11 aprilie 2013

Nebunia e nebună?


                   Nimeni nu te poate acuza de nebunie mai bine decât te poţi acuza tu însuţi. Să fim serioşi! Nebunia nu apare la vegetarieni cu aparat dentar şi nici neapărat la monştrii din Loch Ness. Trebuie să accepţi că eşti nebun aşa cum şi alţii au acceptat şi trăiesc fericiţi la ora actuală. Cel puţin, eu mă bucur de nebunia mea tot timpul. Să mă gândesc la chestii nebuneşti din viaţa mea..
  • Încă mă mai uit la desene animate.
  • Nu pot să dorm fără ursul meu de pluş.
  • Am dat foc scării împreună cu o prietenă acum 6 ani.
  • Am convins toţi plozii că tabăra în care eram cazaţi e bântuită şi chiar l-am făcut pe unul să vadă fantome şi să meargă la psiholog a doua zi.
  • Când mama face mâncare care se papă cu mămăligă, eu o mănânc şi cu pâine.
  • Nu stau în poziţie corectă la calculator sau la masă. Mereu stau cu picioarele sub mine.
  • Am o obsesie pentru Satana doar pentru că lumea îşi face cruci sau mă mângâie cu agheasmă când mă aude.
  • Când eram mică, am aruncat mâţa într-un WC adânc de.. 20-25 de metri.
  • Încă aduc mâţe puricoase în casă pe ascuns când tata e plecat. Uneori dorm cu ele. Ironic faptul că încă nu am purici.
  • Am tuns o căţea, am dat-o cu ojă şi am machiat-o sub pretextul că.. o ducem la bărbaţi.
  • Când eram mică, aveam o formaţie Monster Girls. Ironic e faptul că niciuna dintre noi nu ştia să cânte.
  • Pereţii WC-ului sunt mâzgăliţi cu chat-uri private cu vecinii mei anonimi.
  • Mă duc la biserică o dată pe an, dar nu intru în biserică. Se face chetă şi bem ... Suc, desigur. Glumesc. Bere.
  • Mereu verific să văd dacă am pantalonii pe mine atunci când claxonează vreun şofer sau se uită cineva la mine.
  • Am fost împreună cu un drogat două zile.
  • Nu îmi prind părul niciodată. Mi-a ajuns cât l-am ţinut prins în clasele primare.
  • Am dansat cu un băiat de care îmi plăcea doar ca pedeapsă că a aruncat cu orez în balcon.
  • Voiam să stau în copac şi să omor ciori doar pentru că aşa am văzut la Inuyasha.
  • Am un ochi căprui şi unul negru. Mereu trebuie să editez unul în poze să nu arăt ciudat.
             Presupun că am făcut mult mai multe la viaţa mea. Deh, mie nu îmi e ruşine să povestesc nimic din prostiile pe care le fac. Nimănui nu ar trebui să îi fie.
Articol publicat de Dana.

9 aprilie 2013

Despre idei şi realitate în general.

 
   
