30 decembrie 2011

Dragă prietene care nu ai avut răbdare să îmi cunoşti perspectiva ..

                      Evoluţia noastră a ajuns pe o treaptă atât de înaintată încât prietenii au ajuns duşmani, iar duşmanii hiene . Pastilele nu lipsesc din programul alimentar, iar foamea de bani este simţită şi în stomac . Toţi vin şi pleacă, însă noi avem şansa de a ne împleti viitorul cu seninătate . Zâmbeşte-le celor ce doresc să te tragă în jos şi nu uita de unde ai plecat. Este foarte important să ştii cine eşti . Odată cu uitarea, pierderea falsului caracter este compromisă . Prefă-te că natura umană stă neclintită pe un fir de aţă pentru ca toţi egocentriştii să o simtă doar pentru ei, iar cei care ar da totul pentru aceştia din urmă să se agaţe pentru a preface iluzia alinierii sârmelor. Pe deasupra, ţine minte că inteligenţa nu se măsoară în newton sau metri, ci în personalitate . Chiar dacă eşti copilăros, chiar dacă simţi nevoia să spui o prostie, tăcerea te va scoate din această situaţie. Tu nu trebuie să ai la tine decât linia cu care trasezi limitele şi melodia optimismului . Chiar dacă unii te vor face să te simţi penibil, gândeşte-te că acele persoane trăiesc în propria ambiţie zilnic, iar tu trebuie să ai răspunderea că vei trece peste gurile rele şi IQ-rile reduse . Minţile geniale sunt conduse de bun simţ, optimism, altruism şi perseverenţă, pe când cele rele sunt dominate de ranchiună, detractare, egoism şi superficialitate . 
                                          Cu mare drag, Dana .

22 decembrie 2011

Care este ultima carte pe care ai citit-o ?

                    De ce am ales acest subiect ? Pentru că este amuzant şi ne dezvoltă spiritul critic . Cum credeţi că am ajuns eu aici ? Citind viaţa lui Ceauşescu şi al lui Boc ? În niciun caz . Am ajuns la această discuţie datorită admiraţiei noastre pentru răul semenilor noştri . De unde această admiraţie ? Probabil din generaţiile anterioare când eram, probabil, canibali . Am constatat că e mai bine să accepţi penibilul decât să fugi de el căci cu cât fugi mai tare de el, cu atât ţi se observă mai tare ruşinea . Decât să te crezi cine nu eşti, mai bine recunoşti că eşti neavizat la respectivul capitol.


19 decembrie 2011

Top 10 legi stupide .

