6 august 2012

La școală se fac diferențe !

                  Singurul ciclu școlar în care nu se fac diferențe este liceul și pot spune asta după ce le-am parcurs pe celelalte. Mai este și grădinița. Dacă stăm să ne gândim bine, și acolo se fac diferențe.
                  Când eram mică, am avut 5 serbări la grădiniță și pot spune că în niciuna dintre ele nu am avut un rol mai special. În această perioadă se fac diferențe după cât de simpatic ești și aveam vreo 5 tipe care arătau mult mai în vârsta. Niște femei în miniatură dacă se poate spune și așa. Ei bine, ele primeau roluri de genul : Prințesă, înger, Crăiasa zăpezii.. bla bla ! Dacă nu ești simpatic, vei avea roluri urâte precum: om de zăpadă, brad, ren.
                 În 1-4, simpatia rămâne aceeași și copiii drăguți au roluri drăguțe. Învățătoarea mea se numea Valerica Țapu și se presupunea că este „cea mai bună învățătoare”. Drăcie ! Pot spune că era o persoană cu două fețe pentru că la ședințe și în prezența părinților se purta frumos cu noi, iar când ei nu erau, la cea mai mică greșeală primeai palme, erai trasă de păr, primeai capace peste cap, pumni în cap sau bătăi la palmă. La câte lovituri am primit de la ea, am și motive să o urăsc. Uram să merg la școală. Eram speriată de ea, mai ales când învățătoarea s-a purtat ca un tiran cu tine, te-a tratat ca ultimul om, iar apoi se întâlnește cu tine pe stradă și te întreabă dacă mai locuiești în x loc. Păi sorry, dar asta e nesimțire!
                În 5-8, diferențele se fac în funcție de gradul de toceală, lingușeală și complot în secret cu profesorii. Dacă stai la bârfă cu ei când nimeni nu este în clasă și ești atât de pervers încât să spui orice mișcare din clasă, profesorul te va aprecia.
                La liceu, ceea ce trebuie să faci este să înveți și să nu intri în probleme. Abia aici ți se descoperă adevărata valoare. :)
Articol publicat de Dana.

4 august 2012

Poze anime cu fete.

               În fiecare articol de acest fel, voi publica 10 poze pe tema subiectului. În acest caz, 10 poze cu tipe din anime pentru că obișnuiți să căutați pe Google, dați peste blogul meu, dar nu găsiți. Ei bine, de acum veți găsi. :)


Anime cats






Chii Chobbit 
                                            Articol publicat de Dana.

3 august 2012

Cum să faci vizite pe site-ul tău

                  Am descoperit o metodă foarte interesantă de făcut vizite pe site. Este vorba de anumite site-uri de trafic prin intermediul cărora faci vizite alocând niște credite pe care le obții vizitând alte site-uri prin trafic. Acestea sunt : Trafic site, Atrafic, Web Traffic, Trafic Gratuit, Schimb de trafic și Seotrafic. Tot ce trebuie să faci este să începi să navighezi cu opțiunea „trafic” pentru a face credite. După ce faci suficiente, le bagi în „alocă credite” și aștepți aprobarea. 1 credit = 1 vizită.
                 Am încercat și eu. Înainte, nu treceam pragul de 400 de vizite, dar acum statisticile arată astfel :

    Articol publicat de Dana.

2 august 2012

Marea stropeală - Galați 2012 (1)

Nenea care ne-a oprit apa.

            Din câte am înțeles, este o idee originală pentru că nu se întâmplă în multe orașe ale țării, dar, în același timp, pot spune că gălățenii sunt norocoși pentru că dispun de 6 locuri în care se pot uda.
            Inițial, evenimentul avea să fie la Păpădie și așa a și fost până când a venit poliția și a înconjurat locul cu pricina fluierând. Am fost nevoiți să plecăm din cauza gaborilor, dar nu înainte ca unii dintre noi să îi huiduie pe copoi așa cum meritau. A trebuit să mergem la mall, dar acolo nu era apă, așa că am mers la Potcoava cu 2 autobuze pentru că eram atât de mulți încât nu încăpeam într-unul. Știu că tremuram de frig pentru că apa începea să se usuce, dar când am ajuns acolo, câțiva băieți ne-au udat de... „Bun venit !” și mi-a mai trecut din frig.
Eu la Păpădie. :)
            Partea bună în tot acest eveniment a fost că puteai uda pe oricine voiai, cu toate că nu îl cunoșteai, căci nimeni nu se supăra. Distracția noastră a continuat până când un nene ne-a oprit apa și toți au început să îl ude. Tot mai era apă, dar nu pot spune că era același efect de... fântână arteziană. Fie că motivul a fost acel nene, fie că era seară, din acel moment am început să plecăm acasă.
             P.S. Dacă vreți să participați la viitoarele bătăi cu apă, mai sunt pe 5 august și 2 septembrie.
             Articol publicat de Dana.   