                  În legătură cu oamenii care mă apreciază şi cărora le mulţumesc pentru asta, m-au întrebat cel mai des de unde îmi vin ideile pentru articole. Am reflectat mult pentru că nici eu nu îmi puteam da seama de unde. Poate desene animate ? No. Ghicesc în cafea ? Nea. Răspunsul stă în mâinile noastre: *Unii simt ploaia, alţii doar se udă.* Dacă nu simt că vreau să scriu despre ceva într-un anumit moment dar ştiu că ar fi o idee bună, aştept momentul în care mă simt pregătită moral. Am un caiet în care îmi notez toate ideile. Ce-i drept, în ultimul timp am simţit doar păduchi. Nu-s eu cea în cauză. Nu-mi merge televizorul şi nu mă mai pot uita la desene animate.
                       Ideile geniale vin când nu ne aşteptăm. Am observat că seara ideile sunt un prăpăd. Mă gândeam că ar fi genial un rap despre cum eu, spiderman, mă cocoţ pe tavan, iar vecina mea bate în ţeavă să-mi mut picioarele de pe apartamentul ei. Nu este una dintre cele mai tâmpite idei ale mele pentru că ele vin pe bandă rulantă şi chiar mă întrebam cum ar fi să ai ciumă la subraţ. Şi cum naiba arată ciuma, mă rog? Ar fi legal să ai păr între dinţi sau în cerul gurii sau primăria te-ar ruga respectuos să îl dai jos? Cred că se poate întâlni orice pe Terra. Gândeşte-te câţi oameni au alergat dezbrăcaţi pe stradă când nu erai acolo, iar poliţia era după ei. Gândeşte-te câţi copii mănâncă rujul mamelor lor în acest moment sau câţi beau Vodka pe ascuns. Când eram mică, mi s-a spart oglinda în cap şi nu mi s-a dat nicio şansă de a mă întoarce la Socola căci oglinda nu mi-a făcut nici măcar o zgârietură.
                      De câte ori ai greşit în viaţă şi de câte ori nu ai regretat deloc ? Asta pentru că te-ai iertat pe tine însuţi. De câte ori ai ştiut să râzi de tine şi să recunoşti că nu eşti cu nimic mai normal decât ceilalţi? Nu eşti normal deloc. Normalitatea nu există, prietene. Toţi am coborât de pe cracă şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne bulim căpăţâna de al dracului ciment că deh! Cine ni l-a pus în cale? Te-ai îmbătat cel puţin odată, ai pierdut cel puţin un prieten, ai spart cel puţin 10 pahare din vitrină, ai îmbrăcat măcar odată chiloţii pe dos, ai fost prins când nu voiai să fii, ai fost umilit, dar ai şi zâmbit. Ai fost prost, ai fost deştept. Ai fost o persoană. Dacă eşti de acord cu toate astea, înseamnă că ai idei. Viaţa ta e o întreagă idee.
 PS. Subiectul de mâine este nebunia. Cred că am ce scrie la acest capitol. Mă caracterizează total.
Articol publicat de Dana.

3 aprilie 2013

În spatele scenei, realitatea e cruntă.

