Concursurile primei mele călătorii în tabără

           Mi s-a întâmplat când aveam 10 ani şi tabăra de vară îmi bruia toată rutina, astfel încât nu am putut să adorm în noaptea aceea. Nu mai auzisem despre tabără decât în desenele animate cu Lazlo. Nici nu puteam visa la aşa ceva. Ştiu că mă îndrăgostisem de un tip pe nume Octav Cârlan care urma să fie partenerul meu de dans. Când am auzit asta, am fost încântată! Vedeam stele verzi şi făceam spume la bot de bucurie, dar când am ajuns faţă în fată, panică! Eram prea ruşinoasă şi ţin minte că el încerca să mă facă să îmi treacă, dar mă simţeam oarecum deocheată. Altfel nu pot defini starea pe care o aveam. Salivam pe interior când mă gândeam că ceilalţi colegi dansează între ei. Mă simţeam ca o campioană. În ciuda acestui fapt, tipul a fost nemulţumit de rezultatele concursului, astfel încât s-a supărat când a văzut că nu am luat decât un loc III.

Poză de la vârsta de 10 ani.

              Dacă tot am dat-o în bară în noaptea aceea, a trebuit să îmi iau revanşa faţă de demnitatea mea. Cum pe atunci era un subiect tabu dansul între băieţi şi fete, mi-am zis că mă voi descurca mai bine pe propriile mele picioare şi-i voi demonstra domnului Octav că nu-s chiar aşa de incapabilă. M-am înscris la concursul de miss şi am încercat să arăt cât mai drăguţă posibil. Nu că mi-ar fi păsat mie pe atunci cum arăt, dar o linie de creion verde şi una de negru mă făceau să mă simt ca prinţesa tărâmului, aşa că am prins încredere în mine. Parcă îmi amintesc şi acum cum sună descrierea mea spusă pe fugă, cu acel accent rapid şi chinuit al meu: "Mă numesc Chirpac Daniela, sunt din Galaţi şi visez să devin voleibalistă''. Nu ştiu ce am făcut să merit locul I la acest concurs, dar l-am luat. Cum e imposibil ca o victorie să nu trezească spirit animalic în alţii, învăţătoarea a încercat să îmi schimbe mie premiul cu o colegă care a luat menţiune. Nu a reuşit, dar m-a lăsat DIN NOU cu un gust amar. Persoana căreia i-a fost atribuită acea menţiune pur şi simplu nu era făcută pentru asta. A bocit atât de tare încât dacă îi puneai microfonul la gură, cred că auzeau şi rudele mele de la Galaţi. Învăţătoarea nu mai ştia ce să facă pentru că se întreba ce va spune mama ei când va afla că a luat locul III. Normal.. de ce să te gândeşti şi la mititica de Dana? Că doar ea.. lasă.. că se descurcă, n-are nevoie ea de premii.
Articol publicat de Dana. 
Nu uitaţi să vă abonaţi, să daţi like pe facebook, să vă lăsaţi părerile. Mă puteţi contacta pe glasul_barfei@yahoo.com