Ironie de 1 iunie.

                Ați observat vreodată că de fiecare dată când este 1 iunie toți ne credem copii și așteptăm cadouri de la cei dragi ? (Unii) Arguentele folosite sunt „Cu toate că sunt o băbăciune, mama mai trăiește. Cu toate că aproape se descompune și i se împrăștie un ochi atunci când merge, am mamă, deci sunt copil”. După ziua de 1 iunie începe scandalul căci NIMENI nu mai recunoaște că este copil. Nu, nici eu. Și eu sunt la fel de ipocrită în ceea ce privește acest subiect. Am realizat asta când două pițipoance cu acte în regulă s-au așezat a doua oară pe aceeași bancă pe care stăteam noi. Tipe de vreo 20-30 de ani, ale căror capuri sunt umplute de nebunia lui Juvel și care se îmbracă pervers.
Una dintre pițipoance : - Bună, copii!
(Eu am rămas șocată pentru că mă gândeam la toate motivele pentru care eu sunt mai matură decât ea) *Eu nu i-am răspuns*
Unul dintre tipii cu care eram a zis.. -Bună !
                  Nu am putut vorbi nimic pentru că ele ne analizau din cap până în picioare, ascultau cu ochii mari ceea ce vorbeam, făceau schimb de manele și una dintre ele se uita în telefonul meu în timp ce eu mă chinuiam să schimb tonul de apel. Molfăia covrigi, stătea crăcănată și privea în telefonul meu și la mine. Cracanes tu la Fuego, no la mio.
             Acesta a fost doar un exemplu din milioanele de povești care s-ar putea întâmpla cuiva. După o așa „întâmplare”, sunt sigură că doar 0.0004% din populație s-ar simți mândră.
Articol publicat de Dana.