                      Ne reprezentăm şcoala pentru a părea cât mai buni, dar ştie cineva câtă prostie cu două picioare circulă pe holurile unui liceu ? Nu mă refer la varul de pe pereţii, construcţia sau cadrele didactice din acea şcoală, ci la specimene. De la începutul săptămânii, am avut zile în care am urât ORICE.
                 1. Am avut o activitate cu numele Spring Day în cadrul căreia fiecare clasă prezenta o ţară prin tradiţii, obiceiuri, imn, momente artistice, mâncare. Clasa noastră a avut România şi am fost destul de apreciaţi de persoanele care, într-adevăr, au mai mult decât un creier în cutia craniană. Încă îmi amintesc unele replici JALNICE din partea unora:
Bleaaaaah. România. Yuuuck. Şuncăăă. P.S. Drăguţă, şi tu trăieşti în România cu toate că nu eşti româncă şi nu cred ca voiai să îţi aduc ţie caviar în mod special. Ca să nu mai reamintesc şi că ulterior am mâncat, la propriu, din aceeaşi strachină.
Ia uite-i şi pe ăştia cu România. Fasole bătută. Hm, da. Mămică-ta nu ţi-a gătit niciodată aşa ceva? Sau era ocupată să o culeagă? Nu îţi mai lăsa suportul de creier în fasole data viitoare când vrei să vorbeşti cu mine.
Oricum, noi ne-am distrat în ciuda cârcotaşilor de la Mircea Eliade şi am reprezentat ţara într-un mod frumos, mândri că suntem români! Şi da, sunt revoltată pentru că sunteţi ca nişte surzi cu ureche muzicală. Nu ai cu cine vorbi, de aceea e bine să cântaţi jalea numai pentru voi.
                  2. Am fost de serviciu pe şcoală şi doamna directoare m-a rugat să merg din clasă în clasă, numai că la 9B am avut o întâlnire foarte neinteresantă cu o profesoară.
''Bună dimineaţa! Ce clasă sunteţi? Câţi absenţi, bla bla?''
''Dar tu cine eşti?''
''Eleva de serviciu.''
''Păi trebuia să te prezinţi mai întâi şi să dai bună ziua că e un cadru didactic în această clasă.'' Nu am dat bună ziua, ci bună dimineaţa. Am avut bun simţ. Şi oricum, nu pot face chestii malefice cu numarul de absenţi de la 9B, aşa că ar fi o pierdere de timp. În plus, sunt antisocială, deci nu vă chinuiţi să vă ador. Desigur, frazele au continuat şi nici nu m-am mai obosit să răspund pentru că, oricum, nu am cu cine. Nu stau să mă prezint la fiecare 22 de săli în faţa tuturor claselor, mai ales că eu îi întrebam câţi sunt în clasă şi ei îmi vorbeau de plăcinte.
                  3. Am avut o activitate legată de dietă la chimie şi m-am implicat şi eu. În clasa noastră s-a desfăşurat activitatea împreună cu cei de la 10D. Voi începe prin a spune mulţumesc celor care au avut bunul simţ să urle ca la oi pentru că restul de vreo 90% vorbeau ca la spart seminţe. Una dintre domnişoare a asociat termenul castravete cu un penis. Drăguţa mea, vorbele reflectă psihicul. De aici, deduci şi tu cât de serioasă eşti. Tot aceeaşi spunea Chiar dacă câştigă ei, 10D sunt mai tari ca ei* Nu e corect cuvântul ca. Este corect decât. Se vede cât eşti tu de tare.
O probă a constat în a ne contraargumenta. Ei au asociat această probă cu vorbitul gen No yo domnu fuck you ya ya you.
În plus, voi eraţi musafiri în acea clasă şi de aceea trebuia să păstraţi linişte din respect, bun simţ şi educaţia primită de la părinţii voştri. Mi-aţi lăsat un gust amar.
Am făcut acest articol pentru că eu cred în descărcare prin artă. Dacă vă simţiţi ofensaţi, înseamnă că mi-am atins scopul. Dacă faceţi spume şi sunteţi revoltaţi că am fost prea directă, perfect. Muriţi în iad!
P.S. Nu îmi este ruşine de niciun cuvânt folosit mai sus şi nici frică de revolta voastră.
Articol publicat de Dana.

1 aprilie 2013

Cum să înveţi o limbă străină.

                     Învăţând doar ceea ce ţi se dă în clasă, nu vei ajunge prea departe. Trebuie să îţi măreşti orizonturile de cunoaştere citind cărţi interesante. Chiar există şi bilingve în cazul în care vrei să traduci mai mult.
                    În cazul în care nu îţi place să citeşti, ascultă muzică rock şi tradu cuvintele pe care nu le cunoşti. De preferabil ar fi să le notezi într-un carneţel.
                    Dacă, însă, nici muzica rock nu îţi place, ajungem la ultima opţiune: Desenele animate. Eu încă urmăresc desene şi cred că mă voi uita la ele până la sfârşitul vieţii mele. Sunt grozave. Le descarci de pe undeva de pe internet şi le vizionezi cu subtitrare la care te uiţi numai atunci când nu înţelegi un cuvânt. Exemple de desene animate ar fi: Family Guy, Spongebob, Billy & Mandy, Courage, căţelul cel fricos, South Park, Ce-i cu Andy, Copiii de la 402, Witch, Spioanele, Johnny Bravo şi lista e lungă. Puteţi opta şi pentru filme de animaţie.

Articol publicat de Dana.

23 martie 2013

Cum să îţi colorezi părul cu cretă pastel

                    Creta pastel a devenit o metodă nebunească de a-ţi colora părul în cele mai neaşteptate culori. Fete din întreaga lume folosesc această metodă pentru că este uşor de făcut. Punctul slab ar fi că trebuie ţinută pe păr doar o zi căci culoarea se ia, iar perna ta va deveni un micuţ curcubeu. Nici nu mai spunem de tradiţionala a doua zi când te vei trezi cu ea în moacă pentru că ai mânjit-o. Deci, pot fi procurate de la librării şi magazinele care ţin instrumente de artă, în general.
Articol publicat de Dana.