                 Ştiţi teoria cu boala vacii nebune?Nici eu nu o ştiu, dar am auzit diverse poveşti cum că vacile ar fi luate de extratereştri în nava mamă(S-a inventat şi un joc pe această temă).Ceea ce pot spune este că aceşti copii americani sunt mai dezorientaţi decât noi, românii. Atunci când a apărut ciocolata Milka, copiii americani credeau că vacile au culoarea mov. Dar în acest articol nu este vorba despre boala vacii nebune sau despre vaci mov născute cu semnul "Milka" pe ele,ci despre un Top al tuturor legilor stupide din lume.
            10.In oraşul Baltimore din Maryland este ilegal să intri cu un leu într-o sală de cinema.Dacă ar fi să analizăm această lege am constata faptul că românii merg cu leii în buzunar oriunde, mai puţin în Metro ( Pentru cine nu ştie, Metro înseamnă container )căci acolo mâncarea este gratis şi este marfă proaspătă în fiecare zi. Acum serios, nu este interzis accesul câinilor, accesul pisicilor sau al tuturor animalelor?În plus, cine ar avea un leu ca animal de companie pe care să îl mai ducă şi la cinema? Ce ar face un leu în sală ? Ar mânca toţi oamenii prezenţi ?
            9.In Bangladesh, chiulitul de la şcoală este interzis de lege. Orice elev prins în afara orelor de curs, ajunge la închisoare.Păi unii chiulesc pentru că nu îşi învaţă la timp lecţia. Poţi să îi dai o amendă să nu pară aşa de deplasat, dar închisoare... Respectaţi minorii ! Măcar atât, răilor !
            8.Legile statului Ohio pedepsesc cu închisoarea pe oricine încearcă să îmbete un peşte.Voi aţi încercat vreodată să vă îmbătaţi?Unii da, alţii nu, alţii fără să vrea ajungeau în casa părintească cu ochii bulbucaţi şi privirea inteligentă,în genunchi în faţa uşii, cu o sticlă de bere cântând "Ooo, viaţa mea", dar un peşte...Nu m-ar fi dus capul !
            7.În anul 1935, guvernul României din acele timpuri a introdus o lege prin care personajul de desene animate Mickey Mouse a fost interzis pe motiv că era atât de urât desenat încât speria copiii mici. Când eram mică, pur şi simplu adoram desenele cu Mickey Mouse, mai ales când aveam 6 ani si mergeam la bunicul, la Buzău, şi nu aveam TV, aşa că mergeam în vecini şi ne uitam toţi copiii cu toate neamurile la ora 13:00 pe TVR1. În schimb, mă speriau cei de la Sesame Street. Îmi imaginam că vin prin televizor şi mă mănâncă, mai ales că nu erau în română, ci în engleză. Şi cine înţelegea tainele limbii engleze la 3 ani? NOBODY !
            6.Pe timpul desfăşurării Primului Război Mondial, bărbaţii care erau dovediţi homosexuali, erau executaţi pe loc, fără niciun proces. Săracii ! Dacă ar fi putut să îşi aleagă cu atenţie corpul şi hormonii,credeţi că ar mai fi avut probleme? 
             5.In Singapore este contrar legilor acestei ţări să mesteci banala guma de mestecat. În primul rând, poate ai o gagică şi vrei să îi dai un "şărut şenjual".Tu ce faci? Caşti gura ca un bouşor mirosind a ceapă sau ce ai mâncat tu la prânz? Sau vorbeşti în pungă atunci când vrei să spui ceva?
              4.In Texas porcii care fac sex în apropierea oricărui aeroport încalcă o lege încă în vigoare care-i încriminează direct pentru astfel de fapte. Dar de ce nu pisici?De ce nu câini?Dacă ţineţi neapărat ca un porc să nu facă sex în aeroport, faceţi o şedinţă cu dânşii în pădure, pe cărare, dar aveţi grijă cine trece pe lânga dumneavoastră ! Să nu cumva să daţi peste spitalul 9!
              3.În statul Carolina de Nord este interzis de lege să înjuri în prezenţa morţilor. Nu ştiu exact cum ar fi posibil având în vedere faptul că atunci când treci prin cimitir nu înjuri cu spume trecând printre morminte. Când o să audă mortul ce spui, atunci legea va putea fi aprobată din partea tuturor! VA SUSŢINEM DE DINCOLO DE PĂMÂNT !
              2.În timpul oricărui act sexual petrecut în oraşul Conorsville din Wisconsin, este interzis de lege ca un bărbat să tragă cu o armă de foc in momentul în care partenera sa se apropie de orgasm. Sincer, aţi mai auzit ca un bărbat să tragă cu o armă în acest interval? Cu o armă se poate trage oricând, iar până ajunge poliţia, nu îşi dă seama când a tras căci poliţia ajunge târziu de obicei .
              1.În Indonezia legea pedepseşte masturbarea, efectuată fie de bărbaţi sau femei, cu moartea prin decapitare. Totuşi, organele legii ştiu ce anume bei tu, la ce oră faci baie sau cu cine îţi înşeli femeia? Mai puţin Ernest care le ştie pe toate, însă nu e poliţist .

18 decembrie 2011

Apa are memorie .

                  Ciudat titlu, nu ? Însă nu este nici pe departe. Adevărul este că apa are memorie .Ce fel de memorie ? Ei bine, în funcţie de starea noastră de spirit pe care o avem în prezenţa apei, muzica pe care o ascultăm în acel moment sau modul în care ne adresăm acesteia . Probabil că ţi se pare ciudat să vorbeşti cu apa . Apa ? Wow, e doar  apă, nu ? În viziunea unei persoane care nu a vazut următorul filmuleţ, da . Sper să vă placă . :)




17 decembrie 2011

Cine sunt Adam şi Eva ?

