Telefonul misterios.

                 Era o noapte de vară, 28 iulie 2012 la ora 00:06, iar Dana făcea nani pentru că era obosită după o zi grea petrecută cu prietenașii ei, când deodată sună un anonim frustrat cu număr ascuns și o trezește.
                 Gata cu intro-urile ciudate. Continuăm ! Am ca ringtone melodia Disturbed-Stricken care nu este chiar așa de agreabilă în toiul nopții, mai ales când faci nani. Știi cum este atunci când te trezești și nu gândești ce spui ? Ei bine, tipul a început conversația cu „-Ce faci, Pisi?” sau așa ceva și mi-am dat seama cu mintea mea aflată în pauză de gândire că are chef de „caterincă la telefon”, așa că, în loc să fiu diplomată, am fost o vacă pentru că l-am înjurat. Nu este nimic ! Mă voi spovedi la biserică pentru ceea ce i-am spus tipului. După ce i-am dat un sfat foarte jignitor la adresa igienii lui, tipul, fiind frustrat, a sunat iar, numai că a răspuns mama și a spus că intră peste mine în casă și mă omoară. [ =)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))) ] În acel moment mi-am dat seama că am fost o văcuță în ceea ce privește vocabularul meu pentru că bufneam în râs. Un tip cu voce de... pițigoi să mă amenințe cu moarte. Adică... cu ce m-ar putea ucide ? Cu o păpușă Barbie ? Cred că era Pedobear. Și a trecut noaptea, dar încă nu îmi pot răspunde la următoarea întrebare:
                 „-Oare m-a ucis azi-noapte ?”
Articol publicat de Dana.

Brățări fosforescente

               Ieși pe stradă și uită-te în jur. Treci de aurolacul care face năniță pe băncuță (Fie-i somnicul dulce), de manelistul cu par pe chiept, de baba de la parter care bârfește de dimineața până seara cu prietenașii ei și îndreaptă-ți privirea spre adolescenții noștri de 13-19 ani, mai exact la mânuțele lor. Când eram noi copii, erau făcute din plastic și erau rotunde, acum sunt plate și din cauciuc.

Varianta 2000

Varianta 2012

                    Brățările se pot achiziționa de la orice magazin de rechizite, plasticuri. În orice caz, nu vă gândiți la alimentară, patiserie, bar de bețivi, coafor sau etc. De preferat, încercați în librării căci veți găsi cu siguranță.
Articol publicat de Dana









     

Ironie de 1 iunie.

                Ați observat vreodată că de fiecare dată când este 1 iunie toți ne credem copii și așteptăm cadouri de la cei dragi ? (Unii) Arguentele folosite sunt „Cu toate că sunt o băbăciune, mama mai trăiește. Cu toate că aproape se descompune și i se împrăștie un ochi atunci când merge, am mamă, deci sunt copil”. După ziua de 1 iunie începe scandalul căci NIMENI nu mai recunoaște că este copil. Nu, nici eu. Și eu sunt la fel de ipocrită în ceea ce privește acest subiect. Am realizat asta când două pițipoance cu acte în regulă s-au așezat a doua oară pe aceeași bancă pe care stăteam noi. Tipe de vreo 20-30 de ani, ale căror capuri sunt umplute de nebunia lui Juvel și care se îmbracă pervers.
Una dintre pițipoance : - Bună, copii!
(Eu am rămas șocată pentru că mă gândeam la toate motivele pentru care eu sunt mai matură decât ea) *Eu nu i-am răspuns*
Unul dintre tipii cu care eram a zis.. -Bună !
                  Nu am putut vorbi nimic pentru că ele ne analizau din cap până în picioare, ascultau cu ochii mari ceea ce vorbeam, făceau schimb de manele și una dintre ele se uita în telefonul meu în timp ce eu mă chinuiam să schimb tonul de apel. Molfăia covrigi, stătea crăcănată și privea în telefonul meu și la mine. Cracanes tu la Fuego, no la mio.
             Acesta a fost doar un exemplu din milioanele de povești care s-ar putea întâmpla cuiva. După o așa „întâmplare”, sunt sigură că doar 0.0004% din populație s-ar simți mândră.
Articol publicat de Dana.

Sunt bună de măritat... cred!