22 martie 2013

Doi beţivi şi o cioată

                   Nu ne-am mai amuzat de mult pe acest blog. Ceva trebuie schimbat. Să încep cu un clip care m-ar face de fiecare dată când îl văd să mă sui pe tavan de râs şi să îl mai şi zgârii de amuzament. Ei, nu glumeam deloc. Foarte puţine chestii de pe YouTube mă amuză, dar şi când găsesc ceva amuzant, râsul devine ca râia: nu mai dispare ! Well, cred că filmarea vine de pe undeva din Mama Rusie, evident.

Articol publicat de Dana.

14 martie 2013

Poze Emily the strange!

                       Personaj de carte, emblemă de firmă sau pur şi simplu o altă figură a internetului, această fată este simbolul absolut al melancoliei, al morţii tragice, al relaxării în obscuritatea nopţii, iubirii feline şi al inteligenţei. Nu am citit cărţile în care ea este personajul principal, cu toate că mi-aş dori. Sper să o găsesc la bibliotecă odată şi odată.




Articol publicat de Dana.

12 martie 2013

Harlem Shake!

                  Într-un episod din Phineas şi Ferb se spunea că celebritatea durează doar o secundă. Mi-am pus mult întrebarea *de ce?* Madonna este celebră de mult timp, mai înainte de toţi vecii aş putea spune. Un fel de vampir al industriei muzicale care parcă nu îmbătrâneşte nici măcar la subraţ. Păi, dragilor, mai ştiţi replicile de la În puii mei? Nu ştiu, saaau, ori, Să te chiş în freză, Da,da ,Da, Daa, Da!, S-a produs o extorsiune, mi-ai dat de m-ai julit. Apoi a urmat Gangnam Style, dansul care a înnebunit o lume întreagă şi care pe 21-12-2012 a atins 1 miliard de vizualizări şi se menţine în continuare! Cât ai bate din palme, fenomenul Gangnam style a dispărut cu începutul lui 2013, urmat de o tâmpenie de dans cu apeluri la trezirea instinctelor sexuale ale participanţilor, Harlem Shake. În acest dans poţi să îţi dai pumni în dinţişori, să te dai cu capul de pereţi, să priveşti camera, să te dezbraci, să faci flotări, să sari de pe geam, să, să ,să .. !
                 În măsura în care totul are o limită, cred că aş fi de acord să se facă şi a şcoală, dar fără să îţi vedem ţie lenjeria de corp sau mişcările lascive. Dacă aţi fost exmatriculaţi că aţi făcut parte la această compilaţie de acte sexuale combinate cu prostie, then.. tinereţea voastră o fi fost awesome. Cum şi marile companii au făcut acest lucru, ce să le mai ceri tinerilor ? Sunt încărcate peste 40.000 de videoclipuri de acest fel !
 
XoXo, Dana.

7 martie 2013

Coafuri de primăvară.

                    Iarna începe să treacă în sfârşit ! Aştept cu nerăbdare să crească frunzele şi să înflorească pomii pentru că ador primăvara. Oricum mi-aş prinde părul, tot aiurea mi-ar sta, aşa că prefer să nu îl prind decât să mă enervez că sunt urâtă. Îl port pe spate mereu. Nici nu mă mai miră faptul că este spicuit, dar, totuşi, este lung. Dacă altora le stă mai drăguţ cu el prins, vreau să vă prezint câteva idei pentru primăvară. Cu toate că videoclipurile spun că sunt pentru vară, eu le recomand pentru primăvară.
Articol publicat de Dana.

6 martie 2013

Cartile "Chic"

Anul acesta am redescoperit cărţile Chic. Eram cu Dana pe la bibliotecă şi POC le-am zărit. Aceste cărţi sunt foarte amuzante, perverse şi pline de picanterii cu exemple de situaţii în care SIGUR te vei regăsi şi poate te vor ajuta. Cu aceste cărţi mi-am mai stimulat curiozităţile şi am învăţat ceva ce mi-a prins bine la un moment dat. Recomand aceste cărţi pentru că ne putem descoperi pe noi şi pe alţii, ce fel reacţioneaza fetele sau băieţii. Sunt pentru noi şi oricine e capabil să înţeleaga esenţa. Iată câteva titluri : Clubul soţiilor nr. 2, Poţi să ţii un secret?, Blonde de milioane, Supermenajera, Casual, Un tip la înălţime, Dădacul, Prea multe blonde, Diavolul se îmbracă de la Prada etc. Încearcă măcar o carte să citeşti de la această colecţie şi te asigur că o să-ţi placă. Mai este o colecţie asemănătoare, dar o sa vă spun de ea în următorul articol. Spor la citit! "Cartea nu muşcă!"






