Mentalitatea e comună. Sentimentele personale (1)

 AMINTEŞTE-ŢI: Fiecare persoană pe care o cunoşti iubeşte ceva, îi este frică de ceva şi a pierdut ceva.
 Ne place de cineva atunci când credem că şi acelei persoane  îi place de noi.
Cea mai întâlnită cauză a insomniei este singurătatea.
Regânditul la aceleaşi lucruri îţi încetineşte creierul şi conduce către depresie.
Când două persoane vorbesc despre ceea ce îi nemulţumeşte la o persoană, devin mai apropiate.
Nu vei înţelege niciodată o persoană până când nu vei privi din perspectiva ei.
Somnul iregulat sau lipsa lui poate duce la o moarte precoce.
O schimbare instantanee de la bucurie la tristeţe indică faptul că îţi este dor de cineva.
Cele mai mari cauze a stresului studenţilor sunt: fondurile, facultatea, relaţiile şi viitorul.
75% din oameni văd lucruri în vis pe care, ulterior, le văd în realitate şi îi sperie pentru câteva secunde.
Opusul cuvântului deja-vu este jamais-vu care înseamnă că nu îţi aminteşti ceva ce vezi mereu.
În fiecare zi, 85% dintre persoane experimentează un vis atât de real încât se întreabă dacă s-a petrecut şi în viaţa reală sau nu.
Dacă încerci să întorci pe cineva împotriva unei persoane pe care acea persoană o iubeşte, în timp tu vei fi cel părăsit de cel pe care ai încercat să îl îndepărtezi.
Prima persoană la care te gândeşti dimineaţa sau ultima la care te gândeşti înainte de culcare, este cauza suferinţei sau fericirii tale.
Utilizarea emoticoanelor afectează părţile corespondente ale creierului nostru şi pot declanşa respectiva emoţie.
Cele mai complicate şi reci persoane au fost cândva la fel de moi ca apa.
Când cineva îţi ştie povestea, ştie cine eşti şi apoi te poate răni.
Cu cât îţi pasă mai mult, cu atât ai mai multe de pierdut. Trebuie să te gândeşti ce merită cu adevărat efortul.
Scopul viselor este de a curăţa dezordinea din mintea ta.
Eşti mult mai creativ noaptea.
Îmbrăţisările sau ţinutul de mână cu cineva reduce stresul şi disperarea.
În 81% din cazuri, oamenii care încearcă să facă alţi oameni fericiţi, sunt persoane nefericite.
Articol publicat de Dana.

Căţelul cu lăbuţele moi

                     Avea bucăţele de gheaţă pe blăniţă. tremura şi schelăcăia privindu-mă cu ochi blânzi. Nu era un căţel de rasă. Era un câine ca toţi ceilalţi, un câine căruia nu i se oferă nicio şansă de a trăi printre noi. Era foarte blând şi m-a privit de la distanţă. Zăpada era mare, ningea într-una şi era un ger de îngheţam până şi eu. Micuţul căuta un loc în care s-ar putea adăposti, aşa că l-am chemat la mine şi, astfel, a acceptat invitaţia.
                      Era timid şi ţinea capul în jos, aşa că m-am aplecat eu spre el ca să îi arăt că pentru mine este un suflet bun şi cald care caută afecţiune, nu un monstru. M-a privit şi schelăcăia în timp ce ridica lăbuţele. Nu puteam înţelege de ce le tot ridică şi plânge. I-am luat lăbuţa în mână şi era bocnă. Mi-au îngheţat mâinile până la os, dar nu l-am putut abandona pe acel frig. În timp ce i-o încălzeam, m-a lins pe mână, apoi mi-a dat şi cealaltă lăbuţă. Mi le-a dat pe rând şi m-a lins de fiecare dată. După ce l-am încălzit şi l-am scuturat de zăpadă pe micuţ, dădea din codiţă şi mă privea ca şi cum ar vrea să îmi spună ceva. Puiuţule, stai fără grijă! Am înţeles ce vrei să spui! Nici eu nu te voi uita vreodată!
Articol publicat de Dana.

