Se afișează postările cu eticheta Filme. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Filme. Afișați toate postările

22 iulie 2013

The hard times of RJ Berger.

               Comedia are loc în jurul experiențelor penibile de care adolescenții au parte în lumea de astăzi. Difuzat pe MTV, serialul a avut parte de patru milioane de vizualizări în prima serie, scăzând considerabil în a doua, determinând producătorii să renunțe la continuarea acestuia.
Când viața îi oferă lămâi, RJ Berger ne demonstrează că trebuie să le mâncăm cu tot cu coajă. Este greu să fii tocilar, dar și mai greu când viața te pune de nenumărate ori să dansezi în horă cu norocul și penibilul. Se întâmplă ca acest puști de 15 ani să aibă nenumărate oportunități de a se afla cu un pas înaintea celor din echipa de fotbal care te găsesc până și în bibliotecă, pregătiți să te transforme-n carne de tun. După ce visul său de a se cupla cu cea mai populară fată din liceu se îndeplinește, o dă în bară într-un moment nepotrivit, înșelându-și noua iubită cu prietena sa din copilărie care fusese călcată de autobuzul școlii. Părinții lui ciudați divorțează, iar antrenorul de sport începe să se apropie mult prea mult de mama sa. Cum un videoclip este mult mai reprezentativ, am decis să postez trailerul.

5 iunie 2013

Seriale TV animate, în limba engleză.

                      Cam acum un an am început să mă uit la South Park şi cum îmi era frică să mă uit la ceva nesubtitrat, îmi venea foarte greu şi foloseam subtitrare în engleză, iar când nu înţelegeam ceva, căutam pe dicţionar online. Apoi a urmat Gossip Girl şi începusem să mă mai obişnuiesc. De fiecare dată când nu găseam subtitrarea, îmi era oarecum frică de faptul că nu voi înţelege, dar până la sfârşit nu mai ţineam cont că e în română sau engleză. Dacă mă întrebai despre ce era vorba, ştiam cursul acţiunilor. Dacă mă întrebai în ce limbă l-am văzut, nu mai ştiam dacă era română sau engleză. Acum nu mai folosesc subtitrări, dar a fost nevoie de mult exerciţiu. Uneori mă uitam până mă durea capul. De aceea, eu vă recomand să faceţi la fel pentru că nu este greu deloc şi veţi avea de câştigat. :)
                    Deci, voi face o listă cu desenele pe care trebuie să le vedeţi !

  • Spongebob squarepants
  • Courage, căţelul cel fricos
  • Dexter's Laboratory
  • Johnny Bravo
  • Codename: Kids next door
  • The Simpsons
  • Futurama(Recomandare)
  • Neighbors from hell(Recomandare)
  • South Park
  • American Dad(Recomandare)
  • Family Guy
  • The Grim adventures of Billy and Mandy

               Sper că acestea 11 ajung. Le puteţi descărca de pe FileList dacă aveţi cont, iar dacă nu, de pe PirateBay. Am scris în paranteză ''Recomandare'' deoarece acelea sunt preferatele mele ! Sper să vă distraţi la fel de mult uitându-vă !
Articol publicat de Dana.

4 iunie 2013

Vacanţa mare versus Bendeac?

