Fobia mea atrage cocalari.

                   Bine. Am o mare, mare fobie. Chiar mai mare decât cea de clowni şi de păianjeni: Să merg singură pe stradă. Cred că unii simt frica altora sau, habar nu am, dar oricât de înfiptă şi de indiferentă aş încerca să par, sunt un magnet pentru cocalari. Timpurile sunt aşa cum sunt şi chiar nu mai ai de unde să ştii cine te ia în râs sau are intenţii bune. Nu port decolteuri, colanţi, tricouri fosforescente, machiaj strident sau cine ştie ce lucruri obscene. Stilul meu în sine este vulgar, cu ţinte, culori închise sau pierce-uri, dar nu indecent. Deci, haideţi să râdeţi cu mine şi de mine.
                  În vară, m-am dus până la magazin şi când m-am întors, un tip s-a aşezat în faţa mea. Mergeam cu capul în jos, dar odată ajuns în faţa mea, ăla mă întreabă: -Ce faci, dragă? Mă gândeam că este un tip pe nume Dani deoarece vocea semăna, dar era un ţâgan care pornise tovărăşeşte la agăţat prin 40. Mergea în sens invers în faţa mea şi i-am zis cu o moacă fioroasă: -Dă-te!, l-am privit insistent, m-am oprit şi a plecat.
                  Duminica trecută, ducându-mă la bibliotecă, am văzut un grup de băieţi şi deja îmi ziceam în minte că e clar că măcar unul va dori să impresioneze şi aşa a fost. S-a oprit, a făcut un semn cu mâna ca şi cum poftiţi şi cică:- Poftiţi, domnişoară? Nu i-am răspuns, însă, unde? În casa domnului? E spaţiu public, nu la tine acasă ca să fiu poftită.
                  În toamnă, un tip nu m-a lăsat până când nu îi dau numărul de telefon, dar m-am uitat în scârbă la el şi i-am zis: -Te rog frumos, lasă-mă şi tu în pace! Evident, m-a lăsat să trec.
                  Astăzi, aşteptam la semafor şi un băiat cu ochelari a trecut pe roşu. Avea doi trandafiri la el. S-a uitat la mine şi m-a întrebat: Vrei şi tu unul? Zic nu. Pe bune, nu vrei? Nu, nu vreau. Oricum, urăsc florile.
                  Întorcându-mă din parc Ultimul Leu astăzi, am văzut iar un grup de mai mulţi tipi şi din nou aveam o presimţire. De această dată am zis să încerc să merg încrezătoare, dar nu a mers. Un tip avea o minge şi se apropia tot mai mult de mine. Când a ajuns în dreptul meu, cică: -Nu te las să treci. Uite ce bine joc fotbal! şi oarecum încerca să mă ia în braţe, aşa că l-am împins şi am zis: -Pardon. Bine-nţeles că nu m-a lăsat să trec decât foarte greu, dar după ce am reuşit să trec de namilă, un cocalar dintre ei exclamă: - Ce terorizată! Dar ce voiai, Nelly? Să iau în braţe libidinosul anonim? Nu voiai să îl şi pup? Orice reacţie aş fi avut, ar fi fost greşită, oricum.
                   În momentul de faţă mă simt bulversată de evenimentul cu mingea. Cred că nu mai aveam mult şi făceam o scenă dacă nu pleca ăla. Acum puteţi râde de mine, puteţi să simţiţi milă. Nici măcar eu nu ştiu ce reacţie ar trebui să am. Dacă şi vouă vi s-a întâmplat, m-aş simţi mai bine să ştiu că nu sunt singura!

Articol publicat de Dana.

                  

Mai mult decât blog, voce interioară.