1 august 2012

Cărți! te fac neprost.

              Priveam într-o zi la o dezbatere pe Antena 1 privind BAC-ul, iar echipa televiziunii le-a arătat câteva videoclipuri invitaților, printre care și cel de mai jos. Este o reclamă amuzantă despre beneficiile oferite de cărți, astfel încât orice persoană îi poate înțelege mesajul și poate avea o motivație de „a se pune cu burta pe carte”. Cum promovabilitatea din acest am a fost sub 50%, ne așteptăm ca generațiile următoare să depășească cel puțin pragul de 50% căci subiectele nu sunt foarte grele, iar aici mă refer la disciplinele la care dau eu BAC-ul : Română, Istorie, Engleză, Socio-Umane.
Articol publicat de Dana.

18 iulie 2012

Rigiditatea morții

                Plimbându-mă ieri până în celălalt capăt al orașului și înapoi, am văzut pe stradă un mic pisoiaș negru, călcat de mașină pe stradă. Micuțul avea numai sânge pe lângă corp și stătea nemișcat. Am crezut că este mort, dar se pare că nu era mort. Fie din încercarea de a cere ajutorul cuiva din preajmă, fie că și-a dat ultima suflare, pisoiul a ridicat încet lăbuța dreaptă, iar apoi a coborît-o la loc.
                Multe persoane își doresc să se sinucidă, să scape de această lume crudă doar pentru că nu mai au succes în dragoste, teribilsm sau lipsa de bani. Motivele sunt diverse, senzația este aceeași în pragul morții. Fie că este vorba despre un copil aflat pe masa de avort, un copil născut cu cordonul după gât, un motociclist aflat între viață și moarte, oricine se zbate pentru a supraviețui pe patul de spital. Nu suntem civilizați și nu avem milă, ceea ce ne transformă în niște animale primitive însetate de sânge. Moartea altora nu ar trebui să ne excite curiozitatea sau dorința de a vedea mai mult, fie că este vorba despre un mic animăluț sau un om. Nu trebuie să fim teribiliști în acest mod doar pentru a ne impresiona prietenii. Oricum, dacă rămân impresionați, nu sunt altceva decât niște psihopați în libertate care ar trebui ajutați să-și găsească locul în spitale, drumul național către spitalul 9.
               Fac apel la fiecare dintre voi. Iubiți animalele care conviețuiesc printre noi căci nu pierdeți nimic dacă le mângâiați sau dacă le dați mâncare pentru a-și asigura traiul pentru încă 24 de ore.
Articol publicat de Dana.

16 iulie 2012

Tricouri cu desene animate

                   Am observat că tricourile fosforescente nu au chiar așa de mult farmec. Mie personal chiar nu îmi plac și nu voi purta vreodată. Nu mai sunt chiar așa la modă tricourile personalizate, încărcate cu mult scris mărunt cu diferite mesaje. Se poartă tricourile simple, de culori pigmentate ( sau alb ). Ceea ce scoate în evidență tricoul este desenul animat care poate fi în funcție de gusturile voastre : Hello kitty, Pucca, Pikachu, Mickey Mouse, Daisy, Donald, Pantera roz, Tom, Jerry, Scooby-Doo și multe altele. Personal îmi place acest gen de tricou pentru că este simplu, iar ceea ce este simplu este și frumos. Acum să vă arăt câteva poze cu aceste tricouri, cu toate că vă imaginați cum arată :




Articol publicat de Dana.