Gând complet confuz (1)

                      Unde erai când pământul îmi crăpa rădăcinile mele de bufniţă nou-născută ? Când eram un fragment nenorocit de energie ce plutea într-un vid ameninţător de neprezenţă şi nefiinţă? Uneori mă simţeam eu printre gratiile ce nu le întâlniserăm până atunci, alteori mă simţeam tu . Tu te simţeai ca toţi, iat toţi trăiau prin nimic.
                       Supremaţia unui ac atinge cota de pieptăn când îl aşezi lângă altele, de armă cu pumnal când îl arunci sau îl laşi să cadă liber. Aceste fiinţe trebuie închise. Mi-am semnat contractul de creatură odată ce mintea mi-a devenit verde , iar ieşirea din banal avea să mă coste infinitatea violetului. Umbra ce se năştea dintr-o cutie fără soare, închisă de generaţii, se curba către miezul existenţei şi se ondula ca firul de păr, într-un cercel de tabla. A rămâne conştient prin ceilalţi înseamna, de fapt, a fi mai morbid decât tine. Viaţa, o iluzie de scurtă durată, o papiotă pe care o rulezi într-o cameră goală, este o pasiune pentru trecerea în nefiinţă şi revenirea la ceea ce erai. Conexiunile noastre nu sunt paralele. Se ating în infinit , în acel punct în care numerele nu mai încap şi nu pot convieţui cu cioburile sparte de portocale ce se frâng zemos în farfurie. Cănile se ciocnesc cu mileniile, oamenii cu amarul. Trasăm un cerc în jurul degetului şi ne închidem amprenta în propria noastră poveste. Nu poţi simţi firimiturile de pâine dintre pagini. Încearcă să simţi propriii tăi paşi !
Articol publicat de Dana !

Sentiment interior care mă macină!

                      Mi s-a întâmplat ca atunci când ascult o anumită melodie, să mă simt una cu ea, ca şi cum o cunosc din totdeauna. Când o ascult, îmi imaginez o noapte târzie de vară, răcoroasă, iar în cameră este lumină de la lună. Lumină mult mai copleşitoare şi nostalgică decât becurile electrice. Este o cameră spaţioasă, aranjată excepţional, balconul este deschis, iar vântul mişcă perdeaua spre interior.
                       Mă face să mă simt copil, mă face să mă simt ca şi cum e melodia unei morţi tragice, unei vieţi melancolice, melodia care a declanşat un puternic deja-vu în mine. Îmi pare atât de cunoscută şi atât de dragă şi mă face să mă contopesc spiritual cu ea. Nu aş putea explica ceea ce simt. Sunt prea sărace cuvintele pentru această melodie.

Ce e cu atâta concediu la Dana asta, bre?

                Mi-am luat un concediu ceva mai mare cum nu mi-am mai luat până acum. Lucrurile sinistre care m-au măcinat în ultima vreme mă cam împingeau să fac articole funebre, aşa că m-am abţinut până când ... Voila ! Sunt pregătită să aduc noi subiecte în acest an.
               Cum nu am putut face promisiuni de anul nou pentru că aş fi jurat că primul lucru era să ucid o fucking whore, îl fac astăzi şi sper să nu fie prea târziu. Iată ce îmi propun pentru acest an:
- Vreau să răspund atunci când ştiu că pot, cu toate că multora nu le va plăcea şi nu vor fi de acord.
- Vreau să zic DA oricărei provocări. Am început cu olimpiada la română şi nici nu m-am aşteptat să trec mai departe, dar am avut o idee destul de inspirată de compunere, aşa că am trecut mai departe.
- Voi încerca să nu mai fiu aşa de smiorcăită. Voi fi mai dură pentru că am observat că atunci când eşti bun şi laşi de la tine, progeniturile mutante sar să îţi fure TOT ce ai de oferit sau.. nu.
- Încerc să nu mai fiu atât de rece cu prietenii apropiaţi. Totuşi, rămân cuminţică la prima vedere, ca de obicei. Schimbarea va fi atunci când îmi vezi coada ieşind din pantaloni şi tragi de ea sau mi-o calci. *Îmi creşte păr pe burtă şi mă transform în.. ops! Mă-ta!* Scuzaţi limbajul. Mi s-a părut amuzant.
-Voi citi mai mult. Mă voi uita la documentare. NU voi renunţa la desene animate, dragilor.
-Am de gând să bat un record de 4 ani de relaţie şi vreau să îmi petrec foarte mult timp cu cea mai importantă persoană din viaţa mea, Kevin.
-Voi spune în faţă ceea ce gândesc. Cum nu am apucat să îi zic lu' Măr în faţă că o macină ruşinica, TE URĂSC, fumeio ! Inclusiv pe blog voi fi mai directă. Nu e nevoie să ascund un cuvânt vulgar dacă simt că pe acela îl vreau.
- Prietena mea cea mai bună, singura fată cu care mă înţeleg şi cu care mă potrivesc mănuşă rămâne Ramona. Nu vreau să o schimb.
           