                   Când am intrat astăzi pe ID să văd ce îmi mai scrie lumea, am găsit un offline de la un tip din Galaţi de 27 de ani care mă ruga să discutăm. Am acceptat pentru că m-am gândit că este un cititor şi că mi-ar plăcea să mai împart diverse opinii, însă el a înţeles că acest ID este făcut pentru a-l lua toţi cocalarii, iar eu sunt obligată să merg la întâlnire cu ei. Domnul de 27 de ani din Galaţi era interesat dacă am prieten şi i-am zis că da (Am o relaţie de 4 ani care nu se încheie aici), iar din acel moment i s-a rupt filmul. Mi-a demonstrat cât de arogant şi incult poate fi un bărbat în toată firea la vârsta lui. Urarea lui suna de genul: Cine îţi citeşte blogul, să-şi piardă timpul că eu nu îmi pierd timp cu toate prostiile. Replica am considerat-o jalnică şi mi-am exprimat dezacordul, spunându-i cât este de arogant, dificil şi antipatic, aidoma unui ţânc de 5 ani. Şi apoi.. nu că am mai multă facultate decât tine, bla bla. Genul ăsta de proşti fuduli găsim. Aşezare umană să fie!
                  Pentru cei care cred că blogul este făcut de o "horny bitch" care este în căutare de "nasty things", nu, dragilor. E făcută de o fată de aproape 17 ani care şi-a găsit pasiunea pentru scris la 10, din nou la 13, apoi definitiv la 14 şi iată-mă! În alte cuvinte, blogul acesta este vocea mea pe internet, cheia către "Priviţi-mă! Exist!" Sunt adolescentă şi sunt în criză de identitate. Încă îmi caut acel EU, acel cine sunt, ce mă definitivează, de ce sunt uneori aşa sau nu sunt. Este o perioadă normală, de aceea acest site este mai mult decât o pierdere de timp sau o simplă pasiune. Este un pas înainte, o modalitate de a-mi întări bazele vieţii, un mod prin care mă descarc de tensiuni. În spatele Glasului Bârfei, există viaţă definită prin cea mai pură sinceritate. Sinceritate atât despre mine, cât şi despre restul lumii.
                    Pentru contact: Glasul_barfei@yahoo.com. Nume pe Facebook: Glasul Barfei. Nume pagină Facebook: Glasul Barfei.
                   Mă puteţi contacta oricând doriţi dacă mă găsiţi online ! Sau mai simplu: Lăsaţi comentarii pe blog sau la secţiunea de contact pe care azi am adăugat-o. Nu vă fie ruşine pentru că eu apreciez ! :) Apreciez să văd că VOI îmi apreciaţi munca şi mă susţineţi. Şi vă mulţumesc pentru asta!
                  Articol publicat de Dana.

Seriale TV animate, în limba engleză.

                      Cam acum un an am început să mă uit la South Park şi cum îmi era frică să mă uit la ceva nesubtitrat, îmi venea foarte greu şi foloseam subtitrare în engleză, iar când nu înţelegeam ceva, căutam pe dicţionar online. Apoi a urmat Gossip Girl şi începusem să mă mai obişnuiesc. De fiecare dată când nu găseam subtitrarea, îmi era oarecum frică de faptul că nu voi înţelege, dar până la sfârşit nu mai ţineam cont că e în română sau engleză. Dacă mă întrebai despre ce era vorba, ştiam cursul acţiunilor. Dacă mă întrebai în ce limbă l-am văzut, nu mai ştiam dacă era română sau engleză. Acum nu mai folosesc subtitrări, dar a fost nevoie de mult exerciţiu. Uneori mă uitam până mă durea capul. De aceea, eu vă recomand să faceţi la fel pentru că nu este greu deloc şi veţi avea de câştigat. :)
                    Deci, voi face o listă cu desenele pe care trebuie să le vedeţi !

• Spongebob squarepants
• Courage, căţelul cel fricos
• Dexter's Laboratory
• Johnny Bravo
• Codename: Kids next door
• The Simpsons
• Futurama(Recomandare)
• Neighbors from hell(Recomandare)
• South Park
• American Dad(Recomandare)
• Family Guy
• The Grim adventures of Billy and Mandy

               Sper că acestea 11 ajung. Le puteţi descărca de pe FileList dacă aveţi cont, iar dacă nu, de pe PirateBay. Am scris în paranteză ''Recomandare'' deoarece acelea sunt preferatele mele ! Sper să vă distraţi la fel de mult uitându-vă !
Articol publicat de Dana.