                  Să ne amintim puţin de anii '90, respectiv 2000 când pe marile ecrane rula un serial de comedie numit Vacanţa mare. Din câte îmi amintesc, era în fiecare duminică la ora 20:00 şi eu abia aşteptam să îl văd. Nu ratam niciun episod pentru că ştiam ce mă aşteaptă: O oră şi jumătate de comedie cu Leana şi Costel Pârţag, iar eu şi tata râdeam cu lacrimi când ne uitam. Mama nu se dădea în vânt după ei. Îi considera idioţi şi nu ştiu cum de nu o făceau niciodată să râdă.
                  Cum eu îi semăn 99% tatălui meu, evident că şi la amuzament, trebuia să fim la cataramă şi râdeam de se auzea toată strada, ne tăvăleam ţinându-ne de burtă şi uneori ajungeam şi la lacrimi. (Nu de tristeţe, evident) Şi mă durea până şi ficatul uneori, iar fazele amuzante rulau una după alta la intervale de maxim 15 secunde şi nu aveai timp să te calmezi: Făceai spume, clăbuci şi turbai în stil periculos. Niciun alt serial nu a reuşit să mă facă să râd atât de tare. Bine.. să nu uităm de Mister Bean şi Doru Octavian Dumitru pe care eu îl botezasem pe atunci Tataia Gigi.(Ca şi bunicul meu care era un maaare măscărici şi ştia să mă amuze cu eforturi nu foarte mari) Cred că în acea perioadă, comedia a atins cel mai înalt punct, punând-o în Balanţă cu Bendeac sau Cronica Cârcotaşilor. Să fim serioşi ! Iată câteva episoade!
Articol publicat de Dana.

15 iulie 2012

Top 10 filme de animație

 10. Fern Gully the last rainforest - Filmul este puțin cam vechi, dar este bunicel. O zână curajoasă pe nume Crysta încearcă să descopere oamenii. După ce întâlnește unul, îl aduce la dimensiunile sale, în timp ce colegii băiatului taie padurea și provoacă un dezastru natural eliberând un demon pe nume Hexxus.
              9. Home on the Range - Și în cazul acestui film se observă că are ceva vechime. După ce ferma este amenințată cu scoaterea la licitație, trei vaci încearcă să o salveze capturând un infractor pentru care se oferă o recompensă de 750 de dolari, suficient pentru a-și salva casa.
              8. Animals united - După ce oamenii își însușesc toată apa din savană, animalele sunt obligate să se unească pentru a trăi. În cazul unei mici manguste, aceasta trebuie să demonstreze că este de folos dărmând barierele și aducând apa înapoi.
              7. Monsters vs Aliens - În ziua nunții sale, Susan este lovită de un meteorit care o face gigantică și este recomandată, împreuna cu noii ei prieteni, să lupte împotriva forțelor extraterestre care invadează pământul. De asemenea, renunță la nuntă și la iubitul ei dându-și seama că în viața acestuia nu exista cuvântul „noi” , ci „eu”.
              6. Sammy's adventures - Povestea unei broscuțe care nu era sigură dacă va reuși să trăiască. De la primii pași călcase cu stângul și nu avea mari așteptări, dar era îndrăgostit de o broscuță pe nume Shally și își făcuse un prieten pe nume Ray. După ce a petrecut o vreme alături de oameni, și-a dorit să călătorească în jurul lumii alături de Shelly. Va reuși sau nu? Voi veți afla !
              5. Ratatoille - Un mic șobolan născut pentru arta culinară întâlnește un bucătar stângaci, nu foarte priceput și ajunge să își deschidă propriul său restaurant.
             4. Tangled - Povestea lui Rapunzel, o prințesă dispărută de la castelul părinților săi după ce o vrăjitoare a furat-o și a închis-o în castel pretinzând că este mama acesteia doar pentru că părul ei o făcea să întinerească.
             3. Despicable Me - Un infractor încearcă să fure luna, iar pentru a-și duce la îndeplinire planul, adoptă 3 fetițe de la orfelinat care îi vor schimba complet mentalitatea și care îl vor ajuta, într-adevăr, să fure luna.
             2. Rio - Un papagal albastru este adoptat după ce cușca lui se pierduse. Aflat în compania oamenilor, află că este aproape ultimul papagal din specia lui, așa că este dus într-o călătorie de unde are să cunoască o papagaliță pentru a se împerechea. Cu toate că nu se înțeleg la început, ajung să se placă și să locuiască împreuna cu puii lor.
             1. Lilo și Stitch - Stitch este un monstruleț din punct de vedere genetic venit dintr-o planetă extraterestră. Lilo este o fată ciudată și respinsă de societate care, în căutarea unui prieten sau unui animal de casă, îl adoptă pe Stitch și îi schimbă radical comportamentul său malefic și dorința de a distruge făcându-l „pufos și drăguț”.

