31 decembrie 2014

Pa, 2014. Ieşi acasă!

                A venit Moş Iepurel, iar după moş iepurel urmează să vină un alt an.. pentru ca Moş Iepurel să vină iar cu ouă de Crăciun. Generalităţi, bla bla. Un rezumat din 2014, cică aşa ar fi moda. Şi trebuie să mă conformez. Anul ăsta şi am încercam să mă vopsesc blondă, dar ghiciţi oroare! Vopseaua blondă nu se prinde pe părul roşcat! Şi nu că ar conta, dar mereu mi-am dorit un tricou cu Iron Maiden şi acum mi s-a îndeplinit visul!
               Trebuie să scriu prea mult despre mine, vorbind despre anul meu. "Eu nu place" - mod de exprimare personal. Determină oamenii să se gândească la mine automat. E un fel de imortalitate.
                22 mi-a purtat noroc, în schimb. E ziua în care m-am născut, în care l-am cunoscut pe prietenul meu şi multe altele. Jucând cu 22 la loto, mi-au ieşit 4 numere pentru săptămâna următoare în care nu am mai jucat. Şi sper să trecem de recordul meu de 4 ani şi o jumară de porc, dar până atunci mai e şi timpul înseamnă bătrâneţe. Nu mă grăbesc.
                Ieri, blogul a făcut 4 ani de existenţă, yay. Încă eram într-a opta când m-am apucat pentru prima oară să scriu despre aventurile clasei a 8-a A. Şi peste un an voi fi studentă. Trece timpul, trece!
              Pentru 2015 îmi propun doar să iau BAC-ul şi în rest.. să fie un an la fel de frumos cum a fost 2014 din aprilie până azi. Nu uitaţi să vă umpleţi buzunarele cu valoare şi să vă echipaţi chiloţii roşii, nu pe cap. Că nu sunteţi batman.
Ne citim şi în noul an.
XoXo de la Dana.

3 decembrie 2014

Este greu să fii artist..

                 Un desen, o pictură, orice piesă de artă necesită timp pentru a fi realizată. Şi e nevoie de efort ca totul să iasă conform aşteptărilor.
                 Făcusem un portret cu mine pentru un dosar, insistam să primesc o notă de 10 pe acel proiect şi l-am făcut cât de bine am putut. Ieşise suficient de bine încât să trezească interesul multor persoane din jur care au dorit să le fac şi lor unul. Asta ar fi însemnat că trebuia să fi făcut pentru aproximativ 20 de persoane, înmulţit cu vreo două ore la fiecare desen, aş fi pierdut mult timp din viaţă făcând voluntariat. Cum tot era perioada în care se apropia un majorat şi trebuia să fac rost oarecum de bani, am zis că accept să îmi pierd acele 40 de ore pe o sumă destul de mică, abia de îmi ajungea de un suc şi patru covrigi. În condiţiile în care un portret poate ajunge şi la 50 de lei, stabilisem să fac această sumă de zece ori mai mică, în speranţa că efortul meu va merita.
                Din 20 de persoane, nu mai voiau decât vreo 5. Ştiu foarte bine că făcusem şase desene şi adunasem per total 18 lei, dar pentru majorat aveam nevoie de 90, dacă nu chiar 100.
                 Este mult de muncă, într-adevăr. Cum tu nu îmi vei spăla covorul, nu îmi face un eseu de două pagini, nu îmi vei repara televizorul pe gratis, eu de ce aş face voluntariat pentru tine? Probabil vă întrebaţi cum am ajuns la suma de 100 de lei în final. Ei bine, norocul meu din acea perioadă a fost o parte din bursă care m-a salvat. Şi am făcut portrete ca într-un final să ofer drept cadou.. tot un portret!
                 Este extrem de puţin. Se câştigă foarte greu în calitate de freelancer.
Articol publicat de Dana.

12 octombrie 2014

8 orori atunci când ai talent la desen.