Vacanţa mare versus Bendeac?

                  Să ne amintim puţin de anii '90, respectiv 2000 când pe marile ecrane rula un serial de comedie numit Vacanţa mare. Din câte îmi amintesc, era în fiecare duminică la ora 20:00 şi eu abia aşteptam să îl văd. Nu ratam niciun episod pentru că ştiam ce mă aşteaptă: O oră şi jumătate de comedie cu Leana şi Costel Pârţag, iar eu şi tata râdeam cu lacrimi când ne uitam. Mama nu se dădea în vânt după ei. Îi considera idioţi şi nu ştiu cum de nu o făceau niciodată să râdă.
                  Cum eu îi semăn 99% tatălui meu, evident că şi la amuzament, trebuia să fim la cataramă şi râdeam de se auzea toată strada, ne tăvăleam ţinându-ne de burtă şi uneori ajungeam şi la lacrimi. (Nu de tristeţe, evident) Şi mă durea până şi ficatul uneori, iar fazele amuzante rulau una după alta la intervale de maxim 15 secunde şi nu aveai timp să te calmezi: Făceai spume, clăbuci şi turbai în stil periculos. Niciun alt serial nu a reuşit să mă facă să râd atât de tare. Bine.. să nu uităm de Mister Bean şi Doru Octavian Dumitru pe care eu îl botezasem pe atunci Tataia Gigi.(Ca şi bunicul meu care era un maaare măscărici şi ştia să mă amuze cu eforturi nu foarte mari) Cred că în acea perioadă, comedia a atins cel mai înalt punct, punând-o în Balanţă cu Bendeac sau Cronica Cârcotaşilor. Să fim serioşi ! Iată câteva episoade!

Articol publicat de Dana.

Experienţe cu ciori.

                    În general, dacă v-aţi obişnuit cu stilul meu, v-aţi dat seama că am o pasiune pentru lucrurile ceva mai ciudate. Nu spun că ciorile sunt ciudate, din contra. Sunt nişte animale amuzante cu care am avut multe experienţe remarcabile.
                   În primă fază, la vârsta de 8 ani eram o mare fană a serialului anime Inuyasha, o chestie care mi-a bulversat mintea atât de tare încât îmi doream ca eu să fiu Inuyasha. Şi cum personajul principal se lupta cu un fel de drăcovenii care semănau cu ciorile, dar numai ciori nu cred eu că erau la ce făţău aveau, încercam şi eu să îmi caut propriile mele ciori. La ce m-am gândit eu atunci? Cum ar fi cel mai genial să spinteci o cioară dacă nu cu mâinile goale, aşa ca la televizor? Şi am căutat eu o cioară vie, dar nu am găsit. Nici nu mai spun că voiam să mă urc în copac. Era plop. Am găsit o cioară moartă pe care am început să o.. modelez oarecum. Şi ce a ieşit din drăcovenia aia.. că numai a cioară nu semăna, nimeni nu ştie. Cert era că a fost cel mai deformat animal posibil.
                    În iarnă, am mereu un stol de ciori în spatele blocului cu care mă confrunt în fiecare seară. Cum eu sunt depăşită numeric de cele 319 ciori(atât am numărat), nu prea am cum să le atac. Aşa se face că în iarna asta, spălându-mă pe dinţişori, am aruncat un ochi pe geam ca să văd dacă mai ninge. Bine, nu ningea, dar cum eu am privelişte la liceul Dumitru Moţoc, vedeam cum se tot mişcă plasa de deasupra terenului de fotbal. Când colo, lighioana era prinsă cu cracii de plasă şi se tot chinuia să zboare. E urât din partea mea să râd de eşecul ei, dar poziţia ciorii era memorabilă. Bine, că după 3 zile a crăpat în ciuda eforturilor şi până când a început şcoala, a rămas paralizată în aceeaşi poziţie. Amin.

Articol publicat de Dana.

Cântatul la instrumente pe internet!