Disaster Date

Disaster Date de pe MTV este o emisiune în care prietenii unei persoane îi organizează o întâlnire oribilă, într-un restaurant ca de pildă, în care persoana în cauză iese cu un actor. Acest actor este informat de către prieteni ce anume îl dezgustă cel mai mult pe protagonist. În timpul întâlnirii de 60 de minunte se întâmplă lucruri foarte jenante şi în funcţie de cât de multe minute rezistă, atâţia dolari va încasa. Consider că este o emisiune amuzantă pentru adolescenţi chiar şi pentru adulţi. Episoadele se pot vedea şi pe site-ul http://www.mtv.com/shows/disaster_date/series.jhtml . Enjoy!

Articol publicat de Ramona.

Poveşti cu şi despre gândaci.

                  Nu am mai postat de mult în secţiunea de Jurnal, ce-i drept. Aş avea multe să spun de când am lăsat-o la naftalină, iar acum o scot şi îi suflu praful. Are şi pânze de păianjen, dar pentru ele există periuţă de spălat Wc-ul, mănuşi galbene de bucătărie de maximă securitate şi spray îndulcit cu o mică flăcărică de foculeţ pentru ca în urma proceselor chimice să rezulte păianjeni crocanţi. Mai exact, voi relata întâmplările mele cu insectele.
                  În vară, când toate geniile se află în vacanţă pentru a-şi recăpăta energia pentru un nou an de studiu cu materie mai consistentă ca slănina de porc, am rămas singură acasă, părinţii mei fiind plecaţi la ţară peste noapte. Se întâmpla ca eu să stau cu geamurile deschise pentru a-mi hrăni micile odrasle feline din spatele blocului. Atunci s-a întâmplat nenorocirea! O muscă mare cât cheia de la casă a intrat înăuntru. Adevărul este că era atât de obeză încât se deblasa cu un centimetru la oră şi bâzâia ca o dita mai dihania de ţânţar. Zbura numai lângă mine şi era atât de înspăimântătoare încât jumătate de tub de spray i l-am donat de i-am distrus rinichii! Haaaa! Iar apoi am filmat momentul în care drăcovenia îşi dădea duhul cu telefonul.
                 În toamnă, când pe la 3 noaptea am mers la baie, o specie de arahnidă făcea năniţă pe faianţa mea din baie. Ăsta nu era mare cât cheia de la casă, ci cât casa. Inimioara mea abia mai respira, săraca! Aşa că am luat peria de spălat wc-ul şi i-am tras o pieptănătură americană micului vizitator. Apoi.. s-a ascuns şi cred că poate fi oriunde pentru că asta s-a întâmplat.. IERI!
                 Acum 1 an, când era vară şi geniile îşi recăpătau iar forţele, m-am întors de la plimbărică. Am aprins becul imediat ce am urcat în casă şi când să mă descalţ de şuzii mei (Adidaşi), am văzut un dita' mai carcalacu' bulindu-şi antenele parabolice la mine. Stătea nemişcat, pe covor, şi mă privea atent. Am luat un papuc în mână mişcându-mă la fel de agil ca în Matrix şi am vrut să îl pălesc în căpăţână. I-am pus numele Bulion micuţului care era mare cât un şobolan de canalizare urbană. Gluma-i glumă cu numele, dar adevărul este că nu am închis un ochi toată noaptea pentru că mă gândeam că poate fi oriunde.
Articol publicat de Dana.