Căţelul cu lăbuţele moi

                     Avea bucăţele de gheaţă pe blăniţă. tremura şi schelăcăia privindu-mă cu ochi blânzi. Nu era un căţel de rasă. Era un câine ca toţi ceilalţi, un câine căruia nu i se oferă nicio şansă de a trăi printre noi. Era foarte blând şi m-a privit de la distanţă. Zăpada era mare, ningea într-una şi era un ger de îngheţam până şi eu. Micuţul căuta un loc în care s-ar putea adăposti, aşa că l-am chemat la mine şi, astfel, a acceptat invitaţia.
                      Era timid şi ţinea capul în jos, aşa că m-am aplecat eu spre el ca să îi arăt că pentru mine este un suflet bun şi cald care caută afecţiune, nu un monstru. M-a privit şi schelăcăia în timp ce ridica lăbuţele. Nu puteam înţelege de ce le tot ridică şi plânge. I-am luat lăbuţa în mână şi era bocnă. Mi-au îngheţat mâinile până la os, dar nu l-am putut abandona pe acel frig. În timp ce i-o încălzeam, m-a lins pe mână, apoi mi-a dat şi cealaltă lăbuţă. Mi le-a dat pe rând şi m-a lins de fiecare dată. După ce l-am încălzit şi l-am scuturat de zăpadă pe micuţ, dădea din codiţă şi mă privea ca şi cum ar vrea să îmi spună ceva. Puiuţule, stai fără grijă! Am înţeles ce vrei să spui! Nici eu nu te voi uita vreodată!
Articol publicat de Dana.

Rigiditatea morții

                Plimbându-mă ieri până în celălalt capăt al orașului și înapoi, am văzut pe stradă un mic pisoiaș negru, călcat de mașină pe stradă. Micuțul avea numai sânge pe lângă corp și stătea nemișcat. Am crezut că este mort, dar se pare că nu era mort. Fie din încercarea de a cere ajutorul cuiva din preajmă, fie că și-a dat ultima suflare, pisoiul a ridicat încet lăbuța dreaptă, iar apoi a coborît-o la loc.
                Multe persoane își doresc să se sinucidă, să scape de această lume crudă doar pentru că nu mai au succes în dragoste, teribilsm sau lipsa de bani. Motivele sunt diverse, senzația este aceeași în pragul morții. Fie că este vorba despre un copil aflat pe masa de avort, un copil născut cu cordonul după gât, un motociclist aflat între viață și moarte, oricine se zbate pentru a supraviețui pe patul de spital. Nu suntem civilizați și nu avem milă, ceea ce ne transformă în niște animale primitive însetate de sânge. Moartea altora nu ar trebui să ne excite curiozitatea sau dorința de a vedea mai mult, fie că este vorba despre un mic animăluț sau un om. Nu trebuie să fim teribiliști în acest mod doar pentru a ne impresiona prietenii. Oricum, dacă rămân impresionați, nu sunt altceva decât niște psihopați în libertate care ar trebui ajutați să-și găsească locul în spitale, drumul național către spitalul 9.
               Fac apel la fiecare dintre voi. Iubiți animalele care conviețuiesc printre noi căci nu pierdeți nimic dacă le mângâiați sau dacă le dați mâncare pentru a-și asigura traiul pentru încă 24 de ore.
Articol publicat de Dana.

Noua generaţie.

                    Generaţia s-a schimbat mult şi din urmă vin puşti însetaţi de cantităţi uriaşe de lucruri materiale. Vă mai amintiţi cum eram noi când eram mici ?
         Noi mâncam finetti în formă de inimioară cu bancnota de 2.000 de lei, ciocolată albă cu picăţele roz, gume Olla Bolla, prăjituri pufoase şi mari cât un ecler cu doar 4.000 de lei, dar acum s-ar comercializa cu 2 lei cred . Acum, copiii mănâncă snacksuri, MCDonald până pocnesc, Kubeti, fructe injectate .. Însănătoşire grabnică vouă şi minţilor voastre !
         Noi ne îmbrăcam după un tipar colorat şi purtam pampoane la 6 ani . Ne făceam zeci de codiţe în cap, purtam sandale roz cu talpă care imita lemnul, dar era plastic (dacă vă mai amintiţi). Ţin minte că aveam bluze cu ''princess'' , ''flower power'' , ''barbie'' pentru că peste 10 ani voiam să ajung... prinţesă . :) Acum, fetele de 5-6 ani deja participă la show-ri de modă, îşi fac buzele roz, poartă haine mulate şi chiar dacă sunt slabe, se văd grase şi vor să arate ca Monica Gabor .
         Nu ne-a păsat că vecinii aruncau cu borcane în noi pentru că ne îmbrăcam în ''regi'' şi ceilalţi erau... sclavii regelui, că încurcam numele vecinului şi îi spuneam nea'Covrig doar pentru că aşa îi spunea şi mami (True Story) , că ne înjurau babele când ne plimbam cu rolele, bicicleta sau.... căruţul de când eram copii (True story xd) . Acum, ei cred că acest lucru este penibil . Singurul lucru care nu este penibil, în viziunea lor, sunt piţipoancele pe care le idolatizează .
          Noi am dat culoare şi avem amintiri plăcute.

Copilăria mea .

