Să te doară talentul, la propriu.

 
 
            A avea talent presupune, mai presus de orice, multă muncă. Nu poți deveni expert într-un domeniu pentru că totul se rezumă la progresivitate, întotdeauna este loc de mai bine. Important este ca atunci când muncești pentru ca tu să progresezi, să îți monitorizezi energia astfel încât să dai tot ce ai mai bun din tine, din pasiune, nu pentru competiție și a încerca să fii cel mai bun. Este uman să greșești, de aceea, cu cât cădem, ne rănim și ne ridicăm mai mult, controlăm mult mai bine situația și evoluăm.
                  La vârsta de 8 ani, mama m-a trimis la volei, ceea ce nu era o pasiune pentru mine chiar deloc ( Multă gălăgie, nevoie de forță, febră musculară, transpirație , ceea ce nu mă făcea să îmi placă prea mult. Cu toate astea, m-am obișnuit și am pus osul la treabă serios, astfel încât peste 2 ani deja visam să fac o carieră din asta. Știu cât durează să prinzi control asupra mingii și cât doare să o lovești: Bătături, febră musculară, usturime, durere. Totuși, am învățat să îmi concentrez energia pe minge și cu cât simțeam că mă doare mai tare, cu atât loveam mai bine. Am renunțat pentru că mi-am dat seama că nu este ceea ce caut în viață: Să fiu o ciolănoasă cu corp de băiat de 1,85 , transpirată și parte dintr-o echipă în care nu te simți bine.
                 Dacă îți place să desenezi, înseamnă că știi cum e să îți amorțească mâna și ochii încercând ca opera ta să arate cât mai bine, dacă editezi poze, știi cum e să ai grija la fiecare detaliu, să te doară ochii, mâna și să te simți deshidratat. La instrumente muzicale, știi cum e să faci bătături, să îți curgă sânge, să renunți la unghii ca și fată tocmai pentru a-ți fi mai ușor, să te chinui luni întregi pentru ca un sunet să iasă perfect sau să mergi la școală cu degetele-nvelite în leucoplast. Dacă îți place să scrii, intervine drama de idei care te frustrează într-una: Care e următoarea mișcare. De fapt, ea intervine în toate domeniile artei: Pictură, muzică, dans, literatură, sculptură, etc. La dans, vorbesc puțin din exterior pentru că nu am mai făcut de la 6 ani, dar necesită multă dedicație minte-corp și este unul dintre cele mai periculoase stiluri de artă pentru că te poți răni în funcție de stilul de dans abordat. Există multe persoane care-și rup mâinile încercând să facă street dance.
                 Știu cum e ca ceilalți să nu aprecieze niciodată. Nu toată lumea, desigur, ci doar unii care mereu vor încerca să te facă să te simți incapabil. Am primit reproșuri gen: Desenul l-ai copiat de pe calculator, ți l-a făcut altcineva, și eu pot face unul mai bun, e o tâmpenie, nu exprimă nimic. Cele mai dure au fost când mi se spunea că le copiez de pe calculator sau mi le fac alții când eu puteam foarte simplu să fac respectivul desen de față cu ei. Totuși, am continuat. Mi s-a spus că blogul meu este o prostie, dar am continuat. Mi s-a spus că imaginația mea e total copiată sau aberantă. Am continuat. La editare poze, mi s-a spus că sunt banale, dar am continuat. În plus, am învățat singură să fac asta. La chitară, nu mi s-a reproșat nimic, dar există unii care se uită urât. Vă asigur că e greu să înveți datorită durerii. Chiar acum am 3 bandaje și.. am continuat. Dacă eu am continuat, am făcut-o din pasiune, pentru că știu cine sunt, ce vreau și ce gândesc. Îmi cunosc sinele interior. Dacă eu pot, sunt sigură că și tu poți.

XoXo. Dana.