              Titlul este ironic, deci nu vă gândiți că vreau să mă mărit. Nu că nu aș avea cu cine, ci doar pentru că eu VOI FI VEȘNIC COPIL și la 70 de ani îmi voi vopsi părul roz și voi purta codițe spunând că sunt doar un copil prematur handicapat. Babele viitorului rock !
             Cum astăzi cumnatul meu, Robert, a făcut 17 ani ( La mulți ani din nou ), a trebuit să îi facem o mică - micuță petrecere. Bine-nțeles că am fost puțin cam sceptică și tot ce aveam în gând și mai exteriorizam din când în când ca la spitalul 9 era... Lăsați-mă să mă duc la foișor cu rockerii !! În momentele de supărare, omul spune adevărul, nu ?! Oricum, vara asta TREBUIE să merg. După ce i-am făcut pe toți maneliști și am început să facem haleu, m-am mai liniștit și ajungem la momentul în care m-am apucat să tai legumele pentru Pizza și le tăiam atât de repede încât ziceai că sunt iepurelul acela Duracel, chiar dacă era prima dată când făcusem acest lucru. Și mi-am dat seama că am înclinații, dar nu mă voi sili prea tare. *Kevin, mămică, tu stai la cratiță când o să ai 20 de ani*
             La ora 22 trebuia să mâncăm, dar bucătăria era plină de fum din cauza primei pizza, așa că a trebuit să așteptăm să iasă fumul, după care Haț, haț, haț, cronț ! Vă pot spune că prima a ieșit arsă și a doua crudă, deci nu încercați așa ceva acasă. Vă recomand să comandați direct de la pizzerie decât să cheltuiți ca și noi 30 de lei după care să o aruncați .
Articol publicat de Dana.

Imagini cu pisici.

Ce pot spune ? Iubesc pisicile !

Sper că și voi le iubiți! 

Mai multe poze puteți vedea pe pagina noastră de FaceBook http://www.facebook.com/pages/Glasul-Barfei/272038059488195

Articol publicat de Dana.

Am lipici la babe.

   Astăzi, ca de obicei, mergeam afară să mă întâlnesc cu ma'frienz undeva pe la ora 16, iar pentru a face asta, trebuie să trec pe o stradă ce desparte cele două cartiere, Micro 40 și ICFrimu. Nu apucasem să mănânc tot și eram în întârziere, așa că mi-am luat un covriguț să pap pe drum. Undeva pe la mijlocul străzii, era o plodoaică și o babă în copac ( aduna vișine ). Mica progenitură repeta într-una „Bună ziua!” că deh ! Așa fac plozii când învață un cuvânt sau o expresie nouă. E mare lucru să spui „Bună ziua!”, dar nu trecătorilor, cu atât mai puțin celor recalcitranți cu chef de scandal și râs în fiecare moment. Păi, trecând eu pe lângă mica progenitură, am refuzat să îi răspund la forma ei de băgare în seamă. Îți sunt simpatică? Bun ! *Mai crești că încă mai am de trăit până să cresc plozi!* Baba, văzându-mă că trec fără să îi admir ploada și să mă joc cu ea, spune :
           
               -Dar răspunde-i și tu la salut, măi, fată, măi ! 
                Credeți că i-am răspuns ? NU ! Am mers înainte și doar am tras cu urechea să văd ce o poate duce capul pe babă și ca să vezi.. mă blestema din vișin, iar nepoată-sa, rea și cu frica lui M-nezău a scos pe gură o replică de genul :
              -Buni, pot să mă duc să o bat ?
              La care băbăciunea face ...
              -Nu, mamaie, las-o, să o ierte Dumnezeu că nu știe ce face.
              M-am întâlnit cu mielul lui Iisus? Ți-am jignit cutia milei? Ți-am furat pomană de la biserică de Duminică? NU ! Babele astea...
P.S. Veți vedea în articolele următoare că eu am lipici la băbăciuni.
Articol publicat de Dana.

Tokio Hotel, cândva la modă.

   Este imposibil ca cineva să nu fi auzit vreodată de această formație pe seama căreia s-au făcut multe glume la emisiuni precum Mondenii sau În puii mei. În clasa a cincea eram o mare fană, îmi păreau drăguți și îmi plăcea muzica lor. Țin minte că de fiecare dată când spuneai că asculți Tokio Hotel erai asociat cu emo. Dragi maneliști, Tokio Hotel este o formație Pop rock formată cu mult înainte ca stilul emo să apară. Nu pot spune că formația s-a format chiar în 2001, ci în 2001 au fost cunoscuți sub numele de Devilish, iar ulterior numele trupei s-a schimbat în Tokio Hotel.

                   Pletele negre a lui Bill Kaulitz și aspectul acestuia îi făcea pe superficiali să asocieze formația cu stilul emo. Și Tom Kaulitz ce mai este ? Punker ?! Georg Manelist și Gustav prieten cu Fuego ?! Despodobește-ți, frate, inteligența și nu te feri de ea ! 

                  Exceptând acele persoane, observați că nu se mai aude nimic de ei ? Am căutat poze pe Google și mă așteptam să nu se schimbe prea mult, dar ... Panică ! După ce m-am uitat printre poze, mi-am dat seama că Tokio Hotel s-au schimbat ca Pufarinele, Boni Bonul și Finetti-le la inimioară. Vreau să spun, câți dintre noi nu se uitau pe VIVA ? Postul acela era mult mai tare decât desenele româneşti și cu toate că nu înțelegeai nimic, vedeai tot felul de lucruri interesante. Mi-aș dori să mai am 4-5 ani și să stau în pat toată ziua uitându-mă pe Viva.