Fobia mea atrage cocalari.

                   Bine. Am o mare, mare fobie. Chiar mai mare decât cea de clowni şi de păianjeni: Să merg singură pe stradă. Cred că unii simt frica altora sau, habar nu am, dar oricât de înfiptă şi de indiferentă aş încerca să par, sunt un magnet pentru cocalari. Timpurile sunt aşa cum sunt şi chiar nu mai ai de unde să ştii cine te ia în râs sau are intenţii bune. Nu port decolteuri, colanţi, tricouri fosforescente, machiaj strident sau cine ştie ce lucruri obscene. Stilul meu în sine este vulgar, cu ţinte, culori închise sau pierce-uri, dar nu indecent. Deci, haideţi să râdeţi cu mine şi de mine.
                  În vară, m-am dus până la magazin şi când m-am întors, un tip s-a aşezat în faţa mea. Mergeam cu capul în jos, dar odată ajuns în faţa mea, ăla mă întreabă: -Ce faci, dragă? Mă gândeam că este un tip pe nume Dani deoarece vocea semăna, dar era un ţâgan care pornise tovărăşeşte la agăţat prin 40. Mergea în sens invers în faţa mea şi i-am zis cu o moacă fioroasă: -Dă-te!, l-am privit insistent, m-am oprit şi a plecat.
                  Duminica trecută, ducându-mă la bibliotecă, am văzut un grup de băieţi şi deja îmi ziceam în minte că e clar că măcar unul va dori să impresioneze şi aşa a fost. S-a oprit, a făcut un semn cu mâna ca şi cum poftiţi şi cică:- Poftiţi, domnişoară? Nu i-am răspuns, însă, unde? În casa domnului? E spaţiu public, nu la tine acasă ca să fiu poftită.
                  În toamnă, un tip nu m-a lăsat până când nu îi dau numărul de telefon, dar m-am uitat în scârbă la el şi i-am zis: -Te rog frumos, lasă-mă şi tu în pace! Evident, m-a lăsat să trec.
                  Astăzi, aşteptam la semafor şi un băiat cu ochelari a trecut pe roşu. Avea doi trandafiri la el. S-a uitat la mine şi m-a întrebat: Vrei şi tu unul? Zic nu. Pe bune, nu vrei? Nu, nu vreau. Oricum, urăsc florile.
                  Întorcându-mă din parc Ultimul Leu astăzi, am văzut iar un grup de mai mulţi tipi şi din nou aveam o presimţire. De această dată am zis să încerc să merg încrezătoare, dar nu a mers. Un tip avea o minge şi se apropia tot mai mult de mine. Când a ajuns în dreptul meu, cică: -Nu te las să treci. Uite ce bine joc fotbal! şi oarecum încerca să mă ia în braţe, aşa că l-am împins şi am zis: -Pardon. Bine-nţeles că nu m-a lăsat să trec decât foarte greu, dar după ce am reuşit să trec de namilă, un cocalar dintre ei exclamă: - Ce terorizată! Dar ce voiai, Nelly? Să iau în braţe libidinosul anonim? Nu voiai să îl şi pup? Orice reacţie aş fi avut, ar fi fost greşită, oricum.
                   În momentul de faţă mă simt bulversată de evenimentul cu mingea. Cred că nu mai aveam mult şi făceam o scenă dacă nu pleca ăla. Acum puteţi râde de mine, puteţi să simţiţi milă. Nici măcar eu nu ştiu ce reacţie ar trebui să am. Dacă şi vouă vi s-a întâmplat, m-aş simţi mai bine să ştiu că nu sunt singura!

Articol publicat de Dana.