                     Este distractiv. Mi-am petrecut câteva ore ţiuind chitările astea şi apoi pianul.
Pentru chitară, daţi click aici. Există şi chitări, dar şi bass. :) Melodiile le găsiţi pe lista care se derulează, apăsaţi activate keyboard şi notele sunt reprezentate de taste.
Un alt program de chitară într-o variantă mult mai bună, găsiţi aici.
Pentru tobe, click aici. Există mai multe variante de tobe şi fiecare sună diferit. Depinde ce gen muzical vă alegeţi.
Pentru pian, linkul este aici. Se poate cânta şi cu mouse, dar şi cu taste. Eu recomand tastele. :)
Jocuri muzicale cu instrumente găsiţi aici: Guitar Hero, Super crazy guitar maniac, Site cu o listă pentru chitară mai variată aici, pentru tobe aici
O aplicaţie pe facebook pentru chitară se numeşte Guitar Flash. O găsiţi aici.
Pentru Karaoke, există Karaoke Party . Click aici.
Articol publicat de Dana. \m/

Concursurile primei mele călătorii în tabără

           Mi s-a întâmplat când aveam 10 ani şi tabăra de vară îmi bruia toată rutina, astfel încât nu am putut să adorm în noaptea aceea. Nu mai auzisem despre tabără decât în desenele animate cu Lazlo. Nici nu puteam visa la aşa ceva. Ştiu că mă îndrăgostisem de un tip pe nume Octav Cârlan care urma să fie partenerul meu de dans. Când am auzit asta, am fost încântată! Vedeam stele verzi şi făceam spume la bot de bucurie, dar când am ajuns faţă în fată, panică! Eram prea ruşinoasă şi ţin minte că el încerca să mă facă să îmi treacă, dar mă simţeam oarecum deocheată. Altfel nu pot defini starea pe care o aveam. Salivam pe interior când mă gândeam că ceilalţi colegi dansează între ei. Mă simţeam ca o campioană. În ciuda acestui fapt, tipul a fost nemulţumit de rezultatele concursului, astfel încât s-a supărat când a văzut că nu am luat decât un loc III.

Poză de la vârsta de 10 ani.

              Dacă tot am dat-o în bară în noaptea aceea, a trebuit să îmi iau revanşa faţă de demnitatea mea. Cum pe atunci era un subiect tabu dansul între băieţi şi fete, mi-am zis că mă voi descurca mai bine pe propriile mele picioare şi-i voi demonstra domnului Octav că nu-s chiar aşa de incapabilă. M-am înscris la concursul de miss şi am încercat să arăt cât mai drăguţă posibil. Nu că mi-ar fi păsat mie pe atunci cum arăt, dar o linie de creion verde şi una de negru mă făceau să mă simt ca prinţesa tărâmului, aşa că am prins încredere în mine. Parcă îmi amintesc şi acum cum sună descrierea mea spusă pe fugă, cu acel accent rapid şi chinuit al meu: "Mă numesc Chirpac Daniela, sunt din Galaţi şi visez să devin voleibalistă''. Nu ştiu ce am făcut să merit locul I la acest concurs, dar l-am luat. Cum e imposibil ca o victorie să nu trezească spirit animalic în alţii, învăţătoarea a încercat să îmi schimbe mie premiul cu o colegă care a luat menţiune. Nu a reuşit, dar m-a lăsat DIN NOU cu un gust amar. Persoana căreia i-a fost atribuită acea menţiune pur şi simplu nu era făcută pentru asta. A bocit atât de tare încât dacă îi puneai microfonul la gură, cred că auzeau şi rudele mele de la Galaţi. Învăţătoarea nu mai ştia ce să facă pentru că se întreba ce va spune mama ei când va afla că a luat locul III. Normal.. de ce să te gândeşti şi la mititica de Dana? Că doar ea.. lasă.. că se descurcă, n-are nevoie ea de premii.
Articol publicat de Dana. 
Nu uitaţi să vă abonaţi, să daţi like pe facebook, să vă lăsaţi părerile. Mă puteţi contacta pe glasul_barfei@yahoo.com