  1. La ora de educaţie artistică, abia ai timp să pui creionul pe foaie pentru că toţi vor să le desenezi chestii, să le explici cum vin umbrele, uneori chiar să îl faci tu în totalitate.
  2. Mai mereu există posibilitatea de a fi murdar pe mâini de creion, să ai un curcubeu de acuarele sub unghii sau să te mai şi doară dacă faci umbre cu degetul.
  3. Cea mai enervantă întrebare pe care o poţi primi atunci când desenezi oameni: "Te desenezi pe tine?"
  4. Mereu va exista unul care nu are nicio treabă cu domeniul, care încă desenează ca la clasa 1, dar care să îţi spună că ai făcut o mână prea strâmbă, că ai pus prea multă culoare, că nu l-ai făcut corect, dar dacă îi pui creionul în mână, nu reuşeşte să facă mai mult de o casă şi-un copac.
  5. Când colegii vor vedea că ai carioci, creioane, automat vor veni la tine să te întrebe dacă nu le dai şi lor, apoi trebuie să aştepţi după ei să îţi dea x culoare fără de care nu poţi continua.
  6. Dacă unii vor vedea că ai reuşit să faci ceva spectaculos, îţi vor cere creioane crezând că vor reuşi să facă acelaşi lucru, apoi realizezi că ţi-au luat culorile ca să îşi umple caietul cu inimioare şi steluţe..
  7. Dacă nu eşti la un liceu de arte şi eşti cel mai talentat din clasă, cu siguranţă toţi colegii te vor crede un geniu, dar tu, în secret, îţi doreşti să fi fost şi mai talentat pentru că ştii că nu poţi desena ORICE. Iar asta te frământă. Şi da, chiar se întâmplă.
  8. Se întâmplă să murdăreşti multe lucruri din casă. Covorul meu e verde în anumite zone de la acuarele, cu toate că trebuia să fie crem. Oops!

 Articol publicat de Dana.

4 septembrie 2014

Despre Mall-uri şi magazine mari.

         Personal, iubesc magazinele mari, cum ar fi hypermarketurile sau anumite magazine din Mall, nu toate.
         Este enervant să intri într-un magazin micuţ, cum ar fi Kendra sau Sevda, să spunem. Intrasem recent cu o prietenă în BSB de la Shopping City Galaţi să mă uit după nişte fuste albastre şi bocanci cu ţinte. Marfa era amestecată şi trebuia să cauţi fustele printre blugi, şube, pantaloni şi alte minunăţii, dar aveau doar una în tot magazinul. Şi aia urâtă. Iar apoi te mai întreabă şi dacă te pot ajuta cu ceva şi mai mult îţi ia să le explici ceea ce cauţi şi că, oricum, nu au în magazin.
          Vânzătoarele vor sta şi te vor privi de la casă cu mare atenţie sau îţi vor sufla în ceafă, urmărindu-te să nu furi ceva. Şi de asta nu prea au clienţi magazinele mici. Mai ales vechea întrebare, în timp ce cauţi printre haine, rimeluri, bocanci sau etc. :
-Vă pot ajuta cu ceva?
         Şi mult mai enervant este când încep să răscolească împreună cu tine:
-Dar ce zici de asta? Asta îţi place? Hmm, poate asta?
          Sau acum şapte ani, parcă. Eram prin clasa a şasea, era iarnă, (Am o memorie bună) mă plimbam cu o colegă şi am trecut pe lângă un magazin din ăsta cu îmbrăcăminte de prin oraş. Intrăm noi, dăm bună ziua, întrebăm dacă putem să ne uităm la haine.
-Puteţi, dacă nu cumva sunteţi nişte spărgătoare.
           Am zâmbit şi am zis nu, dar lor li se părea că avem feţe de spărgătoare, aşa că au stat cu ochii pe noi. Nu am stat mult şi am plecat. În plus, nu erau cine ştie ce produse Nike sau Blackwindow.
           Aşa, la magazinele de tip Deichmann, Carrefour, C&A, ai spaţiu şi timp suficient pentru a căuta ceea ce vrei, fără să fii abordat de toţi ciudaţii. Ăia de la casă ar trebui să te ajute DOAR dacă sunt solicitaţi, în orice caz.
XoXo.
Vă pupă Danny. :3

23 august 2014

Azi sunt violentă. Azi bat câmpii.