Articol publicat de RAMONA.

4 martie 2013

Cum să desenezi un trandafir

                     Am găsit un tutorial drăguţ despre cum aţi putea desena un trandafir în mod artistic şi foarte realist. Trebuie să urmezi cu atenţie paşii din videoclip. Trebuie să înmoi pensula în acuarele şi să apeşi până obţii un contrast puternic între culorile roşu şi alb. Tu alegi unde îl pictezi. După cum se vede, în videoclip este dispus pe un dosar. Fără alte prezentări:
Articol publicat de Dana.

1 martie 2013

Cum să faci bani (yang) pe Metin2.

                   Şi eu, de asemenea, joc Metin2. Prima dată am încercat în clasa a cincea pe Metin2RO, Leonis, urmat de US, UK şi multe alte private, iar acum m-am întors la RO. Joc pe Corvus, sunt ninja, iar numele meu este Adrielle. Deci, cum să faceţi bani..
1) Minerit. Te poţi duce în Muntele Sohan sau Templul Hwang pentru a mineri, dar eu personal aş recomanda Muntele Sohan pentru că îmi par mai uşor de găsit. Ebonita şi lacrima cerului se vând cel mai scump şi dacă faci suficiente cât să umpli un shop, poţi scoate în jur de 20-30kk. Ai nevoie doar d emultă răbdare.
2) Pescuit. Pescuieşte, de preferabil, în Map2 pentru că acolo ai mai multe şanse de a prinde un peşte rar şi dacă ai mai multe conturi, poţi pescui pe mai multe deodată în windows mode. Nu recomand să foloseşti hack de pescuit pentru că rişti să fii banat. Poţi vinde peştii sau să îi desfaci şi să vinzi scoicile.
3) Metine. Fă-ţi un farmer special pentru Metine şi bagă-l într-o breaslă pentru a dona când consideri că trebuie. Poate fi de orice level, chiar şi de 15 pentru Metine de level 5,10,15,20 sau 25. Eu chiar am unul şi mă declar mulţumită de el. Mi-au căzut două mounturi, iteme cu bonus de level mic sau diverse cărţi importante.
4) DT. Dacă ai level 40, mergi la DT pentru a upgrada itemele. Dacă ai noroc şi îţi iese ceva important care costă suficient de mult, faci bani.

Articol publicat de Dana.

24 februarie 2013

Ce înseamna nimic

Auzind de mai multe ori cuvântul "nimic" observ că el poate avea un infinit de sensuri. Când mă uit în sus la cerul senin, nu văd de fapt nimic, dar dacă privesc dincolo de el ascunde multe; din alt unghi ascunde chiar şi planeta noastră sau când te uiţi chiar la un fir de iarbă şi îl consideri nimic, de fapt are numeroase componente pe care le studiază botanica, aşa cum fizicienii studiază cerul. Printr-o simplă analogie, deduc că atunci când oamenii spun cuvântul "nimic", ei se gândesc la multe în acel moment. Consider că nimicul înseamnă mereu ceva. Un exemplu ar mai putea fi psihologia care a scos din ceva abstract atâtea trăsături şi particularităţi umane.
De obicei, când sunt abătută şi persoanele mă întreabă ce-am păţit, eu zic că nu am nimic, dar de fapt cine ştie câte informaţii şi stări rulează în fiinţa mea în acea fracţiune de secundă. Mulţi folosesc cuvântul pentru a evita o discuţie pe tema lor sau de a evita complet. Pe măsură ce analizezi o persoană îţi poţi da seama ce vorbe se ascund după acel cuvânt. Majoritatea oamenilor refuză să gândească dincolo de aparenţe şi poate şi din această cauză nu putem fi o societate mai bună. În zilele noastre contează mai mult ambalajul. Nu am zis că nu e necesar şi el, dar nu trebuie pus pe prim plan.