12 februarie 2012

10 filme horror recomandate

                       10.Daybreakers (2009) . După ce o epidemie loveşte întreaga lume, oamenii sunt obligaţi să se transforme în vampiri, iar cei rămaşi să se ascundă sau să fie închişi într-o încăpere de unde li se extrage sângele până rămân fără el . În cazul în care vampirii nu consumă sânge uman, se transformă în nişte creaturi greţoase, cu instincte animalice.
........Film online aici..........
                         9.Zombieland (2009) . Aidoma primului film, după ce o epidemie loveşte lumea, singurii supravieţuitori trebuie să înveţe să se lupte cu mâncătorii de ciolane. În speranţa că vor găsi un loc mult mai bun în care să locuiască, îşi iau o maşina bine înarmată şi pleacă, dar pe drum maşina le este furata de o tipă şi sora ei .
.........Film online aici........
                               8.Paranormal Activity 3 (2011) . O familie, o casă oarecare, un copil paranormal, o cameră şi un spirit malefic . După ce un spirit malefic pe nume Tobby le atacă locuinţa unor cetăţeni, aceştia decid să se mute o vreme la bunica . Cel ai greşit pas pe care l-ar fi putut face ! Acolo, toată familia este omorâtă, mai puţin cele două fete . Filmul este de interpretat, mai mult psihologic.
..........Film online aici ...........
                             7.The butterfly effect (2004) . Nu prea se poate încadra la categoria filmelor horror, ci psihologice ( în cazul în care vă plac ) . Personajul principal încearcă să îşi schimbe trecutul, de aceea, prin propria sa nebunie, reuşeşte să călătorească în timp . Va realiza că singura lui piedică a fost vecina de vis-a-vis, pe care a îndrăgit-o de copil, dar a constatat că cel mai bine este fără ea .
............Film online aici............
                             6.1408 (2007) . După ce Mike Enslin află că în oraşul există o cameră malefică, se duce să verifice. Cel mai greşit pas din toată viaţa lui ! Este supus mai multor nivele ale camerei, astfel încât acesta o ia razna şi până la urma ... vedeţi ce se întâmplă .
.........Film online aici ..........
                           5.Book of blood (2008) . Simon este un tânăr care ia totul în glumă şi o face să pară reală , doar pentru ca Mary Florescu şi Reg Fuller să se sperie de camera în care el poposea . Gluma ca gluma, Simon ! Dar până la urmă s-a întors împotriva ta ! Astfel, morţii au început să îşi scrie poveştile pe pielea sa, iar Mary Florescu l-a închis doar pentru ca ea să scrie o carte legată de poveştile lor.  Dându-şi seama că îşi dorea pielea mai mult decât Simon în sine, încearcă să angajeze pe cineva să îl omoare. Din nou, proastă alegere !
Nu găsesc filmul online.
                  4.House of bones (2010) . Casa oaselor este o casă malefică, una care gândeşte singură şi se hrăneşte cu oameni . Ea este un întreg organism cu inimă, creier şi tot ceea ce este necesar . Cine intră, nu se mai întoarce . Şi cum această casă nu a mai mâncat de mult, exploratorii blocaţi acolo pentru studii, aruncă un cadavru în gura casei ( care era o fântână ) pentru a o hrăni .
...............Film online aici...........
                       3.The Ring (2002) . Este cel mai genial film după The Grudge . Cei care vizionează caseta, mai au de trăit doar o săptămână pentru ca fata care era moartă în puţ să nu se răzbune . Pentru a scăpa, este nevoie de o copie a casetei. Vi-l recomand cu mare încredere !
.........Film online aici...........
                      2.One missed call (2008) . Un film foarte tare. După ce posesorul ultimului apel moare, îşi caută în agenda telefonică o victimă destinată, şi ea, decesului .
.........Film online aici.........
                    1.The haunting in connecticut (2009) . Un film bazat pe o poveste reală al cărui personaj principal, Matt, suferă de cancer. Stresul acestuia creşte odată ce îşi schimbă domiciliul datorită activităţii paranormale din acea casă, însă părinţii cred că acest lucru se întâmplă datorită cancerului .
.........Film online aici........
ARTICOL PUBLICAT DE DANA !

