Viaţa, ca un film de comedie.

                    Error 404: Reality not found. Tind să cred că nu există timp, ci totul e un prezent continuu care devine amintire sau secvenţă. Atunci, ce mai este real dacă tot ce te înconjoară este un fals total? Şi mulţi cred în existenţa unei dualităţi, de parcă nu există niciodată o a treia opţiune: Alb şi negru, iubire sau ură, prieten sau duşman, înger sau demon.
                   Demonii sunt nişte creaturi foarte ciudate. Limba lor natală este latina veche, ceea ce este cam egoist pentru celelalte popoare moarte. Poate pentru că au fost romani, strămoşii italienilor. Şi dacă se presupune că ei vorbesc toate limbile pământului, cum i-ar sta unuia dintre ei vorbind franceză.. sau ungară? Cum îţi fură sufletul atunci? Cu un corn şi un colac secuiesc? Nu le-ar fi mai uşor să fure suflete dacă ar avea internet ? Apoi mai sunt toate chestiile care ne înconjoară: Toate arată la fel privite la nivel atomic. Nu deosebeşti lemnul de fier sau un om de un câine. Şi s-ar presupune că s-a descoperit locaţia esenţei vitale, sufletul. În niciun caz în creier sau inimă (asta ar fi cam egoist), ci în propria ta aură exterioară, în tot corpul. Şi mai este ironic faptul că unii cred că oamenii sunt singurii care au suflet, dar tot ceea ce te înconjoară are o aură proprie. O esenţă vitală există oriunde, prin urmare. Gândurile noastre ne influenţează tonusul emoţional pe o perioadă lungă de timp, dar şi lumea exterioară. Gândurile au greutate, oamenii au un al treilea simţ. Ca atunci când cineva se uită insistent la noi şi ne întoarcem, cu toate că suntem întorşi cu spatele. Dacă de fiecare dată când mănânci sau bei gândeşti pozitiv, vei deveni mult mai optimist.
                     Există o legătură între eul fizic şi cel metafizic şi dacă unul este sănătos, la fel este şi celălalt.

Şi uite cum un gând îţi poate schimba viaţa. Totul este o joacă, distrează-te !

Articol publicat de Dana. :)

Secrete.

                     N-aveam ce face într-o seară, dar vorbesc serios. Mă uitam în tavan şi meditam asupra secretelor. Am ajuns la concluzia că multe sunt penibile, dar acele penibilităţi contează.
                     Vreau să vă gândiţi la toate secretele pe care le aveţi şi să vă întrebaţi dacă sunteţi singurele persoane care ascund respectivul lucru. Am constatat că oamenii ascund anumite aspecte din viaţa lor pentru că le este ruşine de greşeala comisă, de ei şi de impresia pe care o vor lăsa celorlalte persoane. Pura realitate este că suntem oameni şi într-un anumit punct gândim la fel.

• Îţi este frică să îi spui iubitei că ai înşelat-o. Şi stai cu conştiinţa încărcată că într-o zi va afla. Şi va afla că doar este femeie. Deci, decât să dormi pe preş după ce nevastă-ta află că nu e singura persoană din viaţa ta, mai bine îi spui sau dai divorţ. De ce să chinui o persoană dacă nu-i poţi satisface nevoile emoţionale?
• Nu le spui prietenilor în faţă părerea pe care o ai despre ei, dar le-o spui multor altora, iar acei mulţi alţii vor avea grijă să-ţi divulge complotul. Sugerez să fii sincer şi vei fi apreciat. Spune tot ceea ce gândeşti. Măcar nu vei avea nimic de ascuns şi oamenii vor avea încredere-n tine.
• Ai spart o vază şi nu ai recunoscut. Ai dat vina pe hamster. Şi adulţii sparg lucruri, doar că ţipă mai tare când odraslele lor sparg ceva. Dacă eşti mai mic, eşti vinovat. Regula de h'aur a junglei.
• Porţi aparat dentar sau ochelari în timpul liber.

Desigur, oamenii nu ar mai avea nevoie de secrete dacă ar exista mai mult simţ civic, înţelegere, moralitate, educaţie şi compasiune. Secretele cu adevărat grave sunt atunci când omori o fiinţă. Cu toate astea, ne lăudăm că seara trecută am ucis cinci drăcovenii de ţânţari. Las' că există o forţă superioară care are grijă de toate şi nu se numeşte Cristos. Se numeşte karma. Şi câţi ţânţari ucizi, atâtea capace după ceafă îţi dă şi ea. Obişnuiam să am secrete. V-am spus că am dat foc în scara blocului acum 9 ani? Că încă mai dorm cu animale de pluş că-mi e frică de întuneric? Îmi e frică de moarte de clovni şi unora li se pare amuzant, aşa că se prefac că mă duc la clovni până încep să plâng ca o zgâtie de 5 ani de frică. Da, am o problemă gravă cu clovnii. Niciodată nu ne-am înţeles. Totuşi, dacă vrei ca ceva să rămână secret, fii mai tăcut. Cu cât arăţi mai mult, cu atât eşti mai expus. Şi fii gata ÎNTOTDEAUNA să îţi fie trădată încrederea atunci când împărtăşeşti un secret. Oamenii nu îşi pot ţine gura, dar când unii vor râde, să nu-ţi pese. De parcă ei nu au secrete. Gândeşte-te ce ar putea face sâmbătă seara cu o lupă şi o pensetă când sunt singuri acasă. De parcă ei sunt mai buni, de parcă tu trebuie să te demoralizezi. Puţini vor îndrăzni să te lovească pe faţă, deci nu-ţi fie ruşine de tine, cu tine şi nu îţi fie frică de faptul că vei fi respins ! Fii cât de sincer poţi, în orice situaţie ! Arată că nu îţi pasă de greşelile tale şi că înveţi din ele, că toţi suntem egali şi că eşti mândru !

Stay strong ! 

Dana.