"Suge-o, Ramona!" - un fel de recenzie.

                 Trebuia să îmi exprim punctul de vedere referitor la această carte controversată - Unii afirmă că e o carte senzațională, alții că e o rușine a literaturii. Eu nu mă situez de nicio parte a baricadei, ci sunt undeva la mijloc pentru că subiectul este interpretabil.
                 Nu putem vorbi despre operă literară pentru că se observă faptul că în spatele ei este un Stand-Up comic, o persoană care distrează publicul prin glumele sale. Nu seamănă deloc cu marile cărți precum "Infernul lui Dante" și nici nu tratează teme literare clasice, dar însuși autorul nu dorește acest lucru deoarece nu este autor de meserie. Un lector experimentat știe să înlăture limbajul colocvial și să vadă substratul din spatele acțiunii. Poți poarte ușor să asociezi cu Mircea Eliade căruia i se oferă un răspuns la cartea "Maitreyi" de la Maitreyi pentru că, se pare, și Ramona încearcă să dea un răspuns la cartea pe care a scris-o Andrei.
                Alte persoane afirmă că ar fi acel gen de "literatură de gunoi", așa cum ar numi profa mea de Literatură Universală despre cărțile Sandrei Brown. Este un fel de Stand-up comedy scris într-o manieră personală. Și știți cum e atunci când cineva redactează o scriere de tip jurnal - prezintă viața autobiografică, dar mai intervine și imaginația creatorului. E adevărat că este plină cu "pornoșaguri", dar trebuie să ne amintim că și autorașii noștri au scris într-o formă oarecum asemănătoare, destul de blamabilă pentru perioada în care trăiau; "Spovedanie" de Mihai Eminescu sau "Povestea p*lii" de Ion Creangă.
               Mereu când s-au adus în literatură subiecte ceva mai picante, precum incestul sau boala, oamenii s-au revoltat. Ei bine, trebuie să ne amintim faptul că literatura se inspiră de cele mai multe ori din mediul ambiental. Ceea ce am citit în "Suge-o, Ramona" nu mi se pare deloc deplasat pentru o societate parvenită a secolului XXI. Și haideți să nu fim ipocriți; aceste lucruri se întâmplă, ne lovim de ele zi de zi, fie că deschidem la știrile de la ora 5, fie că auzim prin anturaj diverse povești, fie că noi suntem protagoniștii. Realitatea cruntă este că acestea sunt viciile contemporaneității. Și cum Andrei Ciobanul nu se vrea a fi numit autor, nu trebuie decât să îi dăm credibilitate. Scopul său a fost să creeze o carte în stilul carierei sale, așa cum a făcut și Ion Barbu, de altfel.

Pace. Dana.