15 decembrie 2011

Top 10 filme horror

10.The Mirrors . Un film original pe care, cu siguranţă, toţi l-am văzut , iar dacă nu , ar fi cazul ! Oamenii se leaga în viaţă de aspecte pe care ştiinţa nu le poate demonstra .Un film în care oglinzile prind viaţă , te privesc şi îţi pot manipula mintea şi sufletul . Reflexia te poate ucide . Nu privi în oglindă !



9.The eye . Un film succint al poveştii donatorilor de organe, conexiunea dintre donator şi cel care primeşte donaţia . Un alt film care face referire la oglinzi . După ce Sydney îşi face transplantul de ochi, trece prin experienţele donatorului care putea avertiza momentul morţii . Astfel , ajunge la concluzia că îi este mai bine fără vedere şi că este fericită că a reuşit să vadă lumina zilei , cu toate că ochii aparţineau unui fost medium .



8.The Unborn (Misterul Gemenilor) . Geamănul care era mort de dinainte de a se naşte , se întoarce după sora lui . Pe parcursul filmului, fata caută indicii de la bunica sa de la care află că cei ce se află în preajma ei vor avea de suferit . În orice caz, acest mister este transmis din generaţie în generaţie , sfârşitul fiind o reapariţie al punctului culminant .




7.Shutter . O poveste încâlcită , însă foarte reuşită . După ce viitorul spirit neliniştit este călcat de maşina fostului iubit, urmează să îşi bântuie iubitul şi actuala prietenă a acestuia . După ce a avut o viaţă chinuită şi plină de ignoranţă, nu a dorit mai mult decât să fie împreună cu iubitul ei care a părăsit-o .



6.Dawn of the dead . Cum ar fi să te trezeşti într-o dimineaţă înconjurat de zombie ? Când morţii nu mai au loc în iad , merg pe pământ printre cei vii . Populaţia de zombie se va mări în proporţii . Vor reuşi protagoniştii să scape sau vor ajunge sclavii diavolului ? Rămâne de văzut .



5.Alone . Un film horror cu apariţii bruşte al gemenei moarte , dar în acelaşi timp psihologic . După ce geamăna mai frumoasă este omorâtă cu cruzime de către sora ei , îi fură iubitul şi viaţa , dar morţii se vor răzbuna pentru faptele răufăcătorilor ce le-au distrus şansa la viaţă .




4.The mist (Negura) . Ce pot spune despre acest film ? Genial cu G mare . După ce armata deschide o poartă către o lume paralelă , toţi locuitorii oraşului sunt afectaţi . Câţiva dintre supravieţuitori rămân grupaţi într-un supermarket încercând să găsească o soluţie de a scăpa vii din această harababură . Unii vor reuşi doar parţial , iar singurul supravieţuitor va pierde tot .




3.House of wax (Casa de ceară) . Ce bine e să fii tânăr şi neliniştit şi să te avânţi într-o expediţie cu toţi prietenii tăi în timp ce un psihopat îţi dă târcoale ! După ce acest grup de prieteni va încerca să găsească combustibil, aceştia vor constata că sunt vânaţi .




2.Insidious . Un film genial cu scurte secvenţe în care apar imagini scurte şi înfricoşătoare . Vă va ţine cu sufletul la gură pe toată durată filmului , aşa că luaţi-vă popcornul si sticla de Cola .