                    La fiecare pas pe care îl facem, ne lovim de întrebarea : "Noi cum am apărut ?" Una dintre teorii este cea cu maimuţele - cum că am fi evoluat din maimuţe, însă avem şi o verigă lipsă pe care nimeni nu a descoperit-o încă . Cea mai acceptată teorie este cea creştină - Dumnezeu i-a creat pe Adan şi Eva, iar ei au făcut atâââââââât de mulţi copii încât au umplut toată suprafaţa pământului de puradei . Cum ar putea fi posibil ca într-o viaţă de om să faci atâţia ? Nu ştiu . Dar totuşi .. Cine au fost aceşti Adam şi Eva ? Oameni evoluaţi din maimuţe ? Astronauţi veniţi din viitor ? Mutanţi teleportaţi genetic într-o lume paralelă ? Ei bine, acesta este răspunsul :


Articol publicat de Dana.

15 decembrie 2011

Cum să faci o poză artistică [Photo Scape]

Bună ! Vreau să spun că fac acest articol pentru că multora le este necesară o reprofilare a pozelor . Veţi observa în acest articol că secretul este culoarea . Probabil că toţi aţi auzit de Photo Scape. Cu cât varianta este mai nouă, cu atât calitatea pozei va fi mai bună . Programul poate fi downloadat de aici .
 După ce îl instalezi , vei vedea această pagină :

Cinema [ Low , Middle , High ] şi Agfa [ Low , Middle , High ] arată foarte bine combinate . Eu am ales Cinema Low , apoi Agfa Low şi rezultatul a fost următorul :

               Cu toate că prima poză nu este la fel de clară , se observă faptul că este mare diferenţa între cele două fotografii . Puteţi face la fel utilizând şi alte programe . Poza nu a fost făcută cu un aparat foto foarte performant , în anul 2005 . Vă puteţi edita la fel orice poză doriţi . Data viitoare poate voi mai prezenta şi alte programe folosind şi un tutorial . Enjoy ! <3


Articol publicat de Dana.

Top 10 filme horror

10.The Mirrors . Un film original pe care, cu siguranţă, toţi l-am văzut , iar dacă nu , ar fi cazul ! Oamenii se leaga în viaţă de aspecte pe care ştiinţa nu le poate demonstra .Un film în care oglinzile prind viaţă , te privesc şi îţi pot manipula mintea şi sufletul . Reflexia te poate ucide . Nu privi în oglindă !



9.The eye . Un film succint al poveştii donatorilor de organe, conexiunea dintre donator şi cel care primeşte donaţia . Un alt film care face referire la oglinzi . După ce Sydney îşi face transplantul de ochi, trece prin experienţele donatorului care putea avertiza momentul morţii . Astfel , ajunge la concluzia că îi este mai bine fără vedere şi că este fericită că a reuşit să vadă lumina zilei , cu toate că ochii aparţineau unui fost medium .



8.The Unborn (Misterul Gemenilor) . Geamănul care era mort de dinainte de a se naşte , se întoarce după sora lui . Pe parcursul filmului, fata caută indicii de la bunica sa de la care află că cei ce se află în preajma ei vor avea de suferit . În orice caz, acest mister este transmis din generaţie în generaţie , sfârşitul fiind o reapariţie al punctului culminant .




7.Shutter . O poveste încâlcită , însă foarte reuşită . După ce viitorul spirit neliniştit este călcat de maşina fostului iubit, urmează să îşi bântuie iubitul şi actuala prietenă a acestuia . După ce a avut o viaţă chinuită şi plină de ignoranţă, nu a dorit mai mult decât să fie împreună cu iubitul ei care a părăsit-o .



6.Dawn of the dead . Cum ar fi să te trezeşti într-o dimineaţă înconjurat de zombie ? Când morţii nu mai au loc în iad , merg pe pământ printre cei vii . Populaţia de zombie se va mări în proporţii . Vor reuşi protagoniştii să scape sau vor ajunge sclavii diavolului ? Rămâne de văzut .



5.Alone . Un film horror cu apariţii bruşte al gemenei moarte , dar în acelaşi timp psihologic . După ce geamăna mai frumoasă este omorâtă cu cruzime de către sora ei , îi fură iubitul şi viaţa , dar morţii se vor răzbuna pentru faptele răufăcătorilor ce le-au distrus şansa la viaţă .




4.The mist (Negura) . Ce pot spune despre acest film ? Genial cu G mare . După ce armata deschide o poartă către o lume paralelă , toţi locuitorii oraşului sunt afectaţi . Câţiva dintre supravieţuitori rămân grupaţi într-un supermarket încercând să găsească o soluţie de a scăpa vii din această harababură . Unii vor reuşi doar parţial , iar singurul supravieţuitor va pierde tot .