                     Marţienii ne fură vacile, hoţii ne fură claxonul de la maşină, carcalacii ne fură pâinea din cămară, hingherii ne fură potăile şi Boc ne fură banii . Este bine să fii o persoană inteligentă. Este şi mai bine să ai imaginaţie ! Este extrem de bine să fii ingenuă ! De ce e bine ? Întrebaţi-mă ! Pentru toată colecţia mea de sirop de mere, desenul meu cu cămila ( pe care l-am făcut la 3 ani şi mă simt mândră de asta ), prima dată când am înghiţit săpun de făcut balonaşe, prima dată când am tuşit ( Nu mai ştiu, dar în fine ), am păstrat loc amintirilor. :o3 Am multe amintiri frumoase . Voi începe :
- La vârsta de 2 ani, am desenat prima mea chestie : O strâmbă ! ( Nu o dreaptă )
-La vârsta de 3 ani am desenat prima mea cămilă şi un călăreţ de cămile pe ea . Mă simt mândră de acel desen .
- Când aveam 4 ani, am cunoscut prieteni noi . Atunci am folosit prima dată bigul, m-am machiat singură, am sărit în pat până l-am făcut vraişte de nervi, aveam o obsesie pentru programul ''VIVA'', am bătut primul meu băiat, am aflat cine este Dumnezeu,  i-am dat câinelui cu ciocanul în cap, am spart oliţa ( Dovada bărbăţiei şi a maturizarii), m-am urcat în primul meu copac ( un cais ), mi-a intrat un ghimpe în talpă şi mi-a ieşit pe partea cealaltă . Am stat 2 luni în casă .
- La 5 ani am mers la Biserică, am desenat un poliţai la grădiniţă, am aruncat mâţa în WC ( Nicio grijă! A ieşit teafără . ), M-am dat cu sania şi am căzut pentru prima dată în cap cu ea, m-am tuns (CEA MAI URÂTĂ AMINTIRE ), am făcut pojar, au început să îmi crească dinţii, am fost îmbrăcată la serbare în om de zăpadă. Am şi poze cu acel chin .
- La 6 ani ascultam imnul României la 6 dimineaţa pe TVR2, m-am îndrăgostit pentru prima dată de un băiat pe nume George, am spălat rufe pentru prima şi ultima dată (Na, trebuia să le încerc pe toate), aveam o obsesie pentru Pokemon, Pantera roz şi Tom şi Jerry, aveam o cutie în dormitor pe nume ''Bandiţii'' .
-La 7 ani am pupat pentru prima dată un băiat( şi nu a fost intenţionat ), am învăţat să merg cu bicicleta, cu rolele, am învăţat să scriu, am dansat pentru prima dată pentru un public format doar dintr-o persoană (Pentru vărul meu care avea 20 de ani), îmi făceam cort în curte şi invitam toţi copiii, voiam să devin cântăreaţă sau dansatoare.
- Acum, la 15 ani, am învăţat cum să vorbesc corect, cu toate că nu pot articula toate cuvintele, mă gândesc prea mult la viitor, am mai multă imaginaţie decât în copilărie, mănânc mult fără să mă îngraş, nu mai fac sport de când am intrat la liceu, am ales prietenii puţini şi buni, am o încăpăţânare excesivă..
Şi cam atât . Sper că v-am plictisit destul .
Articol publicat de Dana .

Cald , cald , dezghet !

              Stătea la căldura sobei , căci acolo îi plăcea să doarmă . Avea două scaune puse unul lângă altul şi pături multe , ca un pat în care el încăpea fiind o buburuză mică . Uitându-se pe fereastră observă ceva frumos , însă nu ştie ce este , aşa că se duce afară în pijamale . Deschide uşa şi poc ! A cazut în zăpada care era mai mare decât el , dar nu ştia ce reprezintă acea prezenţă albă si stranie . Era rece şi albă , aşa că fugi cu picioarele amorţite în camera sa şi le puse pe sobă . Se gândi să mai încerce o dată dacă nu i-a reuşit din prima . Deh ! Încercarea moarte n-are . Şi se duse încet pe hol să nu mai facă o data cunoştinţă cu zăpada , direct la mami care era la bucătărie făcând prajiturele de Crăciun , însă pe el nu îl interesa , nu ştia ce este acela ,,Crăciun" . A luat-o pe mami de mână până în camera lui pentru a-l imbrăca şi a putea merge afară . După ce piticul este îmbrăcat , deschide iar uşa cu grijă şi iese afară . 
               Priveşte cum cad fulgii de nea şi se rostogoleşte prin curte , face un îngeraş , se dă cu săniuţa şi aleargă zglobiu până seara când a intrat plin de zăpada în casă scuturându-se pe covoraşul din hol şi lăsând o baltă mare de apă . Dar ce îi păsa lui ? Urma să meargă la sobă , însă destinul i-a pregătit altă surpriză : Deschizând uşa camerei în care se afla soba observă un copac mare , plin cu becuri . Simţea o împăcare sufletească ascultânt muzică de la brăduţ . L-a analizat , s-a minunat şi când a mai privit o data de sus în jos , a văzut un mic pachet , cu o fundă . Curiosul ! Făcu ochii mari si umezi deschizându-l încet [ pentru că toţi ştim acel sentiment ] şi văzând că înăuntru era o rochie , cu siguranţă nu era a lui , nu el a comandat-o . Poate era a lu`mami . Trece la următorul şi vede că în el era o pereche de ghetuţe . S-a uitat la picioruşul lui si s-a gândit :
-Nu sunt a lui tati !
              Aşa că încalţă ghetuţele , deschise televizorul ascultând colinde şi aşteptând ca Mos Crăciun să mai vina şi la anul . Desigur , poate anul viitor îl va vedea căci în acest an a fost preocupat cu joaca lui în munţii aceia albi , iar acum cu dormitul la sobiţă cu gândul la prăjiturile mamei pe care le va mânca mâine . Dar mai este până mâine , aşa că somn uşor , puiule !