1. 28 days later .. Un film extraordinar ! După ce toată lumea a fost infectată , singurii supravieţuitori trebuie să se ajute între ei . O serie de evenimente vor avea loc pe parcursul călătoriei , iar ceea ce le rămâne este încrederea .

Top 10 filme cu adolescenti

Locul 10 - Not another teen movie . O combinaţie între comedie , snobism şi realitate . Un film al cărui actori au jucat şi in American Pie şi care vor fi puşi la multe încercări pe parcursul filmului .


Locul 9 - The perfect man . Holly Hamilton interpretată de Hilary Duff s-a săturat să se mute dintr-un oraş în altul de fiecare dată când mama sa era părăsită de iubiţii ei. În speranţa că îi va distrage atenţia mamei sale , îl foloseşte pe unchiul prietenei sale pentru sfaturi şi mai apoi pentru o relaţie .


Locul 8 - Bratz the movie . Film produs după modelul celor mai celebre păpuşi din lume . Yasmin (NathaliaRamos), Jade (Janel Parrish), Sasha (Logan Browning) şi Cloe (Skyler Shaye) sunt cele mai bune prietene de când se ştiu . Fetele vor avea multe de învăţat despre prietenie şi despre susţinerea persoanelor dragi .



Locul 7 - Sidney White si cei 7 tocilari . O idee inspirata din filmul Alba ca Zapada si cei 7 pitici , cu ajutorul prietenilor săi va înfrunta regina campusului , o blondă de bani gata care credea că le știe și le are pe toate .



Locul 6 - According to Greta . Greta este o tânără adolescentă de 17 ani care deja şi-a făcut planuri pentru moarte la vârsta de 18 ani pentru că susţine că după 18 ani viaţa devine plictisitoare şi nu mai ai motiv de trăit . De aceea , fata îşi face un carnet despre posibilele moduri în care ar putea să se sinucidă şi cu ce ar putea să facă înainte de a se sinucide . Asta până când îl întâlneşte pe Julie . Se va sinucide sau nu ? Rămâne de văzut .




Locul 5 - Wild Child . Poppy Moore este o adolescentă rebela de 16 ani care trăieşte în Los Angeles o viaţă de vedetă aruncând cu cărţi de credit în stânga şi în dreapta şi având o pasiune uriaşă pentru modă .Ajungând la limită în ultima petrecere a cartierului , tatăl său o trimite la un centru de reeducare din Europa . Dacă se va corecta sau nu , veţi afla singuri ! :)



Locul 4 - Blood and Chocolate . Ceea ce m-a fascinat la această poveste este faptul că acţiunea se petrece in România . Este mai mult o poveste SF despre lupii Garoo , care sunt pe jumătate oameni , pe jumătate lupi , însă care consumă carne umană .



Locul 3 - Accepted . Atunci când B. observă că a fost respins la facultate , încearcă să îşi creeze el una doar pentru o zi ca părinţii săi să vadă că a fost admis la o facultate . Asta până când treaba devine serioasă şi observă că mii de studenţi au fost admişi la facultatea sa după ce au fost respinşi la toate celelalte .



Locul 2 - Diavolul se îmbracă de la Prada . Miranda Priestly este cea care deţine totul în modă şi dă comenzi angajaţilor săi care trebuie să se îmbrace corespunzător . Andy Sachs este o tânără adolescentă care va intra în lumea Mirandei şi va trebui să înveţe câte ceva despre modă .




Locul 1 - Twilight . Un film despre vampiri şi vârcolaci , fiinţe mistice şi creaturi imaginare . După ce Bella se mută în Forks , îl cunoaşte pe Edward Cullen şi pe familia sa . Cu toate că nu este un băiat chiar aşa de normal , Bella se indrăgosteşte de el şi îşi doreşte să devină ceea ce este el , un vampir