3.House of wax (Casa de ceară) . Ce bine e să fii tânăr şi neliniştit şi să te avânţi într-o expediţie cu toţi prietenii tăi în timp ce un psihopat îţi dă târcoale ! După ce acest grup de prieteni va încerca să găsească combustibil, aceştia vor constata că sunt vânaţi .




2.Insidious . Un film genial cu scurte secvenţe în care apar imagini scurte şi înfricoşătoare . Vă va ţine cu sufletul la gură pe toată durată filmului , aşa că luaţi-vă popcornul si sticla de Cola .



1. 28 days later .. Un film extraordinar ! După ce toată lumea a fost infectată , singurii supravieţuitori trebuie să se ajute între ei . O serie de evenimente vor avea loc pe parcursul călătoriei , iar ceea ce le rămâne este încrederea .

Top 10 filme cu adolescenti

Locul 10 - Not another teen movie . O combinaţie între comedie , snobism şi realitate . Un film al cărui actori au jucat şi in American Pie şi care vor fi puşi la multe încercări pe parcursul filmului .


Locul 9 - The perfect man . Holly Hamilton interpretată de Hilary Duff s-a săturat să se mute dintr-un oraş în altul de fiecare dată când mama sa era părăsită de iubiţii ei. În speranţa că îi va distrage atenţia mamei sale , îl foloseşte pe unchiul prietenei sale pentru sfaturi şi mai apoi pentru o relaţie .


Locul 8 - Bratz the movie . Film produs după modelul celor mai celebre păpuşi din lume . Yasmin (NathaliaRamos), Jade (Janel Parrish), Sasha (Logan Browning) şi Cloe (Skyler Shaye) sunt cele mai bune prietene de când se ştiu . Fetele vor avea multe de învăţat despre prietenie şi despre susţinerea persoanelor dragi .



Locul 7 - Sidney White si cei 7 tocilari . O idee inspirata din filmul Alba ca Zapada si cei 7 pitici , cu ajutorul prietenilor săi va înfrunta regina campusului , o blondă de bani gata care credea că le știe și le are pe toate .



Locul 6 - According to Greta . Greta este o tânără adolescentă de 17 ani care deja şi-a făcut planuri pentru moarte la vârsta de 18 ani pentru că susţine că după 18 ani viaţa devine plictisitoare şi nu mai ai motiv de trăit . De aceea , fata îşi face un carnet despre posibilele moduri în care ar putea să se sinucidă şi cu ce ar putea să facă înainte de a se sinucide . Asta până când îl întâlneşte pe Julie . Se va sinucide sau nu ? Rămâne de văzut .




Locul 5 - Wild Child . Poppy Moore este o adolescentă rebela de 16 ani care trăieşte în Los Angeles o viaţă de vedetă aruncând cu cărţi de credit în stânga şi în dreapta şi având o pasiune uriaşă pentru modă .Ajungând la limită în ultima petrecere a cartierului , tatăl său o trimite la un centru de reeducare din Europa . Dacă se va corecta sau nu , veţi afla singuri ! :)



Locul 4 - Blood and Chocolate . Ceea ce m-a fascinat la această poveste este faptul că acţiunea se petrece in România . Este mai mult o poveste SF despre lupii Garoo , care sunt pe jumătate oameni , pe jumătate lupi , însă care consumă carne umană .



Locul 3 - Accepted . Atunci când B. observă că a fost respins la facultate , încearcă să îşi creeze el una doar pentru o zi ca părinţii săi să vadă că a fost admis la o facultate . Asta până când treaba devine serioasă şi observă că mii de studenţi au fost admişi la facultatea sa după ce au fost respinşi la toate celelalte .



Locul 2 - Diavolul se îmbracă de la Prada . Miranda Priestly este cea care deţine totul în modă şi dă comenzi angajaţilor săi care trebuie să se îmbrace corespunzător . Andy Sachs este o tânără adolescentă care va intra în lumea Mirandei şi va trebui să înveţe câte ceva despre modă .




Locul 1 - Twilight . Un film despre vampiri şi vârcolaci , fiinţe mistice şi creaturi imaginare . După ce Bella se mută în Forks , îl cunoaşte pe Edward Cullen şi pe familia sa . Cu toate că nu este un băiat chiar aşa de normal , Bella se indrăgosteşte de el şi îşi doreşte să devină ceea ce este el , un vampir