Articol publicat de RAMONA




16 februarie 2013

Într-un câmp cuantic, nu sunt decât o particulă.

                       Când o formă de viaţă nu este născută, nu există, nu simte. Nu îi e foame, nu se îndrăgosteşte. Nu poate nici să moară pentru că nu trăieşte. Mi-aş acoperi rănile cu praf cosmic pentru că el înseamnă tot. Are sens să mă prăbuşesc, să păşesc, să cunosc? Metamorfoza mea e o perioadă măsurată în timp. Timpul nu este nimic. E un vid fals, o iluzie. Nu are culoare, dar are personalitate. Sunt o teroare, o anomalie genetică ce poartă denumirea de om, dar cât de umană sunt? Când bestia din mine se hrăneşte cu durere, când stau lângă tine făcând ceva banal.. Ascut un creion lângă tine, iar tu mă priveşti. Suntem la fel de neimportanţi, la fel de banali. Putem comunica, dar ce înseamnă totul? Sunt un destin pierdut într-un borcan plin cu timp, iar timpul este infinit. Stăm şi ne privim într-un ciob de oglindă în timp ce ne pieptănăm. Pletele mele roşcate şi ude îţi ating ţie mâna. Avem pielea albă, suntem încredibili, dar eu nu exist. Sunt o pată mică într-un univers care se întinde pe timp şi spaţiu. Eram o copilă ieri, o adolescentă azi, în curând o nefiinţă liberă. Voi şti că am trăit, dar voi şti că nu am fost născută vreodată. Nu mă voi îndrăgosti, nu voi muri, dar nici nu voi trăi. Nu voi conştientiza când lumea mă cheamă din nou. Amintirile mele se vor reconstitui toate, nu voi şti cine am fost sau lângă cine. Te voi uita şi nici nu voi şti acest lucru. Voi fi nevoită să îmi fac un destin nou, fără tine şi nu mă va durea pentru că nu te-am cunoscut niciodată.
Articol publicat de Dana.

6 februarie 2013

Filologia este un profil special!

                  Mulţi dintre noi ne axăm pe partea dreaptă a creierului, motiv pentru care suntem înclinaţi spre literatură. Foarte puţine persoane se axează pe partea dreptă şi de aceea sunt considerate genii, dar cred că poţi fi geniu şi în artă, literatură sau orice îţi propui.
                  Dacă eşti la un profil de filologie doar pentru că urăşti matematica, nu este prea bine pentru că, în ciuda aparenţelor, şi la noi este greu. Mai mult ne bazăm pe cultură generală, nu formule matematice. Suntem defavorizaţi de profesorii de ştiinţe exacte care consideră că suntem slabi doar pentru că nu ştim matematică şi că primim note prea mari. Dacă la filologie poţi ieşi lejer cu media peste 9, la mate-info sau bio-chimie trebuie să rupi cartea pentru media 8.
                 Recomand filologia pentru cei pasionaţi pentru că acolo unde arta se manifestă în toate formele ei, este şi inteligenţă şi înţelegere în colectiv şi, de obicei, la filologie sunt mai liniştiţi elevii. :)
Articol publicat de Dana.

4 februarie 2013

Citate filosofice din psihologie şi neuropsihologie.