              Sunt frustrată rău. Noaptea, înainte de culcare, mă gândesc la ce ar trebui să scriu pe blog. Bine, de vreo multe zile încoace. Şi mi-am dat seama că la mine nu e de vină lipsa de idei, ci faptul că se înmulţesc la fel ca muştele beţive. Şi apoi încearcă să le prinzi pe toate. Măcar una tot rămâne şi face miliarde de pui.
             Sunt o extremistă. Nu pentru că îmi plac sporturile extreme, ci pentru că ori e negru, ori e alb. Că amatoare de senzaţii tari nu sunt, asta e clar. Şi de asta mi-am dat seama acum o săptămână şi ceva la Aqua Magic. M-am decis eu frumos să mă dau într-un tobogan micuţ de acolo. Glumesc. Am fost luată cu forţa şi obligată să mă dau într-un tobogan care pornea tuma' din împărăţia sfântului Sisoe până la păcătoşii de constănţeni şi constănţeni turişti. Şi pentru câteva secunde m-am simţit ca o stafie. Nu pentru că aveam un cearşaf pe cap, ci pentru că puteam jura că îmi lipsesc toate organele din corp. Nu puteam să văd, să respir.. pierdusem legătura cu ficatul meu preţios. Apoi, la aterizarea forţată, ia Dana o guriţă de apă cu clor să simţi "gustul aventurii". Nu e gustoasă, vă asigur.
            Revenind la faptul că eu sunt o extremistă, acum câteva zile abia dacă puteai să dai de mine că eram pe-afară, ba nu mergea Facebook-ul, telefonul era certat cu mine. Acum câteva zile, până să-mi iau Sims 3 şi să mă vezi online 24/24 ca un liliac. Şi pentru că sunt o obsedată de Simulatoare, aştept să apară Sims 4, normal. Jocul ar fi fost plictisitor dacă nu stăteam două zile să instalez toate update-urile până la Into the Future şi să îmi creez caracterele după ai mei prieteni.
            De curând m-am vopsit iar pentru că părul meu o dădea iar în blondeală, arămeală. Pentru că sunt roşcată de doi ani încoace şi tot nu-mi ajunge. Şi am eu o plăcere nebună pentru părul roşcat şi lung, dar ca să întreţii culoarea, fă baie la o săptămână pe cap, cu apă rece, balsam stabilizator, apoi în restul de şase zile dă-l cu şampon uscat, evită soarele, apa.. dacă nu vrei să o colorezi. Dar chestia cu apa rece chiar nu funcţionează. În cel mai rău caz, te vei trezi cu o minunată răceală în mijlocul verii.
-Dar ce, Dana? Iar ai răcit vara?
               Şi am reuşit să răcesc şi vara asta, dar e o altă poveste, nu pentru că aş fi făcut baie cu apă rece, ci pentru că.. noaptea e rece, dar spune-i asta Danei care umblă afară în bustieră. Şi aşa se face că ţin răceala cu anotimpu' şi beau ceaiu' cu cisterna.
Să nu se înţeleagă că sunt răcită, doar .. zgâlţâită.
Vă salut din fundu' beciului.
Şi iată cum am bătut câmpii.


16 august 2014

Normele sociale. Şi voi.

