Probabil că lor li se pare foarte normal să baţi palma cu prostia şi nu înţeleg că oricine poate să înjure. Să fim serioşi, ăia cu Iq-ul limitat la 69 asta fac.
Primul meu cont pe IMVU a fost DanielleAngelle, undeva în 2010, iar la începutul lui 2011 xDanielaRO despre care se specula că nu este contul meu, ci că mi-a fost dat de către o piţipoancă (BlondeDulce sau aşa ceva) pe care eu am cunoscut-o după 2 luni de la crearea contului, când deja aveam toate chestiile cumpărate: De la ochi până la avatar. Ce-i drept, e greu să cunoşti oameni de treabă pe IMVU, de aceea eu am fix 6 prieteni momentan cu care mă înţeleg genial de bine. Am mai avut destul de mulţi pe parcursul timpului, dar majoritatea s-au lăsat de Imvu.
Am fost înjurată pe pulse acum câteva zile de către o mucoasă de 13 ani căreia i-am dat chat de pe contul iubitului meu să discut cu ea. Fata vorbea foarte frumos când a văzut că vorbeşte cu un băiat, ba chiar mi-a zis că o cheamă Bianca. Când i-am spus că sunt Adrielle, deja se transformase în Chupacabra: Păi cum îţi permiţi să-mi spui Bianca? Oh, şi începuse să îşi cheme prietenii şi până la urmă a ieşit pentru că genul ăsta de copchii nu trăiesc fără spirit de turmă.
Dacă vreţi să vă apucaţi de IMVU:
-Să aveţi nervii tari.
-Să vă încadraţi în banii pe care-i aveţi şi să reuşiţi să vă cumpăraţi ochi, skin, head, sprâncene, avatar, bluză, pantaloni(Fustă sau rochie după caz), încălţăminte şi păr .
-Să nu puneţi numere în nume sau apelative de piţipoancă(DragutzaFrumoasaTha69)
-Să vă editaţi profilul şi să-l completaţi.
P.S. Mă găsiţi pe IMVU cu numele Adrielle. Nu mi-l mai schimb. Rămâne ăsta.