Defineşte frumuseţea! Dacă poţi.

              O poţi vedea? O poţi desena? Dacă nu e ceva abstract, poţi face pe oricine să o vadă la fel? Şi dacă nu toţi ar vedea-o la fel ca tine, i-ai putea condamna? Supravieţuirea esteticului absolut ar duce la înlăturarea rasei umane definitiv. Dacă nu există, o poţi defini?
              Copiii mor de foame în Africa, altora genetica nu le-a oferit mâini, unii s-au născut cu progeria. Un om e pe patul de moarte în acest moment, altul se naşte. Când priveşti la scară globală, o flacără se stinge, alta se aprinde. De ce este mai importantă viaţa ta decât a lor? Încep să cred că există atât de multă răutate încât frumuseţea este cauzată de milă. Un orb este frumos pentru că îmi e milă. Un om fără membre este frumos pentru că îmi este milă. Dacă orbul nu ar fi fost orb niciodata, dacă omul fără membre ar fi fost norocos să le aibă de la naştere, ar mai fi fost aceştia doi consideraţi frumoşi, luând în calcul faptul că ar fi avut acelaşi caracter blând şi inima caldă? Te asigur eu: nu.

               Ar fi mii de lucruri de spus, de analizat, de observat. E nevoie de inteligenţă pentru a şti acest lucru: Dacă din 20 de seminţe, doar una va încolţi şi va deveni o floare, de ce să o calci ? De ce să omori un animal doar pentru că nu e de rasă?
 În viaţă totul e o ironie.
Când te simţi ameninţat de superioritatea cuiva şi nu-i găseşti niciun defect, "urât" va fi singurul lucru care-şi va ieşi pe gură.
Cu toate că acea persoană nu a făcut rău nimănui, îţi vei dori să moară pentru că e urâtă, sub pretextul că "trăieşte degeaba" doar pentru că tu nu poţi privi mai departe de aparenţe.
Dacă s-ar îmbolnăvi de cancer sau ar muri, brusc ţi s-ar face milă de ea. Te-ai duce la ea să o iei în braţe şi să o încurajezi, sau pur şi simplu ai trece cu ochii în jos pe lângă ea căindu-te că nu treci prin ceea ce trece ea.
În acest punct al vieţii ei, nu ai mai îndrăzni să spui din nou că trăieşte degeaba fără ca sufletul să-ţi plângă, decât dacă nu ai respect nici pentru tine. Iar dacă nu ai, nu eşti cu nimic mai bun decât acea persoană.

Deci, de ce să spunem despre o persoană că este urâtă pentru că se îmbracă decent, este săracă, nu are unde să locuiască, nu are părinţi care să o ajute, este grasă, are nasul prea mare, sau e prea slabă? De ce frumosul stă în decolteuri, copii de bani gata, copile complexate care încearcă să se impună sau pupincurişti? Aceasta este societatea pe care o modelăm, pe care ne-o dorim?
Un om urât este un om care nu ştie să fie bun, care nu ştie să asculte, care te loveşte în loc să îţi explice. Un om care nu înţelege că frumuseţea înseamnă profunzime şi inteligenţă. Frumuseţea e artă, iar arta e relativă: Unii o apreciază, alţii nu.