În general, dacă v-aţi obişnuit cu stilul meu, v-aţi dat seama că am o pasiune pentru lucrurile ceva mai ciudate. Nu spun că ciorile sunt ciudate, din contra. Sunt nişte animale amuzante cu care am avut multe experienţe remarcabile.În primă fază, la vârsta de 8 ani eram o mare fană a serialului anime Inuyasha, o chestie care mi-a bulversat mintea atât de tare încât îmi doream ca eu să fiu Inuyasha. Şi cum personajul principal se lupta cu un fel de drăcovenii care semănau cu ciorile, dar numai ciori nu cred eu că erau la ce făţău aveau, încercam şi eu să îmi caut propriile mele ciori. La ce m-am gândit eu atunci? Cum ar fi cel mai genial să spinteci o cioară dacă nu cu mâinile goale, aşa ca la televizor? Şi am căutat eu o cioară vie, dar nu am găsit. Nici nu mai spun că voiam să mă urc în copac. Era plop. Am găsit o cioară moartă pe care am început să o.. modelez oarecum. Şi ce a ieşit din drăcovenia aia.. că numai a cioară nu semăna, nimeni nu ştie. Cert era că a fost cel mai deformat animal posibil.
În iarnă, am mereu un stol de ciori în spatele blocului cu care mă confrunt în fiecare seară. Cum eu sunt depăşită numeric de cele 319 ciori(atât am numărat), nu prea am cum să le atac. Aşa se face că în iarna asta, spălându-mă pe dinţişori, am aruncat un ochi pe geam ca să văd dacă mai ninge. Bine, nu ningea, dar cum eu am privelişte la liceul Dumitru Moţoc, vedeam cum se tot mişcă plasa de deasupra terenului de fotbal. Când colo, lighioana era prinsă cu cracii de plasă şi se tot chinuia să zboare. E urât din partea mea să râd de eşecul ei, dar poziţia ciorii era memorabilă. Bine, că după 3 zile a crăpat în ciuda eforturilor şi până când a început şcoala, a rămas paralizată în aceeaşi poziţie. Amin.
Articol publicat de Dana.
Amin=]].
RăspundețiȘtergere