-plozii. Ei erau genii, dom'le, la 7-8 ani și li se vorbea frumos. Când venea mama de la ședință, deja știam că o să mă certe și o să mă pună să fac teme la mate toată ziua. Și eram un copil bun, învățam, dar scorpia nu era mulțumită. Stresul și frica erau la ordinea zilei. Că așa se educă un copil, tanti educatoare. Cu pumni în cap și palme peste față.
                   Știu că aveam o oră numită Kraft, numită după o carte pe care o primeam la școală. Partea a doua că eu aveam altă variantă, albastră pe care mi-a luat-o și pe care și-a însușit-o. I-am dat-o într-o oră sau mi-a luat-o de pe bancă și a băgat-o-n dulap. Când am întrebat dacă mi-o înapoiază, după o lună mai exact, mi-a zis:
-Asta e a mea dom'le. Și o flutura în fața mea.
                     Revenind, într-o oră din asta a fost un dialog de genul:
-Vreau să vă întreb despre influențele voastre negative astăzi. Dana, de exemplu, care sunt influențele tale negative?
-Mmm păi, am niște vecini în bloc care înjură și sunt prieteni cu mine.( Pentru că înainte de a mă muta, nu am fost atinsă de vulgaritatea din noul mediu )
-Dar tatăl tău nu este o influență negativă?
-Ummm.. (Zâmbet scârbit).... (Ezitare)... Mmm ba da..
*Copil fiind și având frică de faptul că dacă nu-i răspund cum își propune mă pocnește, am înghițit în sec. Tata nu era o influență proastă, ci doar influențabil. Din cauza influențelor a luat-o cu băutura pe o cale greșită. Dar mă iubea. În copilărie, se juca toată ziua cu mine până și cele mai tâmpite jocuri posibile.*
                    Se presupune că a vorbi despre un subiect nu înseamnă să tragi de limbă un copil din cine știe ce motive și apoi să treci brusc mai departe cu ce avea de predat, dar fix asta s-a întâmplat. Ce a vrut să arate? Ar fi avut o plăcere denigrându-mă-n fața tuturor colegilor? În fond, nu ezita vreo ocazie de a mă face pe mine și încă o colegă să arătăm a cazuri sociale. Karma se întoarce. Amândouă știm de ce.

Secvență din viața Danei.