Sentiment interior care mă macină!

                      Mi s-a întâmplat ca atunci când ascult o anumită melodie, să mă simt una cu ea, ca şi cum o cunosc din totdeauna. Când o ascult, îmi imaginez o noapte târzie de vară, răcoroasă, iar în cameră este lumină de la lună. Lumină mult mai copleşitoare şi nostalgică decât becurile electrice. Este o cameră spaţioasă, aranjată excepţional, balconul este deschis, iar vântul mişcă perdeaua spre interior.
                       Mă face să mă simt copil, mă face să mă simt ca şi cum e melodia unei morţi tragice, unei vieţi melancolice, melodia care a declanşat un puternic deja-vu în mine. Îmi pare atât de cunoscută şi atât de dragă şi mă face să mă contopesc spiritual cu ea. Nu aş putea explica ceea ce simt. Sunt prea sărace cuvintele pentru această melodie.