Persoanele greu de iubit sunt cele care au nevoie de cea mai multă dragoste. - Peaceful Warrior
A fi un artist înseamnă să îţi vindeci singur rănile şi, în acelaşi timp, să ţi le expui. - Annette Messager
Scriitorii sfârşesc scriind despre obsesiile lor: Lucruri care îi bântuie, pe care nu le pot uita, poveşti pe care le poartă în sinea lor aşteptând să fie eliberate. - Natalie Goldberg
Oamenii nu au întotdeauna nevoie de sfaturi. Uneori au nevoie doar de o mână pe care să o ţină, o ureche care să îi asculte şi o inimă care să îi înţeleagă. - Necunoscut.
Mai presus de orice, nu îţi fie frică de momentele dificile! Cele mai bune lucruri vin din ele. - Rita Levi-Montalcini
De fiecare dată când vei iubi pe cineva, te va costa ceva. - Joyce Meyer
Să fii puternic înseamnă să înţelegi slăbiciunea. Să înţelegi slăbiciumea înseamnă să ai temeri. Să ai temeri înseamnă să ai ceva preţios. Să ai ceva preţios înseamnă să fii puternic. - Tablo
Fiecare persoană pe care o vei cunoaşte ştie câte ceva ce tu nu ştii. - Bill Nye
Orice vei face în viaţă va fi neimportant, dar este important ca tu să faci. - Gandhi
Nu suntem niciodată mai vulnerabili decât atunci când iubim. - Sigmund Freud
Dacă eşti depresiv, trăieşti în trecut. Dacă eşti anxios, trăieşti în viitor. Dacă eşti în pace, trăieşti în prezent. - Lao Tzu
Două suflete sunt create uneori împreună, destinate să fie împreună, de dinainte de a se naşte. - Scott Fitzgerald
Înainte de a te diagnostica singur cu depresie sau stimă scăzută de sine, asigură-te că nu eşti înconjurat de nenorociţi ! - Sigmund Freud
Uneori oamenii ne pun întrebări greşite, motiv pentru care nu putem oferi răspunsuri corecte, dar partea cea mai rea este atunci când noi devenim acele persoane şi ne întrebăm greşit pentru că ne este frică să auzim răspunsurile corecte. - Necunoscut
Articol publicat de Dana.

27 ianuarie 2013

Mentalitatea e comună. Sentimentele personale (1)

 AMINTEŞTE-ŢI: Fiecare persoană pe care o cunoşti iubeşte ceva, îi este frică de ceva şi a pierdut ceva.
 Ne place de cineva atunci când credem că şi acelei persoane  îi place de noi.
Cea mai întâlnită cauză a insomniei este singurătatea.
Regânditul la aceleaşi lucruri îţi încetineşte creierul şi conduce către depresie.
Când două persoane vorbesc despre ceea ce îi nemulţumeşte la o persoană, devin mai apropiate.
Nu vei înţelege niciodată o persoană până când nu vei privi din perspectiva ei.
Somnul iregulat sau lipsa lui poate duce la o moarte precoce.
O schimbare instantanee de la bucurie la tristeţe indică faptul că îţi este dor de cineva.
Cele mai mari cauze a stresului studenţilor sunt: fondurile, facultatea, relaţiile şi viitorul.
75% din oameni văd lucruri în vis pe care, ulterior, le văd în realitate şi îi sperie pentru câteva secunde.
Opusul cuvântului deja-vu este jamais-vu care înseamnă că nu îţi aminteşti ceva ce vezi mereu.
În fiecare zi, 85% dintre persoane experimentează un vis atât de real încât se întreabă dacă s-a petrecut şi în viaţa reală sau nu.
Dacă încerci să întorci pe cineva împotriva unei persoane pe care acea persoană o iubeşte, în timp tu vei fi cel părăsit de cel pe care ai încercat să îl îndepărtezi.
Prima persoană la care te gândeşti dimineaţa sau ultima la care te gândeşti înainte de culcare, este cauza suferinţei sau fericirii tale.
Utilizarea emoticoanelor afectează părţile corespondente ale creierului nostru şi pot declanşa respectiva emoţie.
Cele mai complicate şi reci persoane au fost cândva la fel de moi ca apa.
Când cineva îţi ştie povestea, ştie cine eşti şi apoi te poate răni.
Cu cât îţi pasă mai mult, cu atât ai mai multe de pierdut. Trebuie să te gândeşti ce merită cu adevărat efortul.
Scopul viselor este de a curăţa dezordinea din mintea ta.
Eşti mult mai creativ noaptea.
Îmbrăţisările sau ţinutul de mână cu cineva reduce stresul şi disperarea.
În 81% din cazuri, oamenii care încearcă să facă alţi oameni fericiţi, sunt persoane nefericite.
Articol publicat de Dana.