             Este o modă tâmpită apărută din senin (pentru că nu am stat să o cronometrez). Pur şi simplu îţi bufneşte în faţă ca un câine care iese de la injecţie. Şi e din ce în ce mai şocantă. Nu m-ar deranja dacă aţi rămâne la hainele voastre neon, dar ciuma asta se întinde şi în opinii.
            Toţi vor să iasă din tipare. Vestimentar, nu mă deranjează că porţi neon şi că arăţi ca Monstrul din Lagună când îmi apari noaptea în faţă. La urma urmei, ceea ce ne sperie, ne face fericiţi. Promit să nu râd de faptul că porţi tricou cu Jack Daniels's cu toate că nu ai băut niciodată. Şi mai promit să nu râd prea tare că arăţi ca un crocobaur cu acele trei kilograme de fond de ten pe făţău, cu cinci nuanţe mai închise.
          Mă deranjează această stare de ipocrizie generală, caracterială. Toţi se chinuie să pară *ciudaţi* şi fac lucruri stupide pentru a demonstra că ei sunt acel 1 la 1 milion. Şi dacă ai fi, tot ar mai exista vreo 7.000 ca tine.
           Vă juraţi că sunteţi speciali. Voi sunteţi o mică scânteie, iar toţi din jurul vostru sunt oi. Şi ironic este faptul că toţi, voi ăştia, gândiţi la fel. Puteţi să bateţi pariu că sunteţi nişte nonconformişti, normele sociale nu vă ating, vă place tot ceea ce e diferit. De unde atâta? Vă place doar ceea ce e normal, ceva cu care sunteţi obişnuiţi. De-asta văd neon peste tot şi vă atârnă balele la gură când mai vedeţi câte o tipă cu păr albastru care trece pe lângă voi. Şi chiar nu înţeleg multe lucruri. Adevărul este că vă place monotonia, tiparul clasic.
N-am de gând să respect tiparele. Obişnuiţi-vă!
Îmi place să creez controverse. 
Xoxo. Dana.



21 iulie 2014

Fac şi eu 18 ani.

                 Aveam un fel de listă cu lucruri ilegale pe care trebuie să le fac înainte de 18 ani, ca în filmul Greta. Diferenţa e că eu nu am de gând să mă sinucid la împlinirea vârstei majoratului, desigur. Şi că veni vorba, mi-am sărbătorit ziua ceva mai devreme pentru că anul ăsta cade într-o mâine, deci marţi. Fusesem cu mama acum vreo două săptămâni la cumpărături şi ea era gen:
-Gata, nu îţi mai cumperi haine negre că ai destule.
-Bine. Îmi cumpăr gri spre negru sau roşu spre negru.
                 Şifonierul meu e plin de astfel de specimene negre. Şi când cauţi un anumit tricou, e greu să îl găseşti pentru că toate arată la fel, împăturite. Şi pentru că ieri îmi făcusem ziua, prietenii mei care mă iubesc şi mă cunosc cel mai bine, ce credeţi că mi-au luat? NUMAI haine negre, bune de pus la colecţia mea.
                 Şi cred că îmi va fi dor să mai fiu micuţă pentru că, după cum îmi zic unii, părinţii vor fi:
-Ai 18 ani. La muncă cu tine!
                  Şi asta ca o paranteză, dar mi-a plăcut să am 17 ani. Şi conform notaţiilor englezeşti, încă sunt adolescentă până la 19 ani (EighTEEN, NineTEEN) Dacă stau şi analizez bine de pe 22 iulie anul trecut, am avut parte de tot felul de stări, aventuri, noutăţi şi nu în ultimul rând, lecţii. Am avut parte de prima mea chitară, am fost pentru prima oară într-un club, am fost la patru majorate, am făcut headbang pe manele la unul din ele, m-am eliberat de persoanele nocive ale căror prezenţă îmi mânca nervii, m-am îndrăgostit de patru ori .. şi acum sper că îmi va fi cel puţin la fel de bine anul ăsta ca cel trecut.
Peace şi.. ne auzim după ce fac 18 ani .